Laborator pentru toată familia la bibliotecă

Trăim timpuri când tehnologiile informaționale joacă un rol tot mai mare în viața noastră. Chiar și copiii de doi ani pot să utilizeze cu ușurință o tabletă sau un telefon. Părinții se minunează, sunt mândri dar, din păcate, de multe ori nu reușesc să dezvolte creativ această abilitate timpurie a odraslelor. Pe de altă parte, această ocupație fură foarte mult din timpul de comunicare între părinte şi copil. Biblioteca Publică Raională ”Vasile Alecsandri” din Telenești vine cu o ofertă valoroasă pentru toată familia cu copii până la 12 ani: FAMILYL@B (Laborator de familie).

Psihologii susțin că o comunicare autentică le permite copiilor și părinților să-și dezvolte încrederea, sentimentele de stimă personală și bune relații cu cei din jur. Părinții, buneii, frații și surorile mai mari, sunt bineveniți la atelierele organizate de bibliotecă, unde împreună cu cei mai mici învață diverse funcții ale tabletei, aplicații educative pentru diferite vârste, cum să creeze împreună, toată familia, benzi desenate prin aplicații foarte simple.

Este important, că familiile își aleg singure temele pentru benzile desenate, iar din acest moment se declanșează cea mai interesantă și originală comunicare: când creezi aceste filmulețe cu copilul este mai ușor să înțelegi ce crede, ce simte el, iar părintele poate să–i explice într-un limbaj foarte atrăgător adevăratele valori umane: prietenie, dragoste, bunătate, dragoste de țară, toleranță, etc. Bibliotecara pune la dispoziția celor prezenți cele mai relevante resurse pentru inspirație: poezii, texte, povești, parabole, etc.

Copiii se obișnuiesc să vină la bibliotecă, sunt motivați să utilizeze conținuturile bibliotecii, iar modelul părintesc de creație îi mobilizează. Astfel părinții se vor apropia și mai mult de interesele și lumea interioară a copiilor și vor eficientiza comunicarea.

Proiectul FAMILYL@B este implementat în 12 biblioteci publice din raioanele Telenești, Râșcani și Florești. Ideea  serviciului este preluată de la Biblioteca Publică Orășenească Râșcani și replicată cu sprijinul Programului “Novateca”.

Maria Furdui, directoarea Bibliotecii Publice

Distribuie

Lasă un răspuns