Membrii unui grup infracțional au fost reținuți în raionul Orhei

 Ofițerii Direcției Crime Grave a Inspectoratului Național de Investigație, în comun cu polițiștii și procurorii din Orhei și Bălți, au deconspirat și destructurat o grupare infracțională din care fac parte patru membri, specializată în tâlhării, furturi, jafuri și huliganism, comise pe teritoriul raionului Orhei, municipiilor Chișinău și Bălți. În operaţiunea de anihilare a grupării au fost implicați zeci de polițiști, anunță un comunicat al poliției, citat de radioorhei.info.

Activitatea criminală a grupării a fost monitorizată și documentată în perioada lunilor mai- august 2019, iar pe 29 august trei membri ai grupului, printre care presupusul organizator, autoritate criminală, anterior judecat pentru  infracțiuni patrimoniale și cauzarea leziunilor corporale soldate cu deces, au fost reținuți pe teritoriul raionului Orhei. Suspecții  au vârste cuprinse între 21 și 35 de ani.

Potrivit informațiilor acumulate până în prezent, fiecare membru al grupării avea rolul bine determinat de organizator, persoane care furnizau informații despre eventualele locuri care erau atacate precum și executori.

Astfel, gruparea a comis infracțiuni pe teritoriile mun. Chișinău, Bălți și în raionul Orhei, având la activ peste 10 furturi din locuințe și automobile, o răpire de automobil, huliganism, o amenințare cu omor și răfuială fizică și altele.

Suma pagubei la infracțiunile comise și probate până la moment, de către grupul criminal organizat se ridică la circa 300 000 de lei.

Potrivit cercetărilor, suspecții pătrundeau în locuințe pe timp de noapte, în unele cazuri imobilizau stăpânii, după care sustrăgeau mijloace bănești și alte obiecte de valoare.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat mai multe bunuri care ar fi fost furate. În timpul reținerilor, presupusul conducător al grupării infracționale a încercat să fugă, însă grație intervenției prompte a polițiștilor acesta a fost imobilizat și reținut.

La moment, doi membri ai grupului, printre care liderul, au fost reținuți pentru 72 de ore, unul se cercetează în stare de libertate, cel de-al patrulea urmează a fi dat în căutare internațională, acesta a părăsit Republica Moldova la sfârșitul lunii iunie.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 10 ani de închisoare.

Actualmente, se întreprind măsuri speciale de investigație și de urmărire penală pentru a  stabili în ce infracțiuni grave și deosebit de grave au mai fost implicați membrii grupului criminal.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns