La Meșeni a fost creat Comitetul de monitorizare a impactului social

În imagine: Efim Mardari, primarul satului Meșeni, a fost ales președinte al Comitetului de monitorizare a impactului social

 

În articolul „Veste bună la început de an” (CUVÂNTUL nr. 2 din 12 ianuarie c.) informam cititorii că în acest an se preconizează să fie reparate mai multe drumuri naționale și locale, iar unele urmează a fi construite de la zero. Printre acestea de la urmă este şi drumul regional Țânțăreni-Chiștelnița-Scorțeni-Meșeni-Ignăței-Peciște-Pripiceni-Răzeși-Trifești.

În acel context cititorul nostru, Mihail Sparionoapte din Trifești, propunea, că „ar fi bine ca înainte de a întocmi proiectul, specialiștii din domeniu să consulte populația din satele respective. Cred că de la aceasta fiecare comunitate, dar şi cetăţenii ar avea doar de câştigat”.

După cum ne-a relatat Efim Mardari, primarul satului Meșeni, recent, în incinta Primăriei Meșeni, a avut loc ședința de constituire a Comitetului de monitorizare a impactului social în legătură cu  construcția tronsonului Ţânţăreni-Chiștelniţa-Ignăţei-Trifeşti. La întâlnirea dată au fost prezenți primarii comunelor / satelor: Meșeni (Efim Mardari); Peciște (Emanuil Scânteianu); Pripiceni-Răzeși (Iacob Frunză); Trifești (Mihai Budurin) și dna Mariana Ionașcu, reprezentanta Primăriei Ignăței. La întrunirie de asemenea au participat reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor (ASD): Elena Vladicescu, specialistă și Veaceslav Vladicescu, consultant de mediu la ASD, cât și Vasile Gobjilă, vicepreședintele raionului Rezina,  Iacob Stegărescu, șeful Secției Construcții, Arhitectură, Gospodărie Comunală și Drumuri a Consiliului raional Telenești, ingineri cadastrali din primăriile Scorțeni și Chiștelnița, raionul Telenești.

După discuții productive privind viitoarea construcție  de  mare însemnătate pentru  localitățile ce sunt traversate de acest tronson, s-a ajuns la consensul de a constitui Comitetul de monitorizare a impactului social, în componența primarilor tuturor comunelor care au tangență cu acest drum.

Activitatea în cadrul Comitetului este pe baze obștești, a menţionat E. Mardari.

 

Ion Perciun

Distribuie

Lasă un răspuns