Moldova notifică Ucraina cu privire la etichetarea produselor lactate

De la 1 octombrie, cerinţele pentru laptele de import se vor înăspri.

 

Începând cu 1 octombrie 2019 Moldova va interzice importul produselor lactate cu etichetare care nu corespunde noilor cerințe. Țara noastră a notificat Ucraina în acest sens, scrie noi.md preluat de Agora.

Potrivit sursei citate, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor din Moldova a notificat Serviciul de Stat al Ucrainei cu privire la siguranța produselor alimentare și protecția consumatorilor cu privire la cazurile de nerespectare a cerințelor de etichetare a produselor lactate ucrainene, în conformitate cu legislația țării noastre.

Ucrainenilor li s-au făcut mai multe observații cu privire la etichetarea produselor lactate. Printre acestea: lipsa denumirii produsului alimentar în limba de stat, lipsa indicării importatorului produselor alimentare și nerespectarea dimensiunii scrisului de pe etichetă, dar și absența după lista ingredientelor a informațiilor despre prezența sau absența substanțelor sau produselor care produc reacții alergice sau intoleranță.

Autoritatea competentă a Moldovei a anunțat intrarea în vigoare, începând cu 29 septembrie 2019, a Hotărârii cu privire la aprobarea Cerințelor de calitate pentru lapte și produsele lactate. Documentul reglementează cerințele privind etichetarea produselor alimentare, atât a produselor lactate interne, cât și a celor importate.

 

Distribuie

Lasă un răspuns