„Lăsați orice speranță, voi cei care intrați”

Lăsați orice speranță, voi cei care intrați”. Fraza stă scrisă deasupra intrării în Infern, ne spune Dante Alighieri în Divina Comedie. Nu vă temeți, în cele ce urmează nu vă voi invita să trecem pragul amintitei instituții diavolești, nici măcar în forma alegorică a capodoperei. Nici subiectul articolului nu este geniul lui Dante ori genialitatea Divinei Comedii, veche și mereu nouă de 700 de ani.

(Deși nu ar strica să recapitulăm din timp în timp, așa, într-un exercițiu de memento mori, învățămintele operei. Am vedea cum izbutește Dante să așeze într-o ierarhie metehnele și slăbiciunile omenești și să arate răsplata pentru ele, „cinstită în ferocitatea ei”, în viața de apoi. Poate, cunoscând ce se întâmplă acolo, în Infern, cu Lașii, Desfrânații, Mâncăii, Zgârciții și Risipitorii, Proxeneții și Lingușitorii, cu Trădătorii*, am încerca în viața asta să dăm dovadă de mai multă virtute, decât de lașitate.)

Așadar, rândurile acestea nu sunt despre Dante. Sunt despre inscripția de de-asupra intrării în Infernul lui. Voi încerca să mă lămuresc. În anii lungi de „relații” profesionale și cetățenești cu justiția moldovenească am constatat, peste anumiți ani și la anumit timp, că văzându-mă în pragul vreunei instanțe judecătorești din Chișinău să mă pomenesc îngânând reflexiv fraza de început a Infernului lui Dante, întipărită încă din anii de Universitate: „Lăsați orice speranță, voi cei care intrați”.

Reflexul verbal s-a format cu anii și s-a construit din situații trăite, apoi retrăite de mai multe ori. Ca de exemplu.

În 1994, în noaptea de 23 februarie, cu trei zile înainte de alegerile parlamentare am fost atacat la intrarea în scara blocului de o bandă angajată de Partidul Democrat Agrarian. Eram redactor-șef al Redacției Actualității TVM, programul „Mesager”. Locotenenții cei mai feroce de atunci, Diacov și Andronic, făceau zilnic presiuni să ignor evenimentele concurenților și să le dau doar pe ale lor, că „oricum noi câștigăm alegerile”. Inspectorul de poliție care s-a „ocupat” de caz și m-a „vizitat” la spital a venit cu propunerea că recunosc milostiv că am căzut de pe scară. Din anticamera de Infern în care mă aflam adus de ranga sistemului ticăloșit care se instala, l-am trimis pe ins în Primul Cerc al Infernului lui Dante, cel în care își ispășesc ori își vor ispăși păcatele lașii și ticăloșii. Sper, dimpreună cu Diacov, Andronic, Usatâi, dar poate și cu Mircea Snegur.

Trec peste multe alte procese de judecată în apărarea Uniunii Jurnaliștilor pe care regimul lui Lucinschi, apoi al lui Voronin au încercat să o exproprieze și să o scoată din Casa Presei. (A reușit regimul lui Plahotniuc, în 2016- 2017, via prim-ministrul, „deschis” mass-mediei, Pavel Filip).

În 2006 a început calvarul rețelei de televiziune Euronova TV. A durat zece ani, cu zeci de ședințe, prezidate, din câte am aflat mai târziu, de „marii maeștri” ai laundromatului moldovenesc. Nici o șansă. Trudă de ani de zile, locuri de muncă, echipamente, mașini – toate înghițite de Infernul (in)justiției generalului comunist și a progeniturilor lui politice.

În 2014 începe epopeea Vocii Basarabiei care durează și azi. În fața speranței de dreptate mi s-au pus zid Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, Judecătoria Chișinău-Centru, Curtea de Apel. Între timp radio Vocea Basarabiei a ajuns terfelită de Filat, apoi, cu milostenia lui Plahotniuc a fost dată în folosință pe un an lui Ghimpu, ca în 2017, după lăsarea de Ghimpu, Plahontiuc să o ia nemijlocit în labele lui. Toate instanțele  au avut grijă ca infractorul (V. Țîbuleac) să nu sufere, iar postul de radio, Doamne ferește, să revină la fondatorii și stăpânii lui adevărați. Furtul a fost legiferat, criminalul a fost iertat, iar Vocea Basarabiei – ajunsă pe mâna celui mai mare tâlhar al vremurilor noastre. Acum stau în fața Curții Supreme de Justiție și în gând îmi apare reflexiv adresată mie, a câta oară, fraza-avertisment a fatalității văzută de Dante la intrarea în Infern: „Lasă orice speranță…”

Știu, reflexul acesta l-au avut și îl mai au și alți cetățeni pângăriți de justiție ca mine. Pe unii fatalitatea nedreptății sigure a (In)justiției moldovenești i-a pulverizat prin lume. Sunt în jur de un milion la număr, aciuați pe toate continentele. Vor fi și mai mulți după furtul obraznic – demonstrativ al alegerilor din Chișinău. Odată cu plecarea lor aerul se rarefiază; în Republica Moldova devine tot mai greu de respirat liber. Devine imposibilă masa critică a protestelor. Pe asta mizează tâlharii. Iată, zeci de mii de oameni, dintre cei care au mai rămas, au încercat vineri, duminică, 24 iunie, luni și marți să strige în deznădejde speranța. Poate mai întârzie să moară. În pustiu. Infernul a rămas necruțător și rece, laș și ticălos cum este. A vrut să fie cât se poate de explicit pentru cei care vor dori să încerce la toamnă schimbarea, aruncându-le în față replica-avertisment: „Lăsați orice speranță…”

Deși atât speranța ieșirii din Infern mai rămâne încă vie, există drum, ne învață Dante Alighieri. Este drumul celor care reușesc să-l înfrunte cu virtuțile lor, continuă să se curețe trecând prin Purgatoriu, ca până la urmă să ajungă să vadă Paradisul. Altfel spus: sarcina celor care se vor încumeta să răzbată la drumul de ieșire a Republicii Moldova din Infernul lui Plahotniuc este să afle mai întâi de toate ce este și cum se poartă virtutea.

 Valeriu Saharneanu, 26 iunie 2018

Distribuie

Lasă un răspuns