Nu se uită nimic, toate sunt cu noi!..

Vinul bun înveselește inima omului. Moldovenii din Canada ţin la acest diftong, precum şi la tradiţiile neamului lor, promovându-le pentru urmaşi.

Tradiţia despre care vreau să povestesc aici a început în 2007, în familia soţilor Alexei Bodișteanu și Lilia Deșanu, originari din Republica Moldova, stabiliți în Canada. Inițiată ca o întâlnire între prieteni, de la bun început accentul s-a pus pe păstrarea obiceiurilor neamului nostru: bărbații de a se duce în musafirie cu un burlui de vin făcut de ei, iar femeile – cu sărmăluțe și plăcințele. Era un fel de competiţie între cele mai gustoase vinuri de casă.

Doritorii de a participa se înmulțeau şi evenimentul s-a mutat în restaurant. La organizarea lui au început să contribuie și alte familii, precum Eduard și Areta Cojocaru, Dumitru și Ina Chircu, Tudor și Daniela Matei, iar denumirea lui s-a schimbat în Festivalul Vinului Polobocul de Aur.

Atunci aceștia au hotărât să fondeze o asociație moldo-canadiană culturală, pe care au numit-o DOR (de părinți, de rude, de țară, de cântec…), descifrarea oficială fiind Datini, Obiceiuri, Rădăcini, în frunte cu Alexei Bodișteanu. Obiectivul ei este de a păstra și promova spiritul tradițiilor moldovenești în cadrul dias-porei din Canada prin organizarea a diverse evenimente socio-culturale în comunitate și promovarea talentelor acesteia, cât și a artiștilor din Republica Moldova.

Festivalul Vinului de Casă Polobocul de Aur a ajuns la cea dea 13-a ediție, oferind tuturor muzică autohtonă, dans pe săturate, vin gustos și multă voie bună. Tot aici este încurajat şi promovat portul popular românesc.

La ediţia din acest an au fost invitaţi Formația Catharsis cu Ion Rață și Mihai Budurin, interpreta Lenuța Gheorghiță, Trupa KeFF Band cu Mihai Ciobanu junior, Valeriu Chițac și Grigore Zazfir, Ansamblul de dansuri populare Colina.

Daniela Matei, una din membrele asociației DOR, mi-a povestit despre activitatea asociației, un alt eveniment organizat de aceasta fiind Festivalul Sarmalelor și Plăcintelor, desfășurat în lunile de vară ca un concurs între gospodine.

În acest an în cadrul festivalului au concurat 15 tineri vinificatori, originari din Moldova, stabiliți în Canadei și SUA. Ei au prezentat 10 vinuri albe și 13 vinuri roșii făcute după tehnologiile de acasă. Comisia de degustare a desemnat 8 învingători. Vinuri roşii: Ghenadie Lupoi, Tudor Matei, Ion Belocur (locurile III-I), simpatia publicului – Petru Ciumac.

Vinuri albe: Ion Belocur, Sergiu Mârza, Roman Gârbu (locurile III-I), simpatia publicului – Roman Gârbu.

Concursul Simpatia publicului a fost inițiat de către Eduard şi Areta Cojocaru în anul 2007, ei fiind și gestionarii acestuia.

Mulți dintre participanţii la acest festival au devenit pe parcurs susținători fideli, fie prin voluntariat de timp și experiență, prin donaţii ori susţinere financiară: Oleg Tcacenco, Liuba Lavric, Ghenadie Lupoi, Svetlana Carlasuc, Mariana Cazacu, Marina Gârbu și Ina Chircu.

Daniela Matei a menţionat pentru cititorii noștri: “Suntem adesea cu gândul la meleagurile natale și la toate amintirile de acasă. Nu se uită nimic, toate sunt cu noi: murmurul izvorului și doina dulce, freamătul codrului, copilăria cu oamenii dragi și scumpi sufletului, părinții, rudele… Nu uităm nici o clipă cine suntem și de unde venim. Soarta ne-a împrăștiat prin lume și acum este rândul nostru să dăruim aici conaționalilor clipe de neuitat, promovând spiritul și tradiția românească oriunde am fi.”

Iacob Cazacu-Istrati, Toronto, Canada

Distribuie

Lasă un răspuns