Instituţii de cultură redeschise după reparaţii

Primele zile ale Anului Nou în comuna Ivancea au fost nu numai cu urături şi colinde, dar și cu diverse evenimente festive.  Astfel  la Brănești a avut loc redeschiderea oficială a Căminului de cultură și a filialei Ivancea a Centrului de Tineret Orhei.

Festivitatea a fost însoţită şi de un program artistic. În prim plan: Oleg Gașper, primarul comunei Ivancea. 

După cum ne-a relatat Oleg Gașper, primarul comunei, din acest complex de instituții situate în acelaș local fac parte și biblioteca publică, Centrul medical, toate redeschise după reparaţii:

”Am reparat clădirea respectivă din banii oferiţi într-un grant obținut de la MECC – investiţia se cifrează la 250 000 de lei. Filiala noastră este a doua structură a Centrului de Tineret Orhei în zona rurală a raionului după ce vara trecută a fost dechisă filiala Susleni. Astfel tinerii vor fi antrenaţi în mai multe activități, inclusiv un proiect de lansare a afacerilor, a fost amenajată o sală de calculatoare, la dispoziția tinerilor de află și biblioteca”, a mai relatat dl Gașper.

După tradiţie, a fost oficiat şi serviciul divin de sfinţire a instituţiilor.

Primarul de Ivancea a precizat pentru ”C” că duminică, în ajun de Anul Nou pe stil vechi, urmează să aibă loc redeschiderea  după reparație şi a Căminului de cultură din Ivancea.

Ion Cernei

 

Distribuie

Lasă un răspuns