Ore informative cu adolescenţii în raionul Telenești   

În luna decembrie angajații Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor au desfăşurat mai multe ore informative în instituțiile de învățământ din raionul Telenești, una dintre care a avut loc la Școala Profesional–Tehnică din oraş.

Despre HIV/ SIDA a vorbit în faţa a peste 80 de adolescenţi dna Aliona Tăietu, medică infecționistă, despre infecțiile sexual-transmisibile – dl dr. Ion Iacobeț, iar dna Tamara Cantaragiu, șefa Centrului – despre debutul timpuriu al vieții sexuale neprotejate, despre pericolul sarcinilor nedorite și metodele de contracepție.

Dna Cantaragiu a relatat că au deja mai mulți ani de activitate în cadrul Centrului și fiecare întâlnire le adaugă experiență în contactul cu tinerii şi adolescenţii, mai ales cei din familiile de risc. “Putem spune că am reușit să evităm mai multe cazuri nedorite, să diminuăm incidența cazurilor de HIV / SIDA, dar asta se datorează şi muncii profilactice zilnice. Colaborăm cu medicina primară, biblioteca publică raională, asistența socială, cu centrul de plasament ”Aproape de tine” și Casa de tutelă din Telenești. Dacă după asemenea activități la Centru vine sau telefonează măcar un tânăr, înseamnă că munca noastră nu a fost în van”,- a spus doctora.

Maria Furdui, directoarea Bibliotecii Publice Raionale ”Vasile Alecsandri” din Telenești a menționat că Centrul  de Sănătate Prietenos Tinerilor este partenerul de nădejde al instituției: ”Avem ce învăța de la angajații Centrului or, nu este mai complicată activitate decât a ne apropia tinerii și adolescenții cu problemele lor şi a-i înţelege. Ei adresează întrebări, discută cu specialiștii”, a  remarcat dna Furdui.

Ion Cernei 

Distribuie

Lasă un răspuns