O dezminţire în spatele căreia bănuim că se ascund interese

Ion Popa îl învinuieşte pe autorul reportajului că ar fi admis neadevăruri prin faptul că „a adus omagiu, pe nedrept și profitând de decesul cet. Lozinschi Ghenadi, primarului com. Negureni, r-nul Teleneşti, Munteanu Grigore…, au fost admise neadevăruri, or, cei doi găsiți decedați nu erau soți, mai mult, Lozinschi Ghenadi niciodată nu a fost căsătorit… O altă declarație minciunoasă este legată de faptul că defuncții nu au avut rude. Personal, reprezint interesele a doi frați ai decedatului Lozinschi Ghenadi, el mai având încă alți 5 frați”, ne scrie Ion Popa, continuând: “Cât despre funeralii, ele au fost organizate împreună cu administrația publică locală, însă ceea ce nu se spune în articolul cu pricina, este faptul că primarul Munteanu Grigore, a folosit aceste funerarii drept temei pentru a dobândi în mod ilegal cele 3,5 ha de teren și casa care au aparținut lui Lozinschi Ghenadi, falsificând în acest scop mai multe acte, refuzând până în prezent eliberarea certificatului de deces și manifestând un comportament agresiv în raport cu rudele decedatului”.

Mai departe avocatul Popa îşi expune cerinţele:

“În baza celor relatate solicit:

1. Retragerea în cel mai scurt timp posibil a articolului vizat din ediția on-line a ziarului;

2. Publicarea în cel mai scurt timp în ediția tipărită a unui articol care să conțină dezmințirea celor publicate anterior și care să reflecte adevărata situație creată în urma decesului cet. Lozinschi Ghenadi”.

Acuzaţiile avocatului Popa ni s-au părut oarecum deplasate din mai multe puncte de vedere. În primul rând, în reportajul ”Dobrușa, cătunul și râulețul care pier”, prilejuit de un eveniment anume, autorul a constatat nişte lucruri la vedere, bazate pe opiniile câtorva dintre consăteni. Şi dacă de organizarea funeraliilor s-a ocupat primarul şi soţia lui, cu cine trebuia să vorbească mai întâi jurnalistul?

Alt neadevăr, în opinia lui I. Popa, este că jurnalistul ar fi scris că cei doi răposaţi ar fi fost soţi, dar Ghenadie Lozinschi n-a fost căsătorit. Numai că în reportaj este scris clar: (informaţia fiind adunată de la participanţii la funeralii):”Cei doi trăiau în concubinaj, dar se împăcau bine şi duceau o viaţă liniştită..” Noţiunea „soţi” figurează în scrisoarea profesorului universitar Teo-Teodor Marşalcovschi, băştinaş din Dobruşa. Dar nici un dicţionar nu specifică faptul că „soţi” presupune doar o pereche de oameni căsătoriţi oficial. Mai mult, în context cu tema celor întâmplate şi a reportajului dat, acest termen nu are nicio importanţă, mai ales că moartea i-a găsit pe cei doi împreună, iar, conform dorinţelor rudelor, răposaţii au fost înmormântaţi în locuri diferite.

Avocatul îl învinuieşte pe jurnalist că ar fi făcut o ”declarație minciunoasă legată de faptul că defuncții nu au avut rude. Lozinschi Ghenadi are mai mulți frați, doi dintre care, Guțu Ecaterina și Lozinschi Ivan, sunt reprezentați de către mine”.

Şi această afirmaţie este falsă. Citim din reportaj: “Cei doi nu aveau pe nimeni la Dobruşa, aşa că de înmormântare s-a îngrijit primarul de Negureni, Grigore Munteanu, de comun acord cu soţia sa Maria”, fapt recunoscut şi de Ion Popa, când afirmă: „Cât despre organizarea funeraliilor, ele au fost organizate împreună cu administrația publică locală”.

Acuzaţia principală care developează esenţa reală a „dezminţirii” dlui Popa este: „Ceea ce nu se spune în articolul cu pricina, este faptul că primarul Munteanu Grigore, a folosit aceste funeralii drept temei pentru a dobândi în mod ilegal cele 3,5 ha de teren și casa care au aparținut lui Lozinschi Ghenadi, falsificând în acest scop mai multe acte, refuzând până în prezent eliberarea certificatului de deces și manifestând un comportament agresiv în raport cu rudele decedatului”.

Ulterior, în convorbirea cu autorul reportajului, I.Popa a mai adăugat: „Grigore Munteanu le-a spus surorii lui Ghenadi, Guțu Ecaterina şi fratelui Lozinschi Ivan că după ce vor fi achitate serviciile funerare, ultimii doi vor primi diferența de bani dintre valoarea bunurilor care au aparținut lui Lozinschi Ghenadi și cele suportate pentru funeraliile decedatului. Însă, la scurt timp după înmormântare Guțu Ecaterina și Lozinschi Ivan au întrebat care e diferența de bani, la care, Munteanu Grigore a răspuns că, de fapt, dânsul nu ar trebui să le mai dea ceva, întrucât pentru funeralii s-a cheltuit exact suma cât valorează averea defunctului”.

Am încercat să clarificăm cu sora şi fratele lui Ghenadi Lozinschi de ce cei cinci frați au lăsat înmormântarea rudei pe seama primarului de Negureni și care le-a fost înțelegerea cu el? Unde sunt titlurile de proprietate asupra pământului și casei defunctului?

Doamna Guţu a fost rece și rezervată, din discuţia cu dumneaei am bănuit că ea nu știa nici cu spatele de reportajul din ziar. Şi-a amintit doar că-l cunoaşte pe profesorul Marșalcovschi, care i-a fost învățător.

În cazul fratelui Ivan ne-a răspuns la telefon fiica acestuia, care a spus că tata este la câmp, iar când am încercat să-l contactăm seara nimeni nu a mai ridicat receptorul.

Primarul de Negureni Grigore Munteanu ne-a spus că de mai mulți ani se află în relații ostile cu întreaga familie Popa din Negureni și este de părere că avocatul, care este fiul acestora, nu întâmplător a devenit apărătorul intereselor fratelui și sorei celui decedat.

Dumnealui neagă faptul că le-ar fi cerut casa și averea răposatului Ghenadi Lozinschi.

Casa de la Dobrușa ați văzut-o, e semiruinată. Cam în aceiași situație este și casa lui Ivan Lozinschi din Nucăreni. Am fost să le dau certificatul de deces și am văzut o mare sărăcie. Mai mult: la înmormântare toate pomenile cumpărate de familia noastră au fost împărțite între ei…

Când s-a aflat de tragedie, Lozinschi Ivan și Guțu Ecaterina au venit la mine și mi-au zis: ”domnule primar, ajută-ne cu înmormântarea, fiindcă nu se cade să lăsăm mortul pe laiță! I-am întrebat: aveți ceva bani? Fiindcă înmormântarea costă! Mi-au spus că au titlurile de pământ pe numele lui Ghenadi și a mamei lor. Eu știam că titlurile în cauză ar fi la Vasile Popa, lider local, tatăl avocatului Ion Popa, căre în ultimii trei ani nu s-ar fi achitat cu Ghenadi Lozinschi conform contractului de arendă a pământului. Da, noi (familia munteanu – n.red.) am luat asupra noastră toate cheltuielile – sicriu, taxa pentru efectuarea necropsiei la Rezina, plapume, perne, două mese de pomenire, în total s-au adunat vreo 22 de mii de lei. Avem însă facturi doar pe 12 000 de lei, fiindcă mai multe pomeni le-am procurat de la piață, de unde nu dau bonuri. Preotul-paroh, care i-a petrecut pe ultimul drum pe cei doi decedaţi, n-a luat bani. Acum închipuiți-vă că peste câteva zile apare Popa-juniorul cu camera telefonului conectată, împreună cu fratele și sora decedatului, cerând în mod ultimativ, chiar grosolan să le dau certificatul de deces. Am încercat să le explic că sunt în concediu medical, la primărie am intrat întâmplător. Atunci a intervenit Ion Popa, care înregistra totul cu telefonul şi eu i-am cerut să iasă afară. Mi-am dat seama că e o provocare, după care trebuie să mă aștept la postări trunchiate pe rețelele sociale, să dau explicații reporterilor unor televiziuni… După vizita lor la primărie am aflat de la vecinii lui Ivan Lozinschi din Nucăreni, că însuși avocatul Popa a venit la el, adică la Ivan acasă, mult timp l-a pregătit, l-a îmbrăcat în haine mai îngrijite și l-a adus la primăria Negureni. Familia Lozinschi este beneficiară de ajutoare sociale, la sfârșitul anului trecut a beneficiat de un suport social de la DASPF. Care o fi interesul avocatului, dacă de pe familia Lozinschi nu ai cum te căpătui?

Apropo, soția a încercat să telefoneze la Nucăreni de vreo câteva ori la familia lui Ivan Lozinschi, ca să convenim cum şi când facem praznicul de pomenire, care trebuie să aibă loc peste două săptămâni. De câteva ori n-a răspuns nimeni, iar la un moment dat a ridicat receptorul avocatul Ion Popa, ca să ne spună că toate întrebările le rezolvăm cu dânsul ca reprezentant al intereselor celor doi şi că ne vom întâlni în judecată.

Noi cu soţia am decis că nu ne trebuie un capăt de ață de la rudele celui decedat. Am mai înmormântat acum 7 ani alți doi răposaţi rămași singuri. Cred este de datoria fiecărui primar care, fiind ales în acest post, într-un fel devine responsabil de destinele alegătorilor săi, inclusiv şi de petrecerea lor în mod creștinesc pe ultimul drum”, a mai adăugat Grigore Munteanu.

Distribuie

Lasă un răspuns