Mihail Catraniuc, PSRM. Profilul candidatului

Mihail Catraniuc a condus 12 ani Filiala Orhei a SA Moldtelecom, în această perioadă fiind decorat de preşedintele V.Voronin cu medalia „Meritul Civic”. După debarcarea de la putere a comuniştilor, M.Catraniuc renunţă la PCRM şi trece în tabăra PSRM, devenind liderul socialiştilor din raionul Orhei.

Integritate în activitatea politică

Conform primelor studii (medii speciale și superioare), Mihail Catraniuc este inginer în domeniul telecomunicațiilor. Ulterior, la ASEM, a obținut și diploma de jurist-economist.

În perioada 2000 – 2012, a fost director al Filialei Orhei a SA Moldtelecom. Alături de alți directori de filiale, a fost disponibilizat, în legătură cu reorganizarea Companiei și reducerile de personal. Mihail Catraniuc și alți foști directori de filiale s-au judecat ulterior cu Moldtelecom pentru obținerea unei compensații pentru concediere, însă au pierdut definitiv procesul, în anul 2014.

Până în anul 2012 a făcut parte din Partidul Comuniștilor. În 2006, prin decretul președintelui Vladimir Voronin, „pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul telecomunicațiilor, contribuție la implementarea realizărilor progresului tehnico-științific în domeniu și merite în perfecționarea formelor și metodelor de organizare a muncii”, Mihail Catraniuc a fost decorat cu medalia “Meritul Civic”. Dar la 08 februarie 2012 un grup de 18 orheieni în frunte cu Mihail Catraniuc, a declarat public că aderă la Partidul Socialiștilor, motivându-și astfel decizia: „Noi, credem că a sosit timpul schimbărilor. Actuala guvernare a depășit toate limitele, aducând societatea la repulsie totală față de politică și la pierderea încrederii față de instituțiile statului… Forța de compromis este doar Partidul Socialiștilor…”.

În scurt timp Mihail Catraniuc este ales președinte al organizaţiei teritoriale Orhei a PSRM.

La alegerile parlamentare din noiembrie 2014 M. Catraniuc s-a aflat pe locul 36 în lista candidaților PSRM, dar nu a ajuns în Parlament (ultimul pretendent de pe această listă care a obținut mandatul de deputat a fost cel de pe locul 30).

În scrutinul din 2015, alături de alți 10 candidați, Mihail Catraniuc concurează pentru funcția de primar al oraşului Orhei, dar acumulează doar 2,62% din sufragii.

 

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Mihail Catraniuc nu a deținut până în 2018 funcții publice, de aceea nu a depus declarații de venituri la Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Anterior, în anii 90, a fondat două întreprinderi – ÎI Mihail Catraniuc și SRL Radio Tel Plus, specializate în prestarea serviciilor, dar peste câțiva ani ambele au fost lichidate.

După cum informează portalul TRIBUNA, din 2017 până în prezent Mihail Catraniuc activează la SRL Ideal-Shop. Iar portalul Anticoruptie.md, în articolul „Oamenii lui Dodon și „buzunarul” electoral” https://anticoruptie.md/ro/investigatii/economic/oamenii-lui-dodon-si-buzunarul-electoral, scria că Mihail Catraniuc a donat în fondul electoral al lui Igor Dodon pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 73.870 de lei şi că la Orhei socialiștii închiriază un imobil de la Constantin Catraniuc, fiul lui Mihail Catraniuc, președintele organizației teritoriale a PSRM, https://www.investigatii.md/ro/investigatii/economic/stapanii-sediilor-partidelor-politice.

www.moldovacurata.md

 

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

 

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns