O româncă franţuzoaică la liceul moldo-rus

Ana Gornea s-a născut la Rezina în familia profesorilor Tamara și Valerian Gălușcă. După școala din orașul natal, s-a înscris la un colegiu de medicină şi, la absolvirea lui, un an activează la maternitatea din Șoldănești. Între timp înţelege că vocația ei este totuşi pedagogia. Astfel, dă admiterea la Universitatea din Chişinău şi devine profesoară de limbă franceză.

 

În cele aproape trei decenii de activitate pe tărâmul pedagogic a lucrat în mai multe instituţii de educaţie. De la înfiinţarea Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” din Rezina şi până la fuzionarea lui în a.c. cu liceul rus din care a rezultat LT “Olimp”, a executat funcțiile de directoare-adjunctă, apoi manageră a instituţiei. În această perioadă a obţinut gradele II managerial și didactic.

În repetate rânduri munca dumneaei a fost apreciată cu Diplome  ale Ministerului Educației, Direcției Învățământ, Tineret și Sport Rezina. Împreună cu soțul Alexei a educat doi bravi feciori, iar acum se mândrește și cu două fiice – anume așa le numește dânsa pe cele două nurori ale sale. Se mândrește dna Ana cu mulţi discipoli ce i-au urmat exemplul şi calea. Dintre aceștia l-a evidențiat îndeosebi pe Iurie Mihalachi, doctor în științe juridice, care a studiat jurisprudența în grupa francofonă de la Universitatea de Stat a Moldovei, devenind lector universitar la această instituție.                                 

Însă cea mai emotivă amintire, susține dna Gornea, ţine de cele două luni de aflare în Franța, la Universitatea Mondială din Besanson, în timpul stagiunii recente de perfecționare a limbii franceze vorbite și a specialității. La moment Ana Gornea predă limba franceză la Liceul Teoretic „Olimp” din Rezina, unde se bucură de stimă binemeritată atât din partea administrației instituției, cât și din partea elevilor, colegilor şi părinţilor.

Este o doamnă agreabilă, străduitoare, sociabilă, cu un orizont larg, extrem de pasionată de profesia sa, dar poate să discute cu acelaş entuziasm şi despre dragostea de neam şi de ţară, obligaţiunile de mamă, gospodină, împletitul în andrele, brodatul cu biser…

În imagine: La o lecție de limbă franceză în cl. a X-a, Liceul „Olimp”, Rezina

Ion Perciun

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns