Le-au dăruit bucurii bunicuţelor solitare

Bunicuţele solitare aflate sub tutela asistenţei sociale din comună au fost vizitate de solii primăverii – Vasilisa şi Maxim, însoţiţi de dna Angela Rusu, lucrătoare socială (în imagine).

 Ei au adus în casele bunicuţelor nu doar Mărţişorul şi cadourile/felicitările confecţionate de copiii-beneficiari ai Bibliotecii Publice Brânzenii Noi, au adus căldura şi bunătatea inimilor lor, speranţa şi încrederea că oamenii în etate, care toată viaţa au muncit pentru binele comunităţii, nu sunt uitaţi, dar au adus şi măcar puţină atmosferă de sărbătoare, de primăvară şi reînnoire.

Aceste “cărţi poştale” personalizate, cu desene şi texte de felicitare, au fost pregătite cu drag şi cu migală de elevii Rusu Dumitru, Rusu Vasilisa, Muntean Felicia şi Huzun Loredana pentru fiecare bunicuţă în parte la bibliotecă, în prima săptămână a lunii martie. Mărţişoarele au fost confecţionate de dna Angela Rusu, lucrătoare socială, împreună cu fiica Vasilisa. 

Nimeni nu trebuie să fie singur, asta e împotriva firii naturii, despre ce ne vorbeşte şi popasul a două splendide lebede pe apa Răutului, chiar în centrul comunei noastre, în plină zi de sărbătoare. Să luăm exemplu de la aceste păsări nobile şi frumoase, să fim mereu în preajma celor care au nevoie de sprijinul şi susţinerea noastră. Sănătate şi bunătate tuturor!

Biblioteca Publică Brânzenii Noi, raionul Teleneşti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns