Micii întreprinzători vor ieşi la protest

Deţinătorii de patente vor ieşi la protest pe 20 octombrie. Acţiunea va începe în faţa clădirii Guvernului, după care protestatarii vor merge în marş spre Parlament. Anunţul a fost făcut de preşedintele Asociaţiei Micului Business, Eugen Roşcovanu, într-o conferinţă de presă la IPN. Acesta a menţionat că acţiunea este dictată de situaţia tot mai precară în care se află titularii de patentă, din cauza birocraţiei.

„Economia bate pasul pe loc, iar birocraţii naţionali se întrec unul cu altul în crearea barierelor în calea oamenilor de afaceri şi în crearea de constrângeri noi. Permanent se inventează proiecte de legi şi hotărâri de Guvern una mai deşănţată decât alta pentru a complica viaţa celor din micul business. Astfel, scade numărul întreprinderilor din micul business, scad veniturile din vânzări, scade numărul locurilor de muncă nou create în baza întreprinderilor mici şi mijlocii, scad indicii comerţului interior şi exterior, iar guvernarea face rapoarte triumfaliste”, a spus Eugen Roşcovanu.

Acesta a adăugat că criza economică din ţară se aprofundează, iar reglementările care trebuie să promoveze dezvoltarea micului business nu stimulează cu nimic acest sector. Acest fapt a şi motivat oamenii de afaceri să iasă în stradă, a insistat preşedintele Asociaţiei Micului Business.

Directorul filialei din nordul republicii a Asociaţiei Micului Business, Grigore Marciuc, a menţionat că grupul de lucru care urma a fi format de guvernare, cu participarea reprezentanţilor micului business, pentru a discuta  problema deţinătorilor de patentă aşa şi nu a dat rezultate. Micii comercianţii nu au fost invitaţi la nicio şedinţă a acestuia. Grigore Marciuc a mai spus că deţinătorii de patentă din nordul ţării sunt pregătiţi să iasă la protest cât mai curând pentru că, spune el, este imposibil de activat în condiţiile propuse de guvernanţi.

Consilierul local din Ştefan Vodă, Olga Ceapchi, titular de patentă, a spus că guvernarea, pe care a numit-o surdo-mută, nu face altceva decât să mimeze nişte reforme. Titularii de patentă au căzut de acord să fie introduse modificări în activitatea acestora din 2017, dar au cerut şi o alternativă, însă alternativa propusă de guvernare, şi anume trecerea de la patentă la întreprindere, nu asigură un loc de muncă şi garanţii sociale.

Titularii de patentă au concluzionat că, dacă situaţia nu se va schimba, o bună parte din întreprinzătorii din ţară vor trece în economia tenebră sau vor emigra.

În imagine: Eugen Roşcovan la protestul micilor întreprinzători din 16 iulie 2016.

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns