„Ne-a învăţat să iubim cartea şi neamul”

Vasiliţa Gavrilenco a devenit învăţătoare imediat după absolvirea şcolii medii şi a rămas în pedagogie până la pensie. Iar recent şi-a sărbătorit aniversarea de 87 de ani la Azilul de bătrâni din Sărătenii Vechi în compania angajaţilor şi beneficiarilor instituţiei, dar şi a câtorva foşti elevi, veniţi în mod special să-şi felicite prima lor învăţătoare.

Am aflat despre acest eveniment de la Alexei Mereuţă, consilier raional de Teleneşti şi conducătorul unei întrep-rinderi de construcţie, unul din foştii ei elevi. Văzându-i pe cei patru bărbaţi trecuţi de 50 de ani, sobri şi atenţi, între care şi Pavel Sârbu, tatăl pedagogului-inovator Dumitru Sârbu, actualul director al Gimnaziului Ineşti, i-am întrebat ce simt pentru omagiată.

– Ne-a învăţat să iubim cartea şi neamul! – mi-au  raspuns aproape într-un glas cei patru colegi de clasă.

Iar Alexei a adăugat că dna Vasiliţa Gavrilenco, în pofida vârstei, nu doreşte să-şi lase gospodăria. Îngrijeşte de casă şi florile din grădină, iar când  iernile sunt mai grele, vine la azilul din Sărătenii Vechi.

Omagiata, optimistă şi vioaie, îi întâlni cu bucurie pe foştii elevi, cărora nu le-a uitat numele. Faţă de Pavel Sârbu îşi exprimă admiraţia pentru fiul acestuia, Dumitru, directorul şi profesorul inovator de istorie. Pe Alexei Mereuţă îl lăudă că le dă de lucru la oamenii de la întreprinderea sa.

În timp ce foştii elevi şi doamnele din personalul azilului au întins masa de sărbătoare cu bucate permise în Postul Mare, omagiata ne povesti în rezumat viaţa ei.

– Acum 60 de ani, când am absolvit şcoala medie, nu ajungeau pedagogi la clasele primare. După război, foamete, deportări situaţia parcă se îmbunătăţea şi la noi era un fel de explozie demografică. Fiind încă o copilă, nu ieşeam zile întregi din şcoală, căci mai întâi eu trebuia să învăţ multe. Peste câţiva ani de acum veneau la mine după experienţă din alte şcoli. Soţul meu era contabil, de mai multe ori a fost mutat dintr-o gospodărie în alta şi eu a trebuit să-l urmez, aşa că am lucrat în mai multe şcoli, îşi aminteşte dna învăţătoare.

Alexei Mereuţă ne spune că, în acel an, când a venit în clasa I, dna Vasiliţa avea deja absolvită Şcoala Pedagogică din Orhei şi era mama unei fetiţe:

„Învăţătoarea noastră cea dintâi s-a dovedit a fi şi cea mai iubită de noi. Era de o blândeţe deosebită, ne captiva prin vorba ei domoală şi plăcută, aşa că memoram cu uşurinţă tot ce ne spunea. Rare erau cazurile ca cineva să nu-şi făcă temele pentru acasă. Iar când am ajuns părinţi, toţi voiam să ne dăm copiii în clasa dnei Vasiliţa”- mărturiseşte dl Mereuţă.

Serghei Ţurcan, un alt fost elev, menţionă că prima lor învăţătoare a avut grijă ca discipolii să ştie nu doar să se orienteze în lumea cifrelor şi literelor:

– Era timpul restricţiilor şi îndoctrinării copiilor cu tot felul de prostii. Odată am întrebat-o de ce nu se dă voie să mergem cu uratul şi colinda. Învăţătoarea ne-a sfătuit să adresăm această întrebare părinţilor şi să procedăm aşa cum ne vor spune ei.

Anatol Gandrabur, alt fost discipol, spune cum o învăţătoare poate să influenţeze caracterul şi viitorul unui copil:

– Odată dna Vasiliţa lipsea şi a venit alt pedagog să facă lecţia. Eram prin clasa a doua, dar nu ne-am lăsat până directorul şcolii nu a chemat-o pe dna Vasiliţa să ne spună că totul este în ordine şi ea repede va reveni în clasă. Dumneaei ne-a convins că fără ştiinţă de carte omul nu are nici un viitor şi că niciodată nu trebuie să ne mulţumim cu cele obţinute, a adăugat Anatol Gandrabur.

După cum am aflat, viaţa dnei Vasiliţa Gavrilenco nu a fost dintre cele uşoare. Prematur a plecat în altă lume soţul, în circumstanţe suspecte şi-a pierdut unica fiică:

– Era specialistă în domeniul băncar, bine văzută la serviciu, sănătoasă tun. S-a stins după o scurtă, dar grea suferinţă. Aşa şi nu am aflat cauza decesului ei. Rămasă singură, dacă n-ar fi fost şcoala, elevii, colegii, nu ştiu ce m-aş fi făcut…”, ni se destăinui dna Vasiliţa.

Lidiei Popescu, directoarea azilului, ne-a spus că dna Gavrilenco este exemplul omului care înfruntă cu dârzenie vicisitudinile vieţii:

„În pofida vârstei, problemelor de sănătate, dna Vasiliţa rămâne şi astăzi aceeaşi semănătoare de lumină, cum a fost întreaga ei viaţă. Ne-a impresionat în mod deosebit gestul elevilor ei, care ne-au convins încă o dată că munca ei, făcută cu dragoste, a dat roade bune”.

Ion Cernei

 

Distribuie

Lasă un răspuns