O palmă publică răsunătoare trasă de I.Dodon Statului Român

Săptămâna trecută, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul avocatului lui Traian Băsescu privind anularea deciziei Curții de Apel Chișinău, care a menținut în vigoare decretul președintelui R. Moldova, Igor Dodon de retragere a cetățeniei moldovenești fostului președinte al României. Astfel, Igor Dodon, cu susținerea justiţiei moldoveneşti, i-a tras o palmă publică răsunătoare nu atât lui Traian Băsescu, cât Statului Român.

Argumentul cu care şi-a motivat fapta Igor Dodon şi decizia magistraţilor este că la depunerea cererii cu privire la acordarea cetățeniei R. Moldova și la momentul examinării cererii, fostul președinte român nu a comunicat și nu a indicat că se află sub urmărire penală.

Ex-ministrul justiției, ex-preşedintele Curţii Constituţionale a R.Moldova Alexandru Tănase, precizând că „nu a fost niciodată un fan al lui Traian Băsescu”, a calificat pe pagina sa de pe facebook poziția justiției moldovenești astfel: „Cele trei decizii judiciare nu au nimic în comun cu dreptul”.

În opinia dumnealui, decizia președintelui Nicolae Timofti de a-i acorda cetățenia lui Traian Băsescu a fost una simbolică,  un semn de recunoștință pentru statul român, fără de care parodia de stat de pe malurile Bâcului ar fi degradat rapid într-un fel de RASSM sau „ПМР”. Retragerea acestei cetățenii în anul Centenarului Marii Uniri este la fel de simbolică. Un gest profund „frățesc”, cum s-ar spune”. La care eu aș adăuga: ”…și specific autorităților moldovenești”.

Am început acest editorial în ziua când Curtea Supremă de Justiție și-a făcut public verdictul. Dar după primele constatări, am decis să-l continui peste o săptămână, ca să văd ce reacții vor fi la decretul lui Dodon și deciziile celor trei instanțe. Tăcere totală! Nici semn de indignare din partea ex-preşedintelui Nicolae Timofti, nici a guvernanților pro-europeni, o bună parte dintre care poartă în buzunare pașapoarte românești și la care ar fi trebuit să le tremure obrazul atunci când declară: ”România a fost și rămâne cel mai consecvent susținător al țării noastre în implementarea agendei de reforme,… apreciem mult sprijinul material…, România fiind principalul investitor în Republica Moldova” (Premierul Pavel Filip). „România este un prieten foarte prețios pentru țara noastră. Atât autoritățile de la Chișinău, cât și populația Republicii Moldova cunosc și apreciază acest lucru” (viceprim-ministrul Iurie Leancă).

Este adevărat, lumea noastră cunoaște că la circa un milion de basarabeni România le-a acordat cetățenia română ca să-și poată găsi mai ușor o sursă decentă de câștig peste hotare fără a cheltui mii de euro; a deschis ușile colegiilor și universităților pentru mii de tineri moldoveni, achitându-le și burse de câteva ori mai mari decât la Chișinău sau Bălți; că din impozitele achitate de contribuabilii români au fost reparate circa 900 de grădinițe din R.Moldova, o mare parte din care stăteau uitate de la deschidere sau chiar erau închise; că mii de elevi moldoveni merg la școlile de circumscripție în condiții confortabile cu cele circa 200 de autobuze școlare donate de Guvernul României; că Serviciul românesc SMURD, care a trecut Prutul când Traian Băsescu era încă președinte al României, a oferit servicii urgente de sănătate la peste 14 mii de moldoveni; că mii de familii tinere primesc indemnizaţii pentru bebeluşi din partea Statului Român mult mai consistente decât le-ar oferi Republica Moldova etc.

În mod firesc, dacă populația şi autorităţile ”cunosc și apreciază” susținerea materială și morală oferită Republicii Moldova de România, ar fi normal să răspundă autorităților de la Bucureşti cu aceeași monetă. Preşedintele Dodon procedează invers. Şi cei cu beneficiile, prin tăcerea lor, într-un fel, îl susţin. Aţi auzit ca măcar cineva din localităţile care s-au pricopsit, grație autorităților române, cu grădinițe moderne, școli reparate sau autobuze noi pentru elevi, ca autoritățile înfrățite cu omologii lor din România în speranța apropierii de fondurile europene să protesteze împotriva decretului lui Dodon și celor trei decizii judecătorești care ”nu au nimic în comun cu dreptul”? Ori ați văzut careva formațiuni unioniste să apere prin anumite acțiuni onoarea și bunul nume al preşedintelui Traian Băsescu și Statului-frate? Mai ales că în cazul de față Traian Băsescu este, de fapt, nu un simplu cetăţean, ci un simbol al României. Mai ales că această ”apreciere” moldovenească a fost făcută în anul Centenarului Marii Uniri…

Trist, foarte trist… Mai ales dacă luăm în calcul că mii de moldoveni care au şi cetăţenie română, inclusiv din rândul demnitarilor şi funcţionarilor de rang naţional, au dosare penale sau chiar stau în puşcării, dar Statul român nu le retrage cetăţenia…

Tudor Iaşcenco

Distribuie

Lasă un răspuns