Jora de mijloc, constatări şi concluzii după alegeri

În imagine: Marina Tauber i-a cucerit pe joreni cu pomeni electorale, concerte şi promisiuni mari. Candidata felicită locuitorii cu ocazia Zilei Victoriei și Zilei Europei în cadrul unui megaconcert organizat de echipa ei pe 10 mai c. în comuna Jora de Mijloc.

 

“Mintea omenească s-a ieftinit rău…”

În urma alegerilor care au avut loc pe 20 mai în comuna Jora de Mijloc, Marina Tauber, domiciliată în Chişinău, candidata Partidului Șor, a obținut 1048 de voturi (peste 62% din numărul participanţilor la scrutin), iar băştinaşa Lucia Terenti, care de astă toamnă a îndeplinit funcţia de primară interimară în locul regretatului ei soţ, candidata PD – 653 de voturi.

Când i-am spus vecinului meu, care are în jur de 90 de ani, fost brigadier în gospodăria agricolă din sat, că la Jora de Mijloc, raionul Orhei, de unde cândva toată Moldova, şi nu numai, cumpăra puieţi de pomi fructiferi, sat unde răzășia n-a murit nici în perioada sovietică, alegerile pentru funcţia de primar se pare că le câştigă reprezentanta Partidului Șor, acesta mi-a spus că mintea omenească s-a ieftinit rău.

Iar jurnalista Sorina Ștefârță, care a crescut în Jora de Mijloc, scrie pe reţelele de socializare:

”Atâtea mutații „morale” am văzut în ultimii ani la oameni pe care îi credeam „de neclintit”, încât cea produsă ieri în satul cu care mereu m-am identificat și m-am mândrit (chiar dacă acolo am fost „venetici”) nu mă mai miră.

Oamenii de la Jora (de Mijloc, de Sus, de Jos sau din Lopatna) nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât cei de prin alte părți. Pur și simplu s-a întâmplat să aibă alegeri mai devreme decât alții. Și, să nu reziste promisiunilor de a ajunge în rai mai repede… o mini-campanie locală în care s-a văzut – poate chiar mai bine decât la Chișinău – că totul în această țară nu este decât o luptă dintre mai multe metode de corupere electorală. Şi faptul că astăzi perdanții se plâng că la Jori a câștigat „Banul şi Bespredelul”… Sper ca măcar aceasta să îi enerveze și să își amintească celebra frază dintr-un celebru film: „vor doljen sideti v tiurme”. Că până acum s-au făcut a ignora cu succes această axiomă. Da, motive de glumă sunt multe și justificate – de la „tenis cu joreni” la „duty-free de Jora”, însă mie mi-e trist. Să vedem ce o să iasă. Și pe care, din cele patru, îl va alege ca loc de trai. În rest, malul Nistrului e mare. Și tare bun de reședințe de boieri”, scrie jurnalista Sorina Ştefârţă.

 

Abateri observate și trecute cu vederea

Potrivit datelor “Promo-Lex”, care a monitorizat campania electorală şi mersul alegerilor în comuna Jora de Mijloc, Partidul Șor a depășit considerabil plafonul de cheltuieli permis de legislație. În opinia lui Pavel Postică, directorul “Promo-lex”, Marina Tauber a depășit plafonul de cheltuieli stabilit pentru această comună în mărime de 93504,18 lei, efectuând în primele două săptămâni de campanie cheltuieli estimate la cel puțin 114 100 lei. Deși nu a mai avut dreptul legal de a cheltui bani în circumscripția Jora de Mijloc, în perioada 28 aprilie – 11 mai 2018 Partidul Şor a continuat să organizeze concerte și să ofere cadouri electorale, estimate la 80 500 lei.

Observatorii “Promo-Lex” au stabilit la alegerile din Jora de Mijloc şi alte încălcări. Este vorba de prezența nejustificată a unor persoane neautorizate în incinta sau în perimetrul de 50 de metri al secției de votare. Persoanele respective, care s-au prezentat drept jurnalişti, au încercat să utilizeze în interiorul unei secţii de votare din Jora de Mijloc două camere video. După ce au fost impuşi să părăsească incinta, ei s-au postat în apropierea secţiei de votare, de unde îi filmau şi fotografiau pe alegători, ignorând somaţiile poliţiştilor.

De asemenea, la alegerile din Jora de Mijloc alegătorii erau aduşi în mod organizat cu un autobuz şi un microbuz, lucru interzis de lege.

 

Opinii

Un jurist din Orhei explica astfel succesul Partidului Şor: ”Oamenii din echipa Marinei Tauber au mers din casă în casă, ocupându-se mai ales de alegătorii indeciși. S-au dat pomeni electorale cu nemiluita. Marina Tauber a jucat rolul mamei-iubitoare: strângea mâna și îmbrățișa lumea, aflându-se mai ales între copii și tineri. Una din cele mai neobrăzate acțiuni a fost organizarea unui banchet în Sala ”Sidney” din Orhei, la care au participat peste 200 de persoane. Această ”acțiune”, dar și megaconcertul prezentat de către grupul ”Zdob și Sdub” au fost organizate de fundația ”Miron Șor”.  Dacă ar fi fost angajat un jurist  calificat, care să se ocupe de contestări, Tauber zbura din scrutin. Însă toate aceste încălcări au fost trecute cu vederea”, ne-a spus juristul, care a dorit să-i păstrăm anonimatul.

La rândul său, Ilan Şor a declarat în cadrul unui brie-fing de presă a doua zi după scrutin, că dânsul consideră că la Jora de Mijloc au avut loc alegeri adevărate și o luptă a programelor electorale. „Oamenii ne-au ales pe noi pentru că doresc schimbări acum – drumuri, iluminat, terenuri de joacă, doresc tot ceea ce trebuie să aibă orice localitate civilizată”.

El a dat asigurări că reprezentanta Partidului Şor, Marina Tauber, va realiza toate promisiunile electorale în cel mai scurt timp. Jora de Mijloc va deveni o comună model, o comună a viitorului și a visurilor împlinite, a promis președintele Partidului ȘOR, primarul de Orhei, Ilan Șor.

Un săteanl, care la fel a dorit să rămână anonim („Vedeţi pe mâna cui a nimerit Moldova, pentru dânşii nu există nici lege, nici morală”, se justifica omul) explica astfel interesul lui Şor faţă de această comună:

”Ceva mai înainte Șor a solicitat de la regretatul primar Ion Terenti niște terenuri pe malul Nistrului pentru construcția unor imobile de agrement. Dar nu i-au plăcut preţurile  indicate de primar. Acum Şor are ocazia să-şi realizeze poftele”, ne-a dumerit săteanul.

Mai mulți joreni ierau confuzi după alegeri. Mihai Savin, consilier local, ni s-a destăinuit: “La Jora de Mijloc lumea și-a dat mai bine seama că lozinca ”Jora – sat de vis” poate fi realizată doar de către un om al locului, pe care-l doare pentru sat, dar alţii au crezut în promisiunile că acest lucru poate fi făcut într-un an…”.

Alţi activişti din comună, cu care am discutat, au fost  mai expliciți, deşi nu au dorit să le pomenesc numele:

”S-au dat bani grei, mașini se spălat, televizoare, frigidere, lenjerie de pat, etc. Da, am sesizat judecătoria, poliția, dar nu s-a întreprins nimic”, mi-a spus un jorean, pe care-l cunosc bine.

Serghei Pâslari, vicepre-ședintele raionului Orhei, ne-a spus că în campania electorală a fost prezent aproape zilnic în comună: ”Nu am putut să procedăm ca ei (ca partidul Şor – n.n.) Sătenii au putut să se convingă că autorităţile fac lucruri concrete pentru localităţile lor: au fost asfaltate sectoare de drum, amenajate şapte terenuri de joacă pentru copii, mai multe teritorii din comună. În campania electorală, la lucrările de amenajare din satele comunei Jora de Mijloc au participat în mod voluntar mai mulţi activişti, primari din raion”.

Tudor Golub, președintele raionului, contactat de noi, a remarcat că reprezentanţii Partidului Şor au folosit sume colosale pentru coruperea alegătorilor, lucru interzis de lege. “Rezultatul scrutinului va fi contestat”, a precizat președintele raionului.

Un reprezentant al opoziției din Consiliul Raional Orhei a remarcat că puțin probabil acest mandat să schimbe ceva.

”În Consiliul Local Jora de Mijloc noua primară nu are oamenii săi, așa că spațiul ei de manevră este redus. Sperăm că aleșii locali nu se vor vinde pentru te miri ce”, a remarcat Sergiu Miron, ex-vicepreședinte al Consiliului Raional Orhei.

 

PAS cere anularea alegerilor din Jora de Mijloc

Partidul Acțiune și Solidaritate a depus la Judecătoria Orhei o contestație în care cere anularea alegerilor din comuna Jora de Mijloc. Potrivit fracțiunii, în cadrul alegerilor au avut loc încălcări grave ale legislației electorale, relatează www.unimedia.info.

„Încălcarea de bază se referă la faptul că, deși plafonul maxim de cheltuieli stabilit pentru alegerile din comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei, a fost de 93 504 lei, Partidul Șor a cheltuit, conform estimărilor “Promo-Lex”, cel puțin 294 505 lei, adică cu peste 200 de mii de lei mai mult decât suma maximă prevăzută potrivit legii.

Și asta fără a lua în calcul coruperea alegătorilor din ziua votării, transportarea organizată a acestora, filmarea ilegală a scrutinului, dronele care au survolat cerul Jorei de Mijloc în ziua alegerilor, precum și alte încălcări grave. Nu putem sta deoparte și urmări cum Plahotniuc îi permite pușcăriabilului Șor să fraudeze alegerile, cu banii furați de la cetățeni, în detrimentul voinței locuitorilor comunei Jora de Mijloc, inclusiv al membrilor și simpatizanților Partidului Democrat”, scrie lidera PAS, Maia Sandu într-o postare pe facebook.

                                        Ion  Cernei

Distribuie

Lasă un răspuns