Peace Run — Alergare pentru Pace, înainte de a pleca spre România, a poposit la Orhei

Participanții la Alergarea pentru Pace au înmânat o torţă lui Ion Frunze, președintele raionului, cu urări de pace și belșug pentru toți locuitorii.

 

Luni, echipa internațională de alergători din cadrul campaniei sociale Peace Run — Alergare pentru Pace, a ajuns la Orhei, unde, în fața monumentului lui Vasile Lupu, au fost întâmpinați de către conducerea raionului. 

La rândul său, președintele raionului a înmânat participanților drapelul raionului Orhei în semn de înaltă apreciere a efortului depus și de susținere a sportului și păcii din întreaga lume.

Republica Moldova a dat start Alergării pentru Pace duminică, 16 septembrie, la Chișinău. 20 de alergători din Austria, Bulgaria, Elveţia, Franţa, România, Ucraina și alte state se vor afla în ţara noastră în perioada 16-19 septembrie 2019, pentru a lansa ştafeta internaţională cu torţe Peace Run. Timp de două săptămâni, alergătorii vor parcurge o distanţă de 1.380 km în Republica Moldova, România şi Bulgaria.

Peace Run – Alergare pentru Pace – este cea mai lungă ştafetă din lume. Specificul acesteia constă în transmiterea unei torţe aprinse ce simbolizează aspiraţia omenirii pentru o viaţă în pace şi armonie. Până în prezent, la acest eveniment au participat peste 5 milioane de oameni din peste 150 de ţări şi teritorii – în Europa, Asia, America de Nord şi de Sud, Africa şi Australia.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la prima ştafetă Peace Run cu un parcurs continuu pe întreg continentul european. Pentru a celebra această dată, în Europa se organizează mai multe evenimente regionale. Unul dintre ele va acoperi Republica Moldova, România şi Bulgaria. Ştafeta actuală va traversa hotarul cu România pe 19 septembrie, hotarul dintre România şi Bulgaria pe 25 septembrie, iar ceremonia finală va avea loc în or. Varna (Bulgaria), pe 30 septembrie.

Oricine poate participa la alergare. Echipa de bază este compusă din voluntari, alergători profesionişti şi amatori, care în timpul liber aleargă pe cont propriu în diferite ţări. Unul sau două vehicule urmează echipele de alergători în timp ce aceştia poartă torţa din oraş în oraş. Fiecare alergător acoperă zilnic între 10 şi 30 km. Ei vizitează localităţi, şcoli, organizaţii din toate sferele şi demnitari, pentru încurajare şi susţinere, stimulând în acest fel lucrul în echipă şi pacea. De-a lungul anilor, torţa păcii a fost transmisă multor personalităţi cu renume mondial, printre care regina Elizabeta a II-a, preşedinţii Mihail Gorbaciov şi Nelson Mandela, Maica Tereza, Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc, Dalai Lama, Prinţesa Diana, iar din ţara noastră – actriţa Ninela Caranfil, interpretul Ion Raţă, dublul campion olimpic la kaiac-canoe Nicolae Juravschi, canotoarea Larisa Popova, maratonistul Iaroslav Muşinschi, atletul Ion Luchianov, alte personalități publice, din lumea artei şi a sportului.

 Ion Cernei

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns