Pedagogi din Văsieni, Telenești și Ruseni, județul Neamț, au înfăptuit…Unirea

Vizita unei delegații de pedagogi de la Școala Gimnazială Ioan Grigore Teodorescu din Ruseni, județul Neamț, România, a fost un eveniment important nu doar pentru Gimnaziul Văsieni din raionul Teleneşti.  Oaspeţii au prezentat Proiectul de mobilități de formare ERASMUS+, implementat la ei în perioada 2018-2020 (cu un buget de 21 mii de euro), ca urmare a necesităţilor de formare a cadrelor didactice.

Delegația compusă din 10 pedagogi în frunte cu Veniamin Cristinel Constantin, directorul Școlii Gimnaziale din Ruseni, a fost întâmpinată de către Iulia Arnăut, directoarea Gimnaziului Văsieni, Alina Pascaru, șefa Direcţiei Educaţie Telenești şi Ecaterina Furculiță, vicepreședinta raionului Teleneşti.

După ce gazda a prezentat oaspeților instituția şi cadrele didactice, care activează în gimnaziu, elevii au prezentat un vast și emoționant program artistic (cântece pe versurile lui Gr. Vieru, D. Matcovschi; hore și sârbe, montate de coregraful I. Diacenco). Apoi a urmat o prezentare competentă, profesionistă, pregătită special de către oaspeții din România – Proiectul de mobilități de formare ERASMUS+.

Rând pe rând, cadrele didactice din Ruseni, în costume naționale, au prezentat rezultatele formărilor profesionale, pe care le-au realizat în Spania, Slovenia, Grecia, Cehia.

Prezentările oaspeților (captivante, relevante, utile) au trezit interesul gazdelor, care au adresat întrebări și au primit răspunsuri exhaustive și binevoitoare.

Șefa Direcţiei Educaţie Telenești, Alina Pascaru, s-a interesat cum este soluționată în România problema absenteismului și abandonului școlar. Directorul Școlii Gimnaziale din Ruseni, Constantin Veniamin Cristinel a descris mecanismul bazat pe câteva pârghii eficiente de responsabilizare a părinților și a elevilor și de diminuare a fenomenului de abandon şcolar.

”Zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie 2019 vor rămâne în istoria celor două școli, Gimnaziul Văsieni din Republica Moldova și Școala Gimnazială Ioan Grigore Teodorescu din Ruseni, judeţul Neamţ, România, ca perioadă a unui eveniment cu o deosebită încărcătură emoțională, care a pus alături cadre didactice de pe două maluri ale Prutului, care vorbesc aceeași limbă, cântă aceleași cântece, au tradiții și obiceiuri comune. Obiectivul acestei întâlniri a fost încheierea acordului de colaborare și parteneriat educațional cu un titlu sugestiv: Uniți prin Centenar, ne-a relatat Veniamin Cristinel Constantin, directorul Școlii Gimnaziale din Ruseni.

A doua zi, 1 noiembrie, oaspeţii din România au vizitat Orheiul Vechi, Mănăstirea, orașul Orhei.

Maria Vleju, sefă adjunctă a Direcţiei Generale Educaţie Teleneşti

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns