O şezătoare de suflet în sediu nou

Duminică, grupul de iniţiativă din Rezina, care activează în cadrul societăţii HelpAge International, a sărbătorit intrarea oficială în propriul sediu. Încăperea de la subsolul clădirii Primăriei oraşului, în care anterior s-a aflat o cantină, a fost reparată cu susţinerea financiară a Primăriei şi oferită ca sediu pentru voluntarii acestui grup, care, la rândul lor, au transformat localul într-o adevărată casă mare moldovenească.

Şi deoarece o intrare în casă nouă se face numai-decât cu oaspeţi, voluntarii din Rezina au împărtăşit bucuria sărbătorii cu grupurile de iniţiativă din cadrul aceleiaşi societăţi HelpAge International care activează în comuna Sârcova, raionul Rezina şi în oraşul Şoldăneşti.

Amintim că HelpAge International este un ONG care ajută persoanele în vârstă să își revendice drepturile, să facă față discriminării și să depășească sărăcia, astfel încât acestea să poată duce o viaţă demnă, sigură, activă și sănătoasă. HelpAge lucrează prin: lobby-ul guvernelor pentru a realiza schimbări de politici, desfăşurarea de programe de cercetare, dar și prin diverse proiecte comunitare pe teren.

Grupul de iniţiativă din Rezina, nucleul căruia este constituit din vreo 15 persoane, activează de doi ani. Potrivit liderelor acestuia, neobositelor Tatiana Negară şi Valentina Lachi, grupul are la activ mai multe activităţi de caritate destinate persoanelor de vârsta a treia. „Cu susţinerea HelpAge International, Primăriei Rezina, altor donatori locali, noi alimentăm la cantina socială orăşenească circa 30 de persoane, care la fie-care două luni se schimbă. Înainte de sărbătorile de Paşti organizăm colectarea de produse alimentare pentru persoanele social – vulnerabile. În două supermarketuri din Rezina avem containerele noastre, în care fiecare cumpărător poate să procure şi să lase pentru beneficiarii noştri produse alimentare, pe care noi apoi le distribuim. În anul trecut aceste containere au fost suprasolicitate, au făcut donaţii nu numai locuitorii din comuna Rezina, dar şi din satele raionului. Sperăm să avem cu ce bucura persoanele nevoiaşe din Rezina şi în ajunul Paştelui din anul curent.

Pe parcursul anului oferim beneficiarilor noştri şi fel de fel de bunuri, servicii. De exemplu, majoritatea surplusurilor de produse alimentare adunate la biserica din str. Păcii, unde preot este părintele Stanislav Atamanenco, ajung la bătrânii care se află sub patronajul nostru. Periodic ei sunt invitaţi la consultaţii oferite de medici, specialişti din alte domenii. Anul trecut le-am distribuit un lot mare de haine, primit din străinătate”, ne-a relatat dna Negară.

Iar duminică, în sediul nou, grupul de iniţiativă din Rezina (foto 1) şi colegii de la Sârcova (foto 2)

şi de la Şoldăneşti (foto 3)

au improvizat o şezătoare tradiţională moldovenească de toată frumuseţea. Participanţii au trecut în revistă cele mai populare tradiţii şi obiceiuri din localităţile respective, legate de viaţa de familie şi activităţile localnicilor, sărbătorile creştineşti, etc., alterând povestirile cu melodii po-pulare de suflet, fragmente înscenate din unele opere, versuri şi vorbe de duh.

Şezătoarea a durat câteva ore, care au trecut pe neobservate. În înche-iere liderele grupului de iniţiativă din Rezina şi-au exprimat recunoştinţa faţă de administraţia oraşului în frunte cu primarul Simion Tatarov pentru susţinerea oferită, colegii de la Sârcova şi Şoldăneşti – pentru conlucrare. Iar participanţii au mulţumit gazdelor pentru ospitalitate şi sărbătoare.

Dna Negară a mai remarcat că grupul lor de voluntari este deschis să-şi completeze în continuare rândurile cu persoane care vor şi pot să facă voluntariat în mod dezinteresat spre binele comunităţii şi al concetăţenilor.


Tudor Iaşcenco

Distribuie

Lasă un răspuns