Pământenii noștri – făuritorii Marii Uniri și destinul lor tragic

Cu contribuția publicistului Tudor Țopa și academicianului Boris Găină și concursul autorităților locale, comunitatea din Chițcanii Vechi, Telenești, păstrează cu sfințenie în memorie numele și faptele consăteanului – deputat în Sfatul Țării, Andrei Găină. Deputatul a fost protagonistul unei cărți și al unei conferințe științifice organizate în Chițcanii Vechi, numele lui îl poartă Casa de cultură din localitate.

 

Localitățile din actualele raioane formate în teritoriul ex-judeţului Orhei din perioada 1917-1918, au fost reprezentate în Sfatul Ţării – primul Parlament basarabean, de 18 deputaţi care au adus o contribuție considerabilă la actul istoric al Unirii din 27 martie 1918. Dintre aceştia au votat Actul Unirii 16 – Alexandru Baltaga (locuia la Lozova, dar activa şi în Orhei), Ilarion Buiuc (Chiperceni), Anton Caraman (Izvoare), Ion, Grigore şi Vladimir Cazacliu (Cuşelăuca), Pavel Cocârlă şi Vasile Bârcă (Ignăţei), Dimitrie Dron (Cucioaia), Andrei Găină (Chiţcanii Vechi), Tudor Herţa (Alcedar), Teofil Ioncu (Olişcani), Mihail Maculeţchi, Dumitru Știrbu (Orhei), Elifterie Sinicliu (Echimăuţi), Teodosie Bujeniță (Negureni), Ion Buzdugan (Brânzenii Vechi). Când a fost votat Actul Unirii inspectorul-topograf din Orhei Bajbeuk-Melicof era absent, iar Gavril Buciuşcanu din Isacova s-a abţinut.        

 

Reprezentanţii judeţului Orhei în Sfatul Ţării

Deputații-orheieni reprezentau diferite etnii, pături sociale și formațiuni politice. Mulți erau militari, veniți de pe fronturile Pri-mului Război Mondial. La Congresul Militar Moldovenesc care şi-a desfășurat lucrările la 20-27 octombrie 1917, 605 delegați reprezentau 250 mii de militari moldoveni. Printre aceștia și subofițerul Elifterie Sinicliu, din satul Echimăuți, ostașul Ilarion Buiuc din Chiperceni. Ambii au fost aleși din partea Congresului membri ai Sfatului Țării.

Ulterior adunarea Zemstvei Orhei a fost printre primele autorități județene din Basarabia, care au cerut de la Sfatul Țării să voteze Unirea Basarabiei cu România.

În primul Parlament basarabean, destinul a reunit multe personalităţi din partea locului, inclusiv fraţi, rude, consăteni. Astfel, trei sate erau reprezentate în Sfatul Ţării de câte trei deputaţi, altele 11 – de câte 2 deputaţi. Printre localităţile cu 3 deputaţi era şi sătucul Cuşelăuca din judeţul Soroca (astăzi raionul Şoldăneşti). Este vorba de Ion Cazacliu unchiul şi de nepoţii lui, fraţii Grigore şi Vladimir Cazacliu. Câte doi deputaţi au avut satele Bogzeşti din actualul raion Teleneşti (Mihail Minciună şi Vasile Mândrescu), Ignăţei din raionul Rezina (Vasile Bârcă şi Pavel Cocârlă), Isacova din raionul Orhei (Teodor Uncu şi Gavril Buciuşcanu).

Sfatul Ţării şi-a desfăşurat activitatea în două sesiuni care au avut loc în perioadele 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918 şi 25 – 27 noiembrie 1918.

 

Posterioritatea și fruntașii Unirii

În anul Centenarului Marii Uniri redacţia săptămânalului CUVÂNTUL şi-a stabilit drept scop să scoată din anonimat toţi deputaţii din Sfatul Ţării originari din localităţile judeţului Orhei din acea perioadă, actualele raioane Orhei, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti. Am reuşit să ne atingem scopul doar parţial. Și asta grație câtorva savanți (Mihai Tașcă, Gheorghe Cojocaru) și scriitori (Tudor Țopa, Iurie Colesnic) care au trudit rodnic pe acest tărâm, publicând mai multe lucrări despre istoria Primului Parlament basarabean și o parte dintre membrii lui.

Datorită primului primar democrat al or. Chișinău, Nicolae Costin, originar din Peciște, Rezina, câteva străzi din capitală poartă numele membrilor Sfatului Țării Ion Inculeţ, Pan Halippa, Elena Alistar, Anton Crihan, Pantelimon Erhan, Ion Pelivan, Ştefan Holban ş.a., iar un liceu se numeşte „Elena Alistar“. Gimnaziul din comuna Pelivan (Orhei) poartă numele lui Ion Pelivan.

Dar majoritatea membrilor Sfatului Țării au rămas parțial sau absolut total uitați de urmași. Nici careva lucrări documentare despre viața, activitatea lor de până și după Sfatul Țării, nici busturi sau plăci comemorative, străzi ori instituţii care să le poarte numele. Chiar și lui Grigori Kotovski, ridicat de propaganda sovietică la rang de erou legendar al războiului civil” i s-au dedicat cărți, filme, monumente, iar recent Consiliul orășenesc din localitatea în care acesta s-a născut i-a conferit post-mortem titlul de „Om Emerit”, desi atăzi toată lumea știe că Grigori Kotovski a fost unul dintre liderii lumii criminale din Basarabia, pentru faptele sale condamnat la ani grei de pușcărie, iar mai apoi la muncă silnică pe viață, de care l-a salvat revoluția bolșevică din 1917.

Despre o bună parte din făuritorii Unirii de la 1918 chiar în localitățile lor de baștină nici pedagogii, bibliotecarele, preoții nu cunosc măcar numele acestor personalităţi, pentru ca cel puțin, cu anumite ocazii, să-i pomenească, mai ales că unii au avut un destin de martir.

Exterminați chiar și adversarii unirii

13 deputaţi în Sfatul Țării și un fost ministru al Republicii Democratice Moldovenești, printre care preotul Alexandru Baltaga, Emanuil Catelli, Teodosie Bujeniţă, Pan Halippa, Vladimir Bodescu, Teodor Uncu în anul 1940 au fost capturați de NKVD-ul sovietic şi condamnați în cadrul dosarului cu nr. 824 ca participanți contrarevoluționari din ”Blocul Moldovenesc”. Teodor Uncu și Teodor Cojuhari și-au pierdut viețile încă în penitenciarul din Chișinău, 11 colegi-deputați au fost exterminați în următorii trei ani în gulagurile sovie-tice. Și doar unul din cei 14 figuranți în dosarul 824, Ion Codreanu, născut în 1879, în comuna Ștefănești, judeţul Soroca, a scăpat fiind schimbat, în luna mai 1941, pe ilegalista comunistă Ana Pauker capturată de siguranța română.

Cu excepția lui Ion Codreanu (care a decedat la 15 februarie 1949, la București), nici unul dintre cei 13 martiri nu a fost înmormântat creștinește și nu se știe locul înhumării lor.

Apropo, este semnificativă și soarta celor 3 membri ai Sfatului Țării care s-au pronunțat împotriva Unirii Basarabiei cu România. Ucraineanul Arcadie Osmolovski la 10 noiembrie 1918, pentru activitatea lui antiromânească, a fost expulzat de autoritățile românești în URSS. O vreme a predat cursul de mineralogie aplicată la Universitatea din Odessa, iar în anul 1933, în urma unui denunț semnat de un student restanțier, a fost arestat și a dispărut.

Colegul lui, Mihail Starenki, singur s-a refugiat în URSS, ca la scurt timp să ajungă în gulag, de unde nu s-a mai întors.

Și destinul celui de-al treilea deputat care s-a pronunțat contra unirii, Mihail Balamez, a fost acelaș. Ca susținător al puterii sovietice, în 1940, dânsul a rămas în Basarabia. Dar deja peste câteva luni i se intentează dosar penal și la 24 iunie 1942 este condamnat de justiția sovietică la zece ani de lagăr de corecţie prin muncă pentru „calitatea de membru al unui partid contrarevoluţionar”.

Tudor Iașcenco

Distribuie

Lasă un răspuns