Liga Scriitorilor Români la 10 ani de la fondare

Recent, în „Sala Armelor” de la Cercul Militar Cluj a fost marcată aniversarea a zecea de la fondarea Ligii Scriitorilor Români. La eveniment a participat şi o delegaţie a filialei Orhei a LSR în frunte cu Vasile Cocarcea, preşedintele filialei.

Potrivit dumnealui, festivitatea a fost deschisă cu un cuvânt de salut de profesoara Antonia Bodea, preşedinta cenaclului literar „Artur Silvestri”.

Al. Florin Țene, președintele național al LSR, a prezentat un succint raport de activitate a organizației, vorbind şi des-pre cele 34 de filiale din țară și diasporă, despre activitățile organizate de Liga Scriitorilor Români și realizările membrilor ei.

Cu ocazia aniversării un grup de scriitori membri ai Ligii s-au învrednicit de medalia „Virtutea literară”, cea mai înaltă distincție acordată de această asociație profesională. Printre decoraţi a fost şi Vasile Cocarcea (în imagine).

Tot în cadrul festivităţii mai mulţi membri ai Ligii au lansat lucrări literare apărute cu ocazia aniversării.

Reporter “C”

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns