Lecții deschise de fățărnicie și impactul lor

În imagine: Într-un timp record, Fundaţia de binefacere „Din suflet”, fondată de Galina Dodon (în centru), dar şi sub patronajul preşedintelui R. Moldova, a ajutat un număr impresionant de persoane – fapt ce nu le prea reuşeşte altor organizaţii filantropice din R. Moldova. Foto zdg.

”Părinții – acasă și profesorii – la școală ne spun că numai oamenii cinstiți, buni profesioniști pot fi apreciați de societate, face carieră și miza pe un nivel de trai normal. Dar în realitate, în R. Moldova, cel mai des fac carieră, inclusiv și în organele de stat, și trăiesc bine oamenii imorali, obraznici, fățarnici, chiar hoți de marcă, lingăi, care se vând ori trădează în stânga şi în dreapta”, a comentat un elev din Şoldăneşti în cadrul unor dezbateri despre drepturile și responsabilitățile tinerilor, importanța și posibilitățile lor de a se afirma în patrie, organizate în școlile din regiunea Orhei. Nimeni dintre colegii prezenţi nu l-a contrazis. Făţărnicia, linguşirea, trădările sunt omniprezente în vorbele şi acţiunile celor care se autoîntitulează a fi elitele societăţii moldoveneşti. Iar multiplicate şi propagate zi de zi în societate, creează impresia de normalitate, distorsionează comportamentul, viziunile unui număr tot mai mare de populaţie.   

Caravana ipocriziei

O caravană din circa 10 automobile de serviciu, organizată, precum se menționa în texul reportajului difuzat pe reţelele sociale, de Inspectoratul Ge-neral al Poliției, angajații Inspectoratului de Poliție Rezina de comun cu reprezentanții Asociației “Terra Valahia” a Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove, dar și alți prieteni și parteneri ai Poliției Naționale (Eleonora Graur, președinta raionului Rezina apare într-o imagine cu participanții la caravană) au mers în câteva localități ale raionului Rezina pentru a aduce ”zâmbete pe buze și bucurie” în 10 familii nevoiașe, pretutindeni fiind întâmpinată ”cu pâine și sare”.

Privind cele 43 de imagini (!?) și înregistrarea video postate pe rețelele de socializare, ”pâinea și sarea” cu care era întâmpinată caravana la margine de localități (nu-i clar de către cine – autorități sau familiile nevoiașe), te cuprinde o senzație de rușine și dezgust faţă de guvernarea care, într-un mod atât de ieftin, încearcă să predea populaţiei o lecţie de caritate.

Această pretinsă acţiune de binefacere mi-a amintit de un postulat din Biblie:  în ”Tâlcu-iri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” Sfântul Teofan Zăvorâtul preîntâmpină: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia”. Și tot acolo citim: “Făţărnicia se deosebeşte prin aceea că face totul de ochii lumii. Făţărnicia începe din clipa în care apare hotărârea nu de a face binele, ci de a părea un om care face binele…, de a trage foloasele unei astfel de faime…”

Aşadar, o guvernare ratată, care a plasat peste 80 la sută din societate sub pragul sărăciei, a alungat din țară circa jumătate (partea cea mai activă) din populația aptă de muncă, într-un mod atât de ipocrit încearcă, într-un an electoral, să ungă ochii unora dintre cei ajunși la disperare cu câte un sac de cartofi, nişte franzele și alte ajutoare umanitare, implicând în acest act de făţărnicie crasă deja şi poliţia, şi preoţii.

Am discutat cu un polițist participant la această ”caravană”. Rugându-mă să nu-i divulg numele, dânsul mi-a spus: ”La noi ordinele nu se discută, se execută. Dar pentru mine asta a fost o lecție a rușinii. Acestea și mii de alte familii sărmane vor să trăiască în niște condiții omenești și să aibă cu ce hrăni copiii în fiecare zi, nu numai atunci când cineva va dori să-și facă piar”, mi-a spus polițistul, repetând încă o dată să nu-l nominalizez pentru că astfel poate rămâne fără lucru.

L-am mai întrebat cum s-ar fi simțit dânsul dacă cineva punea pe rețelele sociale imagi-nile copiilor săi, făcute într-o atmosferă atât de umilitoare, ca apoi copiii din sat să-i facă ”sărăntoci” și ”calici”? Dânsul doar a lăsat ochii în jos.

 

Binefaceri izvorâte din acte de corupţie

De fapt, autoritățile moldovenești au devenit niște promotoare active ale fățărniciei nu de azi și nici de ieri. Să ne amintim de Iurie Roșca și alți unioniști falși, care mai mult de un deceniu, de la cel mai înalt nivel, tocând milioane de euro donate cu sinceritate de București, au compromis metodic imaginea României și ideea unionismului.

În Rezina multă lume mai ține minte alegerile locale din vara lui 2007, când, pentru prima dată în istoria R.Moldova, un Consiliu Raional nou ales n-a reușit să formeze organele de conducere ale raionului și a fost dizolvat. Pentru a nu pierde pozițiile în raion, atunci în campania de alegere a noii componențe a Consiliului s-a implicat aproape toată fracțiunea comunistă din Parlament și o bună parte din Guvern. La o întrunire cu activul raionului, prim-ministrul Vasile Tarlev venise cu buzunarele pline cu tichete pentru benzină și motorină, pe care le împărțea agenților economici în dependență de numărul angajaților-alegători. Pentru câteva instituții de învățământ adusese chiar televizoare și calculatoare. Directorul unui liceu l-a întrebat de unde are aceste daruri or, Guvernul nu produce carburanți și nici televizoare/calculatoare. V. Tarlev, fără să se sinchisească, i-a răspuns că el are mulți prieteni printre oamenii de afaceri, care la nevoie îl ajută (!?).

Tot pe atunci un businessman din Rezina a fost decorat cu o medalie. Când l-am felicitat, el a surâs și mi s-a destăinuit că medalia l-a cos-tat 100 de mii de lei. Și mi-a povestit că într-o zi a fost chemat la o întâlnire cu premierul, care l-a tot întrebat cum îi merge afacerea, de ce are nevoie pentru a o dezvolta și i-a promis ajutor. Iar după ce a ieșit de la premier, un consilier al acestuia l-a invitat într-un cabinet și i-a scris pe o hârtie să aducă într-o săptămână 100 de mii de lei, pentru că premierul organizează o acțiune de binefacere în mai multe raioane. ”I-am dus banii, în speranța ajutorului promis. Dar m-am ales doar cu această medalie”, a precizat cu ironie businessmanul.

 

Cine şi cum devalorizează principiile pe care se ţine o societate umană

Deși formal duplicitatea este tratată drept rușinoasă, iar în cele mai multe cazuri şi ilegală, de la o guvernare la alta în R.Moldova această practică se înrădăcinează tot mai mult, completându-se cu noi elemente.

Galina Dodon, soția președintelui Igor Dodon, la scurt timp după ce a devenit primă doamnă și-a creat, sub patronajul președintelui R.Moldova, fundaţia „Din suflet”, care într-un an a făcut binefaceri de milioane de lei. Asta deși, potrivit unor informații oficiale mediatizate de www.zdg.md, veniturile primei doamne în anul 2015 au constituit circa 165 mii de lei, iar în 2016 – puțin peste 205 mii de lei.

De unde s-au luat aceste mili-oane, cine sunt contribuabilii, de ce au devenit atât de generoși anume cu fundația patronată de președintele țării? Această informație se ține în mare taină, lucru care și trezește bănuieli rezonabile că președintele I. Dodon, soția dumnealui și Fundația ”Din suflet” urmăresc cu totul  alte interese decât caritatea propriu-zisă.

În opinia mea, apelul „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia” este foarte actual și vizavi de activitățile Fundațiilor “Edelweiss” (Vlad Plahotnic), „Renato Usatâi”, Asociaţiei obştești „Pentru Orhei”, altor instituţii similare cu tentă pretins educativă, desfășurate de politicienii și guvernanții din R.Moldova care, de fapt, conduc la degradarea sistemului educațional din R.Moldova, devalorizarea mai multor principii general umane, inclusiv omenia, cumsecădenia, credința, toleranța etc., pe care se ține orice societate.

În mod inevitabil ajungi la concluzia că în R. Moldova ipocrizia a devenit o calitate general acceptată, o politică de stat, urmărind acţiunile demnitarilor şi politicienilor.  Emisarii controversatului om de afaceri și politician Vlad Plahotnic inaugurează cu mult tam-tam, sub drapelul și însemnele PDM, un teren de joacă pentru copiii rămași fără grija și căldura părinților impuși să caute surse de existență în țări străine, în timp ce guvernanții autohtoni capturează instituțiile statului, transformând țara într-o votcină personală. Ilan Șor și complicii lui din Guvern și Parlament, sub ochiul ”vigilent” al organelor de drept, în modul cel mai obraznic distrug trei bănci, pradă miliarde din visteria statului, băgând mâna și în buzunarele concetățenilor ca apoi să ”bucure” pensionarii și invalizii ținuți în mod special de autorități sub pragul sărăciei cu magazine ”de firmă”, shouri spectaculoase și cârnăciori gratuiți în schimbul cererilor de aderare la Partidul Șor.

Autoritățile se laudă încontinuu de la propriile posturi TV/radio și portaluri cu sute de școli, grădinițe, spitale, drumuri și alte ob-iective sociale construite sau reparate cu bani publici, iar lumea știe și vede în spatele acestor ”victorii” otkaturi de milioane de lei, adunate în buzunarele și conturile fabuloase din offshor-uri ale celor cu pâinea și cuțitul, investite în imobile şi castele, mașini ultramoderne. Cei de la guvernare transformă orice mișcare a lor în spectacole mediatice, niște întâlniri de rutină cu unii agenți economici sau funcționari – în ”vizite de lucru”, reflectate în reportaje siropoase de mediile subordonate. Politica de selectare, repartizare a cadrelor, declarată transparentă și echitabilă, în realitate este bazată nu pe profesionalism, competență, meritocrație, ci totalmente-i subordonată intereselor partidului de la guvernare…

 

Impactul acestor metamorfoze este la suprafață

În ultimii doi ani colaboratorii săptămânalului CUVÂNTUL au participat la mai multe dezbateri despre drepturile și responsabilitățile tinerilor, importanța și posibilitățile lor de a se afirma în patrie, organizate în școlile din regiunea Orhei. În cadrul uneia dintre aceste întruniri, un tânăr din Sărătenii Vechi, Teleneşti ne-a reproșat: despre care drepturi și posibilități vorbiți într-o țară guvernată de hoți și bandiți, care una spun și alta fac? Abia aștept să termin școala și să plec la părinți în Italia, a spus băiatul pe un ton categoric.

Alt tânăr, de la Șoldănești, a fost și mai explicit: ”Părinții – acasă și profesorii – la școală ne spun că numai oamenii cinstiți, buni profesioniști pot fi apreciați de societate, face carieră și miza pe un nivel de trai normal. Dar în realitate, în R. Moldova, cel mai des fac carieră, inclusiv și în organele de stat, și trăiesc bine oamenii imorali, obraznici, fățarnici, chiar hoți de marcă, lingăi, care se vând şi trădează în stânga şi în dreapta.

Și la Sărătenii Vechi, și la Şoldăneşti nimeni dintre participanții la dezbateri nu i-au contrazis pe colegii lor, semn că sunt de aceeași părere. Din păcate, o atmosferă și dispoziție similară am constatat și în alte instituții de educație.

 

Fenomenul şorhei

Anumite fațete ale acestui fenomen nociv și foarte periculos pentru o societate care se pretinde democratică se întrevăd și în alte domenii.

Tradițional raionul Orhei era considerat o citadelă a Mișcării de eliberare, apoi de renaştere națională, o oază a naționalismului militant. Dar la un moment dat toată țara a rămas șocată: mișcarea ultrarusofilă ”Ravnopravie” și controversatul om de afa-ceri Ilan Șor, cu dosar penal la activ, într-o săptămână, cu iaurt și gogoșele, vorba clasicului Vasile Alecsandri, cu susținerea a 62 la sută din alegătorii orheieni, au pus stăpânire totală pe oraș. Ulterior, un orheian explica cele întâmplate în felul următor: ”Prea multă lume fățarnică s-a strecurat în ultimele două decenii în aşa-numitul activ al orașului și care s-au deprins să tragă foloase din orice situație. Aceștia pe dată s-au dumirit că Șor le poate da lor personal mai mult decât alții și imediat au trecut în tabăra lui, agitând şi pe alţii, creduli şi neinformaţi”.

 

Peştele de la cap se strică

Duplicitatea, degradarea morală sunt niște calități susținute și promovate consecvent de partidele politice. La timpul său, PLDM și-a crescut rândurile într-un mod uimitor favorizând traseismul politic și adoptând fără ezitări o mare parte din activul PCRM, cât şi transfugi din alte partide. După căderea lui Vlad Filat, majoritatea celor care au ajuns la treuca statului, inclusiv în Parlament și structurile guvernamentale, imediat au trecut în tabăra lui V.Plahotniuc. Exemplul lor l-au urmat și colegii din autoritățile locale, inclusiv și cei care anterior au ciugulit din gros din mâna lui Filat. În raionul Telenești, de exemplu, considerat unul din cele mai stabile din punct de vedere al simpatiilor politice și în care PLDM-ul avea o poziție dominantă și, se părea, foarte trainică, la un moment a rămas un singur primar reprezentant al acestei formațiuni, restul schimbând drapelul verde pe cel albastru al PDM. Și la Telenești, și la Rezina unii își motivau pasul prin faptul că s-au dezamăgit de politica PLDM. Alții erau mai sinceri: nu vedeți că dacă nu ești cu democrații astăzi ai o singură prioritate – să te alegi cu dosare penale? ne spuneau ei.

Desigur, nu toată lumea de la noi este contaminată de această maladie socio-morală. Dar, tot mai mulți concetățeni preferă să treacă în tabăra celor indiferenți sau în cea a emigranților. La moment, conform datelor oficiale, zilnic R. Moldova este părăsită în medie de 164 de persoane faţă de 110 migranți în perioada respectivă a anului trecut.

De ceva ani, în școli a fost întrodusă o disciplină obligatorie „Educația civică”. În toată activitatea de instruire şi extraşcolară pedagogii sunt obligați să educe discipolii în spiritul valorilor general umane (concentrate în cele 10 porunci biblice). Numai că efectele acestei munci sunt diluate substanţial de realităţile din ţară, principiile şi valorile de care se conduc cei care, prin definiţie, trebuie să servească drept exemplu pentru societate.

 

Tudor Iaşcenco

Distribuie

Lasă un răspuns