Listele deportaţilor – o mărturie vie a dramei prin care a trecut Basarabia

În imagine: Cei patru reprezentanți ai conducerii raionului, dl Costin şi câţiva elevi de la liceele din oraş au citit îndelung listele cu numele deportaților.

Nume cu nume, vagon cu vagon – au fost pomeniţi toţi

La Orhei am fost martorul festivității de comemorare a victimelor represiunilor staliniste din 6 iulie 1949, una din cele mai tragice file din istoria Basarabiei. La eveniment au participat câteva zeci de foşti deportați, în mare majoritate trecuți de 70 de ani, dar şi funcționari, demnitari publici de la Primăria și CR Orhei, mai multă lume de bună credință.

Festivitatea a început cam stângaci din cauza alocuțiunii viceprimarului de Orhei, Valerian Cristea, fost vicepremier în timpul guvernului Tarlev, activist al PCRM în trecut, din vorbele căruia prezența nu a prea înțeles ce s-a întâmplat cu adevărat în Basarabia acum 69 de ani: o tragedie sau o banală greșeală a regimului stalinist? Dl Cristea a lăudat casele moldovenilor deportați construite în Siberia, dar s-a cam sinchisit să spună cum aceştea s-au pomenit în Siberia şi ce au îndurat ei acolo.

Tudor Golub, președintele raionului Orhei, vicepreședinții Pâslaru, Rabii șu Siloci, șeful Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat Vasile Costin, au spus ceea ce V.Cristea s-a temut să pronunţe. Președintele raionului a accentuat că deportările au fost un genocid contra băștinașilor, menit să distrugă orice tentativă de rezistență a populației față de noul regim. Dl Golub a citit numele capilor familiilor deportate – vagon cu vagon, care în acea noapte spre 7 iulie 1949 și în următoarele  două zile au fost vânați de la mic la mare (cel mai  mic dintre cei deportați din raionul Orhei avea două luni), pentru a îndeplini planul de deportaţi stabilit la Moscova.

Cei patru reprezentanți ai conducerii raionului, dl Costin şi câţiva elevi de la liceele din oraş au citit îndelung listele cu numele deportaților. Atmosfera a fost una emoționantă, asistenţa asculta îndoliată numele victimelor regimului, ca să înțeleagă că tragedia deportării a atins foarte multă lume în raionul Orhei, dar și în întreaga Basarabie. Fiecare al cincea nume aparținea unui evreu, fiecare al patrulea – unui ucrainean, iar masa  principală a celor deportați o constituiau românii moldoveni, care au avut nenorocul  să-și aranjeze viața un pic mai bine ori să-şi strice relațiile cu cei care reprezentau noul regim… Astfel noul regim a instaurat teroarea care ulterior a facilitat colectivizarea și a nimicit orice tentativă de rezistență…

Au suferit şi urmaşii celor deportaţi

Ideea înălţării la Orhei a Memorialului victimelor regimului totalitar comunist a aparținut lui Ion Stratulat, ex-primarul urbei, de loc din Biești, care a fost dus în regiunea Curgan cu părinții când nu avea nici un an, dar și regretatului Dumitru Țâra, care mulți ani a fost directorul fabricii de produse lactate din Orhei. Cu fiul său, Serghei Ţâra, am stat de vorbă după ceremonie.

”Are să vă mire, dar simțul umorului tot i-a ajutat pe moldovenii noștri să supraviețuiască acolo. Frig, condiții grele de muncă în colhoz ori la tăieri de pădure, un regim strict cu înregistrarea  fiecăruia la un birou aparținând așa numitului șef de regim care era o brută agramată, înjosire şi nedreptate – aceasta le-a fost viaţa deportaţilor. Făceau haz de necaz pe seama unuia din împuterniciții de la MGB, fiorosul minister al securități statului, un fel de gestapo sovietic,  care chiar și pe un ger de 25 grade transpira sub chipiul militar. Într-o zi acel ofițer se îmbolnăvi grav și a fost îmbarcat într-o sanie, vizitiu fiind un preot deportat. Tata ne spunea că, văzându-l pe ofiţer în sanie, oamenii și-au zis că, dacă-l duce preotul – acesta nu mai vine înapoi. Așa s-a şi întâmplat, fiiindcă peste un timp au trimis un alt MGB-ist, care s-a dovedit a fi ceva mai blând.

M-am născut în Moldova, despre Siberia știu doar din spusele celor în vârstă. Dar umbra acelui regim am simţit-o permanent în preajmă, mai ales când trebuia să completez o anchetă, în care trebuia neapărat să menţionez dacă nu am fost supus represiunilor ori dacă am rude peste hotare”, spune Sergiu Țâra.

 

Documentele confirmă genocidul

Cu ocazia zilei comemorării victimelor deportării din 6-7 iulie 1949, Secția Raională Arhivă din Orhei a pus la dispoziția vizitatorilor mai multe documente. Pe o masă de birou la etajul III a fost expusă o casetă cu dosare privind înregistrarea averilor celor deportați, alături de care se aflau xerocopiile unor ordine și dispoziții, dări de seamă ale autorităţilor  despre realizarea operațiunii ”Iug”.

Mai interesante mi s-au părut copiile cu ordinele semnate de către  general-maiorul Mordoveț, ministrul MGB al RSSM (apropo, implicat și în organizarea primului val de deportări de la 13 iunie 1941), și a lui Ermolin, general-maior de securitate, împuternicitul pentru ”măsurile de strămutare a contingentului special în raioanele îndepărtate ale URSS”.  Așadar, pentru organizarea deportărilor în ziua respectivă numai pentru șase raioane din zona de sud – Cimișlia, Comrat, Olănești, etc., a fost pus în stare de alertă un regiment al Ministerului de Interne cu un efectiv de 1400 militari și mai multe camioane de marca ”Studebaker” luate de la armată. În total, în operaţiunea “Iug” au fost  implicaţi peste 10 mii de militari.

Ordinele mai demonstrează că operațiunea pregătită minuţios timp de câteva luni s-a ținut în mare secret de populația locală. S-au planificat rutele de deplasare ale coloanelor cu cei ridicați, numărul de camioane pentru fiecare localitate, locul de dislocare a unităților militare. Apropo, Mordoveț a cerut ca cea mai mare parte a documentelor operației să fie scrise de mână spre a nu implica dactilografele şi a evita scurgerile de informaţii. Concluziile făcute de cei care au organizat operațiunea sunt în stilul timpului: evectivul a dat dovadă de disciplină și inițiativă, ceea ce a asigurat reușita operațiunii. Același raport însă atestă că au fost şi probleme: câțiva șoferi militari s-au îmbătat criță, unul a răsturnat camionul, accidentând câțiva soldați.

În total, din raionul Orhei au fost deportate atunci circa 500 de familii, din toată țara – peste 35 000 de persoane. Instrucțiunea cerea deportarea familiilor de foști funcționari, colaboraționiști, reprezentanți ai clerului, moșieri, chiaburi. După cum a remarcat președintele Tudor Golub, istoric de profesie, mulţi din cei deportați nici nu făceau parte din categoriile respective, reprezentanţii regimului și cozile lor de topor au pus în liste pe cine le-a căzut sub mână.

”Dacă în conceptul statului Republica Moldova ar fi fost abordată la modul serios chestiunea elucidării şi aprecierii adecvate a crimelor regimului totalitar comunist, nu am fi ajuns niciodată la Voronin și Dodon, și în genere la situația când lumea mai continuă să trăiască cu trecutul comunist”,  a menționat Sergiu Miron, ex-vicepreședinte al CR Orhei.

Ion Cernei

Distribuie

Lasă un răspuns