Jurnalistul fără smoking 

Am nimerit cu slujba la Cuvântul acum 19 ani. Până la asta treceam prin furci caudine, încât uitasem de normalitate, colegialitate, concept de activitate bazat pe altceva decât politic, propagandă. Directorul Cuvântul-ui nu m-a întrebat din a cui partid fac parte, acceptul reducându-se la o singură frază: ”Ne place ce faci, de mâine te numeri la lucru!” 

La câteva zile mașina redacției îmi aduse acasă un calculator, cameră foto și reportofon. Nici un fel de indicații prețioase. Despre politica editorială pentru luna viitoare discutam la Rezina, când trebuia să prezentăm și planul de activitate.

În rest, Tudor Iaşcenco se limita la telefon sau prin e-mail la o frază-două. Întrucât nu eram cunoscut cu asemenea modalitate de discuție cu subalternii, căutai a-l consulta pe Tudor Țopa, patriarhul jurnaliștilor din Moldova:

”Ca orice bun profesionist, el îţi dă spațiu de manevră, adică te lasă să-ți faci lucrul cum știi tu. Dacă te-a lua la cicălit precum le place s-o facă mulți, apoi muncă eficientă de la angajat nu mai vede!”

Mă prind la gândul că nici nu știu de preferințele politice ale directorului nostru. Iar odată a refuzat o sumă mare propusă de un partid prorus, care voia să cumpere la noi pagini de reclamă. Ne-a spus că noi nu facem publicitate partidelor antinaționale și antidemocratice… Şi că nu totul în viaţă se măsoară în bani.

Jurnalistul din presa locală și cititorul se pot întâlni chiar a doua zi după ce materialul s-a publicat. Tudor Iașcenco spunea odată că anume de atâta nu a plecat din Rezina, pentru a promova, a susține omul de rând fie când acesta încearcă să pornească o afacere sau, de cele mai dese ori, când intervenția presei este una iminentă pentru a demola barierele birocratice. Investigațiile și campaniile au devenit tematica firească a ”C”, cu probe indubitabile, fără a fi selectivi față de protagoniștii materialelor respective.

Deși lucrăm în echipă, fără conflicte într-un colectiv unde s-au adunat atâtea penițe aprigi e imposibil. Dar e important cum directorul nostru reușește să le soluționeze cu atâta înţelepciune şi omenie, încât un eventual eșec să se transforme într-o reușită a noastră.

Directorul, chiar și dacă lucrează asupra textelor colegilor, se străduie să păstreze stilul fiecăruia. Astfel avem mai multe voci într-o singură gazetă, ceea ce-i permite beneficiarului să înceapă cititul ziarului cu autorul preferat, deși gazeta-i totuși produsul întregii echipe.

Cartea de memorii și cugetări a dui Tudor Iașcenco, care a apărut acum de sub tipar, este din categoria adevărului onest, dur, nu a jumătăţilor de adevăr. Este spovedania omului care și-a dedicat viața gazetei și familiei, cele două mari reușite ale sale în toți acești ani. Mărturiile așternute pe hârtie ne-au demonstrat cum destinul omului, asemeni grafitului din creion la mari presiuni și timp de rezistență, se transformă în diamant și, dimpotrivă, lăsat de izbeliște, se dezagreghează și piere precum un tăciune.

A fost în toate timpurile omul acțiunii, al promovării cunoașterii și adevărului, adevăr pentru care a optat pe parcursul celor 50 de ani de activitate. Adam Mihnik, cunoscut publicist polonez, a menționat, căutând să explice sechelele care le-a făcut fostul regim pe sufletul omului, că nimeni nu a ieșit curat din comunism. Tudor Iașcenco a fost mai explicit: cât a fost puterea sovietică am avut ulcer, iar odată cu puterea sovietică s-a dus și ulcerul… Revenirea la democrație impune jurnalistului să amintească mai marilor zilei, că guvernarea este sub controlul societății și că presa nu e neapărat să fie Cerber, dar nici cățel de companie. Este o carte nu numai despre cei 50 de ani de carieră și despre colectivele de la Farul Nistrean şi Cuvântul, dar și o  dovada că omul integru Tudor Iașcenco are dreptul moral să scrie, să ia atitudine, astfel  să asigure triumful unei societăți democratice.

 

Ion Cernei

Distribuie

Lasă un răspuns