Inspectori de patrulare reținuți la Şoldăneşti pentru corupere pasivă

Doi inspectori de patrulare din Șoldănești au fost reținuți de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție fiind bănuiţi de corupere pasivă. Oamenii legii ar fi extorcat 2500 de lei pentru a nu documenta un caz de aflare la volan în stare de ebrietate, transmite IPN.

Suspecții au fost reținuți în flagrant delict, în momentul primirii banilor transmiși sub controlul Centrului Naţional Anticorupţie. Bănuiții sunt reținuți pe un termen de 72 de ore.

Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă pedeapsă cu închisoare de la cinci la zece ani, cu amendă în mărime de până la 160 de mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la şapte la zece ani.

Sursa foto: jurnal.md

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns