Lilian Șonțu: Lecția cea mai bună a fost exemplul părinților

     Laureat al Concursului republican Pedagogul anului 2018.

 

Lilian Șonțu s-a născut la 19 noiembrie 1968 în satul Ciolacul Nou, raionul Fălești, dar se consideră în egală măsură şi teleneştean. A făcut clasele primare în satul Burghelea, Fălești, apoi a studiat în Școala medie din comuna Mândrești, Telenești și cea din oraşul Telenești, pe care a absolvit-o cu medalie de aur. În 1985 devine student la facultatea de istorie, pe care a absolvit-o cu mențiune. Între anii 1987-1989 şi-a satisfăcut serviciul militar. Din 1992 este profesor de istorie în Școala medie din satul Mihăileni, raionul Râșcani (actualmente Liceul Teoretic Eugen Coșeriu), unde între anii 2000-2018 este şi director. În 2018 a fost declarat Laureat al Concursului republican Pedagogul anului.

 

  1. Domnule Lilian Şonţu! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

– Pentru mine noțiunea ”acasă” are un sens aparte, puțin mai deplasat decât cel clasic, pentru că, împreună cu familia mea, părinții fiind pedagogi, am locuit în mai multe localități din Moldova. La început în raionul Fălești, satele Bocani și Burghelea, apoi în satul Mândrești, raionul Telenești și, în final, în oraşul Telenești, de unde am plecat în lumea mare. Deci, ”acasă” pentru mine a fost locul unde mi-a fost familia, părinții.

  1. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

– Părinții, iar mama mi-a fost a doua învățătoare, după ce prima învățătoare, care ne-a învățat vreo 2 luni, a plecat din sat. Dar lecția cea mai bună pentru mine a fost exemplul părinților mei, exemplu de devotament pentru profesia de pedagog și dăruirea cu care au profesat-o.

  1. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii?

– Tatăl meu s-a născut în familia lui Vasile și a Irinei Șonțu din satul Mihăileni, Râșcani. Pe bunelul Vasile, sau tătuca, aşa cum se spune prin partea locului, îl țin minte cam vag, pentru că a decedat încă tânăr. El a lucrat în gospodăria colectivă, mai mult ca paznic, fiind invalid de război, dar era un bun croitor și avea mașină de cusut Singer. Bunica, mămuca Irina, era o femeie simplă, dar cu o înțelepciune deosebită de viață, mereu îmi povestea întâmplări din perioada foametei, colectivizării. Până în clasa a 3-a mergeam în vacanțele de vară la Mihăileni, dar mai apoi, pentru că nu mai aveam cu cine să-mi petrec timpul (băieții din mahala erau mai mari ca mine și terminaseră școala), am schimbat destinația la Șestaci, raionul Șoldănești, la buneii de pe linia mamei. Maică-mea s-a născut într-o familie numeroasă, din 15 copii, ea fiind a treia dintre toți. Și acum țin minte inscripția de pe prăsadul din grădinița din fața casei buneilor:  “Familie exemplară”.

Bunica Maria a fost o femeie deosebită, a crescut, împreună cu bunelul Petrea, 15 copii și niciodată nu am auzit-o să se plângă de greutăți. Avea un tact deosebit și o înțelegere profundă a lucrurilor, chiar dacă știa doar un pic de carte. Bunelul Petrea a  fost un om cu o mare experiență de viață, trecut prin război, foamete, a fugit din prizonieratul sovietic, a fost 22 de ani șef de fermă… și nu a intrat în partidul comunist, un om atașat de valorile naționale, cu demnitate, pe care mi le-a transmis și mie.

Tatăl meu, Ion Șonțu, a îmbinat profesia de pedagog cu cea de director de școală, mai apoi a fost jusnalist, redactor la radioul şi ziarul raional din Telenești. A fost un perfecționist în domeniul său, chiar dacă îl apuca noaptea la serviciu.

Mămica, Vera, o femeie liniștită, cumpătată, a lucrat toată viața învățătoare, apoi educatoare. De la ea am moștenit bunătatea și tactul diplomatic în abordarea situațiilor dificile.

  1. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la Teleneşti în ultimul timp?

– Din păcate, după ce am plecat din Telenești în 1985, vin mai rar pe acolo, dar mereu am observat cum se schimbă, ca aspect, orășelul, mai ales centrul lui. Mai sunt mândru de faptul că la Telenești democrația n-a făcut grimase. Aici niciodată n-au votat pentru trecut.

  1. Ce Vă aduce aminte de casa părintească?

– La Burgelea, raionul Fălești, tăticul a plantat o salcie și sub ea aveam un scaun, pe care ne așezam serile, cu toată familia și discutam.

Apoi pozele din copilărie, tăticul fiind fotograf pasionat, nu scăpa vreo ocazie să imortalizeze momentele memorabile din viața noastră. Mereu, când veneam acasă la părinți, îmi croiam timp să revăd pozele din albumul familiei.

  1. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţilor în care aţi trăit, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

– Îmi vine greu să remarc pe cineva în mod deosebit, pentru că sunt multe personalități care au jucat un rol important în istoria localităților în care am trăit. Dar îmi aduc aminte cu drag de oamenii simpli, vecinii noștri, cu care ne-am înțeles bine. De fiecare dată, când plecam cu traiul în altă localitate, treceam prin niște momente grele, pentru că lăsam o parte din noi acolo, în acel sat, iar vecinii ne petreceau cu lacrimi, deaceea nici acum nu-mi plac despărțirile.

  1. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

– Nu pot să spun că am tins să fiu printre activiști, chiar dacă am îndeplinit mai multe funcții în școală, însă mai mult la insistența colegilor, care mă promovau. Însă, mereu am avut propria mea opinie, uneori chiar în contradictoriu cu cea, așa- zis ”oficială” și de multe ori am și suferit consecințe pentru opiniile mele rebele.

  1. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

– Verticalitatea, modestia și omenia.

  1. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

– Cu trecerea anilor tot mai mult înțelegi că familia, copiii sunt cea mai mare realizare în viață. De fapt, tot ce am făcut în viața mea, am facut și pentru copiii mei. Iar acum suntem și bunici, postură care ne aduce noi emoții și retrăim aceleași momente, când erau fetele noastre mici, poate chiar și mai puternic.

  1. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

– Foarte mulți oameni buni, pe care am avut norocul să-i întâlnesc în calea vieții mele.

  1. Dacă Dumnezeu v-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

– Cred că momentul când pentru prima dată am auzit cuvântul tată, rostit de fiicele mele.

  1. Cu ce se mândreşte îndeosebi omul și pedagogul Lilian Șonțu?

– Nu prea îmi place să vorbesc despre succesele mele. În acest context, îmi aduc aminte de vorbele lui Eugen Coșeriu, marele lingvist, pe care l-am cunoscut în viață și care spunea: să nu te lauzi niciodată cu succesele tale, așteaptă lumea să te laude. Dar, mă mândresc că sunt profesor, iar aproape 19 ani am fost director de școală, ca și tata. Și cred că în acest răstimp oamenii cu care muncesc s-au simţit bine, am cunoscut împreună bucuria multor realizări și am oferit mai multor generații de elevi oportunitatea de a învăța să devină oameni. În rest titlurile și regaliile nu contează, toate sunt trecătoare și convenționale.

  1. Care-i cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

– Nu știu, nu pot afirma că s-au realizat toate visele mele, dar cu vârsta devii filozof și realizezi că nu trebuie să te lamentezi din cauza unei dorințe neîmplinite, ci să încerci să faci bine oamenilor, fără pretenția de a schimba mereu lumea din temelii.

  1. Aproape 3 decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine credeţi că ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

– Cred că aceste subiecte, care au importanță fundamentală, pot fi discutate de oamenii de știință. În problema denumirii limbii Academia de Științe s-a expus, după câte știm, deci trebuie să respectăm acest adevăr și să terminăm cu dezbaterile sterile și tendențioase. În ceea ce privește denumirea disciplinei istoria, cred că discuțiile vor continua, cu ingerințele din partea politicului. De fapt, istoria trebuie să invoce și să studieze trecutul în baza principiului obiectivității și adevărului istoric. Iar denumirea trebuie să răspundă acestei necesități.

  1. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului Lilian Șonțu, peste care nu se poate trece în nici un caz?

– Nu pot să tratez oamenii ca pe nişte scule în calea obţinerii unor beneficii sau situații favorabile. Nu pot arunca cuvintele în vânt. Nu pot răspunde răului cu rău, dimpotrivă încerc să fac mai mult bine acestui om, chiar dacă voi lua atitudine.

  1. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

– Prietenii adevărați nu trădează, deaceea și sunt puțini.

  1. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să devină fericit?

– Fără libertatea interioară, libertatea de a gândi, reflecta, evalua realitatea. Fără această libertate nu-ți poți construi un credo al tău în viață, iar dacă nu ai un credo, nu poți visa…iar fără vise… cum să devii fericit?

  1. Ați făcut în viață și politică?

– Puțin de tot, pentru că nu am influențat decizii politice, dar nu sunt un apolitic. Mereu iau atitudine și îmi rezervez dreptul la critică.

  1. Ce apreciaţi şi ce nu vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

– De apreciat nu ştiu dacă avem ceva, altfel nu am fi în situația în care ne aflăm. Dar ce nu-mi place? Cred că lipsa unei coeziuni, consecvenţe ale clasei politice în problemele fundamentale ale societății noastre. Mereu pendulăm, ne aruncăm dintr-o extremă în alta și nu construim nimic; nici sistem economic eficient, nici societate civilă, nici stat de drept…

  1. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

– Cred că avem nevoie de politicieni de o factură nouă, care să opereze cu așa categorii precum demnitatea, cinstea, responsabilitatea  față de cetățean, devotamentul față de Patrie. Mă veți întreba, de unde să-i luăm? Cred că trebuie să-i creștem, din mediul nostru, unde la fel, să punem preț pe aceste valori. Deci, ei sunt ca noi (în sensul cetățeanului tipic), iar noi încercăm să-i imităm, găsind, tot în ei, și scuzele de rigoare. Schimbarea trebuie să înceapă din societate, iar politicienii pot încuraja sau distorsiona acest proces.

  1. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

– Totul depinde de cetățenii acestei țări, dacă doresc să se identifice cu ea și să contribuie la dezvoltarea ei ca o structură politică care să le asigure drepturile și condiții de prosperare.

  1. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Dumneavoastră?

– Idealurile anilor 1989-1990, când am facut cunoștință cu viitoarea mea soție. Au fost ani frumoși, plini de speranțe și evenimente.

  1. Cu ce se ocupă membrii familiei Dumneavoastră?

– Soția este profesoară de limba și literatura română în liceul unde activez. Fiica mai mare, Felicia, activează în sistemul de drept din Republica Moldova. Mezina, Lia-Liliana, este studentă.

  1. Cum preferaţi să petreceţi timpul liber?

– În familie, mai ales că sunt și bunel, timpul liber îl dedicăm copiilor, nepoțicăi. Îmi place să citesc și când am posibilitate fac sport.

  1. În casa familiei Şonţu care bucate şi băuturi sunt preferate?

– Cele tradiționale: mămăligă, friptură, sarmale…

  1. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

– Momentul plecării, împreună cu familia, din satul Burghelea m-a marcat pentru mulți ani și m-a făcut să privesc mai matur lumea. Desigur, admiterea la Facultatea de istorie a Universităţii de Stat din Chişinău în 1985. Serviciul militar în armata sovietică, care mi-a îmbogățit experiența de viață. Bineînțeles, căsătoria, întemeierea familiei și asumarea de noi responsabilități.

În anul 2000 am fost numit în funcția de director al Școlii medii Mihăileni, actualmente Liceul Teoretic Eugen Coșeriu, funcție pe care am deținut-o peste 18 ani și care a fost o provocare pentru mine cu destule realizări, dar și lecții de viață.

  1. În opinia Dumnea-voastră, Republica Moldova a avut şansa de a se integra în Uniunea Europeană alături de Republicile Baltice?

– E greu de spus, pentru că, în comparație cu Republicile Baltice, Republica Moldova nu avea experiență de existență statală, în sensul modern al cuvântului (chiar dacă unii fac trimitere la Republica Democratică Moldovenească din 1917), dar nici unitate internă în privința vectorului de dezvoltare. Noi nu am avut nici o clasă politică comparabilă cu cea din statele baltice. Și să nu uităm, că nici hotare cu Uniunea Europeană nu aveam la moment. după aderarea României la UE, șansele noastre au crescut simțitor, cu toate că mai avem mult până a ajunge în familia europeană.

  1. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să intre în categoria statelor civilizate?

– Dacă am utiliza un limbaj matematic, cred că această unitate de timp se regăsește în soluția unei ecuații cu multe necunoscute (evoluțiile politice interne, conjucturile regionale și internaționale, activismul populației etc.)

  1. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

– Cred că sustenabilitatea realizării acestui obiectiv depinde de mai mulți factori, atât de ordin intern (relațiile dintre malurile Nistrului, evoluțiile pe malul drept în sensul devenirii lui a unui pol atractiv pentru malul stâng), dar și realitățile geopolitice la nivel regional și global. Însă lipsa de comunicare dintre cele 2 maluri adânceşte tot mai mult distanța dintre ele.

  1. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat cititorilor CUVÂNTUL-ui?

– Să nu fie indiferenți pentru destinele acestei țărișoare în care trăim. Să încercăm să o transformăm dintr-un proiect politic de moment într-un spațiu de democrație, prosperitate și siguranță.

 

Pentru conformitate, Ion Cernei

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns