Medicii noştri: “putori” sau “eroi”?

După ce, în legătură cu răspândirea virusului Covid-19, în Republica Moldova a fost decretată starea de urgență, în mass-media au apărut mai multe știri și reportaje despre diverse acțiuni de binefacere și donații lucrătorilor medicali implicați nemijlocit în procesul de combatere şi tratament a virusului ucigaș. Este vorba, în principiu, de o susținere mai mult morală decât materială a celor care, în lupta cu coronavirusul, se află pe linia întâi și cărora de cele mai multe ori nu le mai rămâne timp pentru niște griji și necesități personale.

 În același timp, pe facebook, o doamnă chema lumea să nu facă donații medicilor. “Îmi vine să râd, dar și să plâng că moldovenii donează bani acelor care de fapt își fac meseria. Donează bani unui sistem infect, unor medici incompetenți, într-un sistem unde, dacă nu s-ar fura, am trăi ca în Monaco din punct de vedere al sistemului sănătății. Aș recomanda cui mai bine să donați din bănuții voștri. Nu la niște putori care se complac în sistemul infect, nu ies să protesteze și să lupte cu miniștrii corupți, dar stau și așteaptă donații…”, scria respectiva.

Un coleg, care face primii pași în jurnalism, i-a replicat:

“Stimată doamnă, când vorbiți de medici care iau mită, vă rog să nu vă referiți la întregul sistem de sănătate! Nu aveți absolut nici un drept să faceți “putori” medicii care lucrează suplimentar orelor de program, rămân în tura de noapte, pentru că nu sunt suficiente cadre medicale, dar și să mai câștige un ban în plus pentru familie! Şi nu cred că medicii care nu-și văd familiile zile întregi se fac vinovați cumva de banii furați și care nu ajung în sistemul de sănătate…”

Internauții care au comentat mesajul doamnei s-au ridicat în apărarea medicilor, niciunul nu a susținut poziția ei. Iar puţin mai târziu pe facebook a apărut un set de imagini, inclusiv cea alăturată, însoţite de legenda “Lor să le daţi pensii speciale, nu la parlamentari, care nu fac decât să ridice mâna când votează o lege. Respect pentru doctori, asistente și tot sistemul sanitar!”

Aici, posibil, s-ar putea pune punct în această dezbatere controversată. Dar problema, în opinia mea, este mult mai profundă şi complexă.

Probabil, doamna, şi nu numai ea, are motive să fie supărată pe unii lucrători medicali. Pentru că respectivii i-ar fi cerut bani pentru niște servicii achitate deja prin polița de asigurare ori s-au comportat necorespunzător deontologiei profesionale. Şi eu cred că lucrătorii medicali ar putea şi ar trebui să fie mai activi, mai curajoşi şi intransigenţi.

Să-şi apere drepturile lor şi sistemul de sănătate, să nu se lase manipulaţi de partide şi guvernanţi porecliţi, cumpăraţi cu fel de fel de promisiuni şi cadouri umilitoare. Milioanele care s-au furat (şi posibil se mai fură) din haznaua statului de “băieţii şmecheri” care se tot perindă la guvernarea Republicii Moldova (posibil şi inclusiv datorită voturilor lucrătorilor medicali, dar şi doamnei care îi critică), ar fi ajuns să fie asigurate nişte salarii şi pensii decente nu numai judecătorilor şi procurorilor, dar şi lucrătorilor medicali, celor din învăţământ şi alte domenii. Poate sunt şi unii lucrători medicali incompetenţi, neglijenţi, infectaţi de morbul corupţiei. Dar nicidecum aceste acuzaţii nu pot fi atribuite întregului corp de lucrători medicali de la noi, nu ei sunt vinovaţi că în Republica Moldova se fură ca în codru.

Iar calificativul “putori” este o insultă impardonabilă, mai ales în actuala situaţie de criză pandemică.

Sunt sigur, cei care au sărit în ajutorul lucrătorilor medicali care, făcându-şi meseria într-un mod neordinar, îşi supun permanent viaţa unor riscuri evidente, au procedat astfel nu de dragul sistemului şi a miniştrilor, ci în semn de susţinere şi apreciere a curajului, cumsecădeniei, devotamentului profesional al celor pe care datoria şi destinul i-au plasat pe linia întâi a luptei pentru sănătatea concetăţenilor împotriva unei maladii extrem de periculoase.

Binefacerile la care se referă doamna, izvorâte din bunătatea sufletească, voluntară, a unor persoane şi colective cu scopul de a aprecia nişte fapte umane deosebite, care de multe ori rămân neobservate şi neapreciate la justa lor valoare de “sistemul infect”, n-ar trebui încurcate cu pomenile politicienilor şi guvernanţilor pentru a acumula dividende materiale.

Sunt absolut sigur, adevăraţii medici, asistente medicale, infirmiere, care constituie majoritatea sistemului de sănătate din Republica Moldova, şi în această situaţie de criză pandemică şi-ar face datoria profesională în măsură deplină şi fără aceste acte de binefacere. Dar bunătatea naşte bunătate, un cuvânt bun, o apreciere şi o susţinere publică, chiar şi pur simbolice, de regulă generează entuziasm, abnegaţie, curaj şi noi puteri, calităţi atât de necesare apărătorilor sănătăţii noastre, spre beneficiul nostru comun.

Tudor Iașcenco

 

Distribuie

Lasă un răspuns