În plină pandemie de COVID-19, Dodon se preocupă de prietenia moldo-rusă: Va uni și mai mult R. Moldova de Rusia

Igor Dodon este convins că pandemia de coronavirus va uni și mai mult R. Moldova cu Rusia. Mai mult decât atât, președintele afirmă că COVID-19 nu poate împiedica dialogul dintre R. Moldova și Federația Rusă. Declarațiile au fost făcute de Dodon pe pagina sa de Facebook, după întrevedere de astăzi cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.

„Am discutat un spectru larg de chestiuni ce țin de dezvoltarea și consolidarea parteneriatului strategic dintre țările noastre în cele mai importante domenii. Am fost unanimi în opinia că pandemia de coronavirus nu poate fi un impediment în dialogul dintre Moldova și Rusia, exprimîndu-ne convingerea că această criză globală va uni și mai mult popoarele noastre frățești”, notează Dodon.

Amintim că noul coronavirus a provocat peste 15 mii de decese, la nivel mondial. Până acum, în R. Moldova a fost înregistrat un deces, iar la momentul de față avem 109 cazuri confirmate de COVID-19.

Sursa: deschide.md

Distribuie

Lasă un răspuns