Loreti Anton, Blocul ACUM

Profilul candidatului

Integritatea în activitatea politică

Loreti Anton are 56 de ani și candidează la funcția de primar al orașului Telenești din partea Blocului ACUM. Este născut în or. Teleneşti și a absolvit Facultatea de Merceologie a Comerţului la Universitatea de Stat din Moldova în 1984. În câteva legislaturi a fost ales consilier orăşenesc şi raional de Teleneşti.

După facultate, Loreti Anton a lucrat mai mulţi ani în calitate de merceolog la ASECOOP Telenești. În 2007, când la guvernare şi în raionul Teleneşti era coaliţia PCRM-PDM, a fost numit în funcția de şef al Secției Economie a CR Telenești, chiar dacă era membru activ al Organizației Teritoriale a Partidului Popular-Creştin Democrat din Moldova. În perioada 2015 – 2018 a fost șef al Reprezentanței Telenești a Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, iar din octombrie 2018 Loreti Anton, considerat unul dintre cei mai buni economişti din raion, a revenit în funcția de șef al Secției Economie a Consiliului Raional Teleneşti. Tatăl său tot a fost economist și a deținut și el funcția de șef al secției economie a raionului, până în anul 1990.

Loreti Anton a trecut prin câteva formaţiuni politice, toate de orientare naţional-patriotică. De PPCD s-a dezis când toată organzația teritorială a acestui partid, una dintre cele mai numeroase din țară, contrariată de politica promovată de liderul ei, Iurie Roşca, a trecut la PLDM. La alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 îl găsim pe lista Mișcării Acțiunea Europeană, condusă atunci de istoricul Anatol Petrenco. Formațiunea nu a trecut pragul electoral. În anul 2011 obține un mandat de consilier orășenesc la Telenești, candidând deja pe lista Partidului Liberal. În iunie 2019 istoria s-a repetat: organizația teritorială Teleneşti a Partidului Liberal, iar cu ea şi Loreti Anton, aderă la Blocul ACUM.

 

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Conform declaraţiilor de venituri şi averi depusă la Autoritatea Națională de Integritate în perioada 2016-2018, soţii Anton (soţia este angajată la Spitalul raional Teleneşti) au avut din salarii, premii şi serviciile prestate un venit comun de circa 360 mii de lei.

Familia deține  o casă de locuit cu suprafaţa de 81,1 m2, estimată la 78 mii de lei, un garaj de 27 m2 şi un spațiu trecut în declarație ca ”altă avere imobilă”, la fel de 27 m2. De asemenea, Loreti Anton și soția sa dețin două terenuri – unul de construcții și altul agricol.  Toate au fost dobândite până în anul 1996. La capitolul vehicole, candidatul arată că deține o mașină Fiat Albea, produsă în anul 2007 și procurată în 2017, cu suma de 1500 de euro.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Tudor Iaşcenco

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019,  prin campania de monitorizare şi informare, implementată de API cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova / Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns