În cursa pentru alegerile primarului or. Rezina s-au înregistrat 11 candidați. De ce considerați că alegătorul ar putea să dea prefeinţă candidurii Dvs.?

În ultimii 8 ani, am asistat la un spectacol de prost gust cu participarea guvernărilor care ne-a demonstratt CUM NU  trebuie guvernată o țară. Am în vedere partajarea structurilor statului, subordonaarea instituţiilor de drept, inclusiv a justiţiei intereselor guvernanţilor, presiunile politice asupra cetățenilor de a servii excluisv partidul de guvernământ, fabricarea dosarelor penale celor nemulțumiți, delapidările monstruase a muijloacelor publice și consecințele acestora. Eu cred că de data aceasta mulţi legători vor veni la urna de vot ca să voteze un primar care va aduce schimbări pozitive în viaţa comunei.

Eu am fost implicat în politică din momentul când RM a devenit independentă, iar persoanele care mă cunosc știu că am pledat mereu pentru dreptate, corectitudine, democrație și respectarea legii. Cele spuse le pot demonstra prin multiplele adresări în instanțe, prin care am demascat fraudele, furturile banilor publici și actele de corupție.  Alegătorul chibzuit, ajungând la urna de vot, cred că va lua în considerare toate aceste aspect.

Care sunt în viziunile Dvs. problemele prioritare ale comunei Rezina care ar trebui rezolvate în primul rând?

Priorităţile diferă de la alegător la alegător. Pentrul unul ar putea fi trotuarele dărâmate, pentru altul – lipsa parcăriloramenajate, iar pentru persoanele care ar fost mușcate de câinii vagabonzi, problema principală ar putea fi prezenţa acestora pe străzi etc.

Dar sunt probleme care deranjează un număr mai mare de cetățeni. De exemplu, locuitorii din partea central a s. Ciorna, de pe străzile Lomonosov, Orhei, Matrosov, bd. Şciusev ş.a. mereu se plâng pe substanţele nocive, praful şi zgomotul insuportabil cu care sunt tratatţi de fluxul intensive de autocamioane care circulă pe aici deoarce construcţia dumului de centură nord se tărăgănează câteva decenii. Toate autorităţile rezineni din ultimele două decenii au promis că vor face tot posibilul pentru construcţia drumului de centură nord, dar mai departe de vorbe n-au mers, deşi afirmau că există déjà şi proiectul respectiv. Totodată Consiliul Orășenesc ar trebui să aibă grijă ca viteza de circulaţie a camioane prin oraş să fie limitată la maximum ca să nu provoace disconfort cetăţenilor

Dacă să vorbim de natură, ecologie, trebuie urgentată darea în exploatare a stației de epurare. E rușinos faptul, că pe parcursul a 25 ani nu putem rezolva această problemă.

            Cu ce veți începe activitatea de primar în caz de veți fi ales?

Cu organizarea întâlnirilor cu cetățenii din suburbiile orașului pentru a identifica deja, în calitate de primar, a problemelor prioritare pentru a întocmi planul de activitate pe anul următor. La fel voi proceda și în cartierele orașului, deoarece de multe ori viziunile celor din administraţie nu prea coincid cu cele ale cetățenilor, iar la sfârșitul mandatului ne pomenim cu veșnica întrebare ”Dar ce a făcut primarul pentru noi?!”.

Al doilea pas va fi examinarea deciziilor anterioare referitor la alocarea banilor publici, repartizarea terenurilor, eliberarea autorizațiilor de construcție şi organizarea unui audit special a  activităţii ÎM “Servicii Comunal Locative”, unde conform unor informații, în ultimii aani au avut loc multe abuzuri şi fraude.

            Ce planuri aveţi în domeniul social-cultural?

Orașul Rezina nu are un parc de odihnă și agreement, deşi, conform unei decizii a Consiliului orăşenesc de prin2014 ăn acests scop a fost determinat şi un teren. Mă gândesc că ar fi bine să amenajăm un scuar bine dotat cu toate cele necesare în preajama spitalului raional paralel cu strada centrală, un scuar unde am putea să ne odihnim, unde mămicile ar avea posibilitatea să-și plimbe bebelușii, pensionarii să mai stea la taifas sau la o partidă de șah. Pe maul Nistrului, neapărat vom amenaja plaja orășenească şi un complex cultural sportiv pentru organizarea competițiilor culturale și sportive.

Zilnic localitățile republicii sunt părăsite de sute de cetățeni, în căutarea unui loc mai bun  de trai și de muncă. Ce veți întreprinde pentru ca cetăţenii să aibă acasă locuri de muncă destule şi bine plătite?

Am observat în promisiunile electorale ale altor candidați precum că vor deschide locuri de muncă și vor oferi facilități fiscale. Dar prmăria nu este agent economic, nu poate oferi locuri de muncă și nu poate oferi aceste facilități. Cum am mai spus anterior, la întâlnire cu cetățenii le vom propune idei de afaceri, susținere, promovare, poate și ceva facilități, ca locuitorii din comuna Rezina să se asocieze pentru inițierea unor afaceri noi în teritoriu. Vom susţine ideiile de afaceri insvestitorii dornici de a iniţia aici afaceri.

Va-ți referit mai sus la inițierea unui audit la Î.M.”SCL”. În afară de aceasta, cum vedeți în continuare activitatea acestei întreprinderi?

În ultimul timp, tot mai mulţi angajaţi pleacă de la această întreprindere. Din cauza salariilor mici, care şi mai sunt achitate cu întârzâiere. Consider că tehnica cu care activează întreprinderea trebuie înlocuită cu tehnică nouă, ceea ce ne-ar permite să mecanizăm multe lucrări. În sec. XX1 mai continuăm să măturăm drumurile cu mătura, să prășim buruienele de sub bordură cu sapa și să strângem iarna, zăpada de pe trotuare cu lopata. În afară de această tehnică, cred că va fi util de procurat câteva microbuze, ce ne vor permite să avem transport public propriu și să nu depindem de agenții economici, care prestează aceste servicii. Astfel, cetățenii din suburbii vor avea posibilitatea permanentă de a circula în teritoriu. Şi încă ceva vreau să menționez: regimul dictatorial a căzut. Cetățenii pot răsufla liber, pot veni oricând la primărie pentru ași rezolva problemele fără frică că vor fi sancționați.

Deoarece țoți primarii, care au activat până în prezent, au tot promis în campanie electorală că își vor da darea de seamă anuală în fața cetăținilor și nu s-au ținut de cuvânt, în cazul că voi fi ales în funcția de primar, anunţ de pe acum: peste un an, în prima duminică a lunii octombrie (04.10.2020) invit toţi locuitorii comunei Rezina în incinta Palatului raional de cultură, pentru a face un raport despre activitatea de un an a Primăriei.

Deviza echipei ACUM:

”VENIM SĂ NU FURĂM, VENIM SĂ PUNEM LEGEA ÎN CAPUL MESEI!”

 

Distribuie

Lasă un răspuns