Igor Grigoriev: Shor mi-a recunoscut că l-a finanţat pe Dodon împreună cu Platon

Proiectele care-i bucură pe orheieni generează datorii de milioane în bugetul local, Primăria Orhei este condusă de Holdingul Shor, sfidând legislaţia administrativă, iar Platon s-a implicat în finanţarea campaniei lui Igor Dodon. Sunt doar câteva dintre dezvăluirile pe care ni le face în interviul de mai jos omul care a participat la 10 campanii electorale pentru PCRM, a condus staff-ul electoral al Irinei Vlah, iar, trei luni mai târziu, l-a făcut pe Ilan Shor – primar de Orhei, iar el însuşi a devenit viceprimar. Tot el a fost director al Agenţiei Proprietăţi Publice, membru al echipei lui Igor Dodon în perioada comunistă. Din această perspectivă ne va spune în interviu despre privatizările de răsunet, relaţiile cu Vlad Plahotniuc şi Veaceslav, Platon dar şi prognozele sale de expert electoral pentru alegerile din 30 octombrie. Veţi mai afla despre cearta care l-a despărţit de bunul său prieten, Dodon – incident care a avut loc într-un hotel de lux în Dubai, iar, la final, veţi găsi documente cu bunurile privatizate şi preţul lor notat cu pixul de fostul preşedinte Vladimir Voronin.

Campania Irinei Vlah şi “migraţia” spre Ilan Shor

În primăvara lui 2015, îl ştiam pe Igor Grigoriev șeful staff-ului electoral al Irinei Vlah (care lupta pentru funcția de bașcan al Găgăuziei). Două luni mai târziu ați devenit cel care conducea echipa lui Ilan Shor în campania pentru alegerile locale, la Orhei. Când și cum a avut loc această „migrație”?

— Pe data de 22 martie 2015 au avut loc alegerile în Găgăuzia, la care Irina Vlah a luat peste 51% – câștig din primul tur. A doua zi, nu m-am mai regăsit în echipa ei, chiar dacă în acea campanie am lucrat foarte mult, eram mâna ei dreapta, iar înțelegerea ca eu să-i conduc staff-ul electoral o făcusem cu cel puțin doi ani înainte, încă pe vremea când eram, ambii, în Parlament. Mă știam cu aproape întreaga ei echipă din Găgăuzia, din fiecare localitate, fiecare structură, iar cu Irina eram foarte buni prieteni de familie.

De ce nu v-ați mai regăsit în echipa ei?

— Ea mi-a propus cu ceva timp înainte ca, în cazul în care va câștiga alegerile, eu să devin prim-vicebașcan al Găgăuziei. Am rămas suprins de propunere ei, pentru că eu nu sunt găgăuz, întrebare la care mi s-a răspuns: noi avem nevoie de profesioniști. Nu știu ce s-a întâmplat pe parcursul campaniei, cred că Irina ar trebui s-o spună, dar eu, din data de 23 martie 2015, nu am mai comunicat cu ea…. Dânsa mi-a dat de înțeles că eu nu mă voi regăsi în echipa ei de la Comrat. Nici până azi nu cunoscut care au fost subtilitățile ce au determinat-o să-și schimbe poziția.

Înainte de asta ați făcut campanie pentru PCRM, inclusiv în perioada de glorie a acestei formațiuni. Apoi a urmat campania pentru Irina Vlah și, pe urmă, cea pentru Ilan Shor. Care au fost principiile de care v-ați condus atunci când ați migrat dintr-o echipă în alta.

— Din punct de vedere doctrinar, am fost și sunt părtaș al principiilor promovate de PCRM-ul de atunci și îmi pare foarte rău că PCRM a ajuns unde este astăzi. În perioada de glorie, am lucrat umăr la umăr cu niște colegi iluștri, fiind membru activ a 10 campanii electorale; am fost, timp de 5 ani, șeful cabinetului fracțiunii parlamentare a PCRM. Fiecare era bun în felul lui, pentru că era politician și nu politican… Toate acțiunile care se făceau în PCRM și în structurile sale se făceau din punct de vedere politic, nu al intereselor de business. În staff-ul lui Vlah am venit numai ca s-o ajut personal pe Irina, cu care aveam niște relații extraordinare. Plecarea la Shor a fost o provocare și o necesitate. Până la urmă, am fost și remunerat. Așa cum o fac toate partidele: în plic… Dar ceea ce vreau să spun cu certitutine e faptul că Ilan mi-a dat doar 50% din suma pe care mi-a promis-o în campania electorală. 

Campania lui Shor şi proiectele care bagă oraşul în datorii


— Cum aţi ajuns în echipa lui Ilan Shor?

— Pe data de 12 mai m-a sunat un vechi prieten, coleg de facultate cu care am învățat toți trei: eu, Igor Dodon și Viorel Melnic. Tot noi trei, la o anumită etapă eram și în conducerea Ministerului Economiei și Comerțului: Dodon – ministru, Melnic – viceministru, iar eu – director general al Agenției Proprietății Publice de pe lângă MEC. Viorel Melnic a plecat de la vamă în decembrie 2009, la holdingul lui Ilan Shor. Deci, m-a contactat și m-a întrebat dacă ne putem întâlni, pentru că Ilan Shor are o propunere pentru mine. „Este așa o idee: Shor vrea să candideze la Orhei ca primar, ce zici dacă ai prelua conducerea staff-ului electoral?”. O propunere căzută ca piatra din pod. Am stat și m-am gândit și am zis: „Chiar mi-i interesat cum va fi”; deși realizam că m-aș putea trezi cu multe bube în cap.

Bine, dar în campanie lumea nu vă punea întrebări legate de miliard?

— Știți, asta și a fost paradoxul: nimeni nu a întrebat așa ceva. Repet, a fost cel mai mare paradox pentru mine. O singură dată lumea a reacționat mai agresiv. Eram la o întâlnire la fabrica de mobilă, dar Ilan Shor a potolit spiritele… În rest, alegătorii au fost „cuceriţi” cu câteva proiecte fumoase pe care le-a făcut în prag de campanie prin intermediul fundaţiei „Miron Shor”: parcuri pentru copii, stadion şi altele.

Dacă nu avea să fie Shor în campanie, cu siguranța alegerile aveau să fie câștigate de candidatul PL, Roman Boțan. Dar noi am avut o campanie de succes, deși ne-am organizat în mai puțin de o lună…

Așa-zisele proiecte de succes, implementate la Orhei, care îi bucură pe oamenii de acolo, din ce bani se fac? Şi conform căror scheme?

— În primul rând, este important de spus că toate proiectele implementate sunt pe principii de caritate, nu investiţionale. Respectiv, ele nu aduc venituri. Puţinii bani care se achită pentru ele vin de la Holding, în rest, ele pur şi simplu generează datorii. De exemplu, magazinele sociale au fost trecute la balanţa Pieţei Centrale, iar acum ele aduc în fiecare lună pierderi de sute de mii de lei. SCL-ul are epuizat tot bugetul anual din bugetul Primăriei, deşi până la sfârștul anului mai sunt încă trei luni. Apa-Canal are pierderi operaționale de 4-5 milioane de lei și despre asta se tace. Unii mă sună și îmi spun că aceste întrerpinderi sunt falimentate, ca după aceea să fie vândute pe bănuți. Eu nu cred asta.

Picătura care a umplut paharul a fost o vorba de-a lui pe care mi-a spus-o atunci când încercam să-i explic niște viziuni. El a zis: „Primăria este o filială a Holdingului”. I-am spus atunci: „Ilan, prea multe îți iei asupra ta. Primăria nu poate fi filială a Holdingului!”.

Cum, mai exact, se face administrarea Primăriei Orhei de la Holdingul din Chișinău?

— Lucrurile sunt atât de încurcate, încât fiecare întreprindere din oraș are câte doi directori: unul de la Chișinău, altul de la Orhei. Se dublează tot volumul de lucru… Ceea ce fac șefii de la Orhei mai fac încă odată cei de la Chișinău și invers. Mai este și birocrație, pentru că șeful de la Orhei nu poate face mai nimic fără de şeful de la Holding. Angajaţii Primăriei – care sunt nemijlocit din Orhei – sunt obijduiți și socotiți drept oameni de categoria a doua sau a treia.

Tare mă tem că orheienii, față de care am un respect aparte, se vor trezi, la un moment dat, că toată fericire pe care le-o aduce Shor e din contul miliardului.

Dar Dvs. aveți vreo remușcare pentru faptul că salariul pe care l-ați primit ar putea fi tot din miliard?

— Da! Cred că e logic că lucrurile anume așa și stau, dar salariul meu e o părticică mică, mică! Un grăunte. Și mai ales că nu-i achitat în întregime.

Despre protestele în susținerea lui Ilan Shor ce ne puteți spune? Oamenii țin, într-adevăr, atât de mult la el sau e o mobilizare artificială, pe bani?

— Și, și! În primul rând, cei mai mulți dintre cei care vin la proteste nu au nici serviciu, nici lucru în câmp, nici alte griji. Sunt pensionari cărora, în ultimul an, li s-au dat ajutoare materiale, femei care au fost scutite de taxele pentru grădinițe și alții. Indiscutabil, acești oameni îi sunt recunoscători, dar asta nu înseamnă că el trebuie să-i manipuleze și să-i folosească pentru a-și rezolva problemele cu justiția. Înainte, unii mai ieşeau benevol, dar sunt toţi plătiţi. Ieri mi-a spus cineva de acolo: 3000 de lei per microbus şi 5000 de lei per autobus. Dar, indiferent dacă li plătește sau nu, oamenii sunt organizați să iasă la aceste manifestații. Este echipa în frunte cu consilierii fracțiunii „Pentru Orhei”, care merg prin cartiere și, de cele mai multe ori, le scot ochii oamenilor că le sunt oferite ajutoare, iar ei nu mișcă un deget ca să-l susțină pe Shor. Dar cel mai important este faptul că nimeni nu a avut niciun drept moral, juridic, politic sau oricare altul să foloseasca Orheiul și pe locuitorui săi în interese personale și cinice. Shor nu este deţinut politic.

Ce funcție are domnul Tudor Balițchi în Holdingul Shor?

— Din câte știu, acum el este șeful staff-ului electoral al „candidatului din popor” Ina Popenco și consilierul principal privind reanimarea partidului „Ravnopravie”. Eu nu am vorbit cu el încă din primăvară…

Şi o întrebare de închidere a subiectului „Shor”: când l-aţi cunoscut prima dată pe actualul primar al Orheiului?

— În 2007, când eram la APP. A fost la mine în birou, cu mama sa vitregă. Dacă nu greşesc, vroiau să privatizeze un lot de pământ de lângă Manej, complexul sportiv al Universității de Educație Fizică și Sport. Era un teren aferent unui bun procurat de la sindicate, unde îmi pare că era şi un bazin „Moldova”; sau nu mai ţin minte.

Dar vreau să subliniez: nu îmi doresc ca numele meu să mai fie asociat cu această persoană. Spun asta, pentru că – deşi am plecat din martie din echipa lui – lumea continua să mă sune în chestiuni legate de Shor sau de Primărie, iar în presă continua să apară poze în care eu sunt alături de Shor. Aceste poze nu mai sunt actuale. 

Alegerile prezidenţiale


— Acum aş vrea să discutăm un pic despre situaţia politică din ţară prin prisma experienţei Dvs. în a gestiona campanii electorale. Făceţi-ne o radiografie a campaniei.

— E o chestiune complexă. În primul rând, îmi pare rău că atât opoziţia din Parlament, cât şi partidele extraparlamentare s-au lăsat prinse în cursa întinsă pe 4 martie prin decizia CC. Eu cred că întreaga opoziţie trebuia să se consolideze şi să adopte o decizie comună faţă de această hotărâre. Să admitem că această hotărâre ar fi una constituţională, deşi eu nu cred aşa. Totuşi, ea nu poate fi validă până Parlamentul nu formalizează modificarea Constituţiei privind alegerea preşedintelui. Or noi, astăzi, avem scris în Legea Supremă că Republica Moldova este ţară parlamentară şi că preşedintele este ales de Parlament. Iar, în mod practic, alegem preşedintele prin votul poporului. Altfel spus, Parlamentul este obligat să modifice Constituţia după înterpretările pe care le dă Curtea Constituţională, indiferent cât de constituţionale sau neconstituţionale sunt acestea. Dacă nu o face, eu nu ştiu cât de legale sunt aceste alegeri. 

Despre candidaţi. 24 de persoane şi-au exprimat intenţia de a participa în alegeri, să admitem că vor fi înregistrați până la urmă 16 candidați. E o senzaţie de parcă s-au aliniat în rând la cârnaţ Doktorskaia de două copeici, cum era înainte. Evident, este dreptul fiecăruia să se înscrie într-o cursă electorală, dar, când vorbim de preşedinte, trebuie să înţelegem că aceasta este prima funcţie în stat şi trebuie să revină unor oameni apţi.

Pe cine vedeţi în turul II?

— Pe Marian Lupu şi pe Igor Dodon. Doar că tare aş râde, dacă, în turul I, Dodon nu ar acumula 500 de mii de voturi – câţi alegători au şi semnat pentru el.  De ce spun asta? Atunci când PCRM era în perioada de glorie, iar în vârful piramidei stătea Vladimir Nicolaevici Voronin şi, jos, se aflau structuri super-organizate, s-a reuşit adunarea a 760 de mii de voturi. Atunci noi am luat 49% şi, respectiv, 60 de mandate. Atunci s-a utilizat tot ce s-a putut utiliza: şi echipa, şi pârghiile administrative. Tot!

Cel mai important pentru instituţia Prezidenţială este ca ea să fie condusă de un om independent și sincer. Unul care să restabilească valorile acestei funcţii şi valorile care să consolideze societatea. Or noi, în 25 de ani de independenţă, am fost cu ochii ba spre ruşi, ba spre UE, ba spre România, dar noi aşa şi nu ne-am determinat cine suntem.

Dar Dvs. cine va consideraţi?

— Noi suntem o naţiune: naţiunea moldovenească şi punctum.

Şi vorbim limba?…

— Moldovenească!

Dar politicienii noştri (acelaşi Lupu, Ghimpu, Dodon, Leancă și alții) trebuie să înţeleagă un lucru: Republica Modova are nevoie să treacă printr-un şir de procese electorale până când se va restabili valoarea politică a guvernării. Or, atâta timp cât noi vom umbla cu cumpăratul, vândutul sau vopsitul deputaţilor, nu vom mişca prea multe în ţara asta. După mine, este logic să se facă referendum pe toate problemele sensibile ale societăţii. Se vrea unirea, să se facă referendum pe unire…

Amicii din politică, finanţări şi “file din istorie”

 

Despre PCRM. Cui aţi da bila albă şi cui – pe cea neagră? Celor care au plecat sau celor care au rămas?

— Pe cea neagră – celor 14 care au plecat. Iar pe cea albă – celor care au rămas.

Dar Dvs tot aţi plecat….

— Eu am plecat altfel. Eu am plecat când lucrurile deviaseră prea mult…. Şi nu pentru – cum o spun alții sau au înteles așa – că i-am urmat pe Iurie Muntean sau pe Mark Tkaciuk, pe care îi stimez și respect mult; ci pentru că am poziţia mea. Chiar şi acest interviu vi-l acord dintr-un sentiment de redeşteptare. Nu am de a face cu nimeni, nici cu Platon, nici cu altcineva… Odată şi odată fiecare dintre noi trebuie să se trezească.

Apropo de Platon şi „aripa radicală din PCRM”. Este adevărat că ruptura lui Tkaciuk şi a deputaţilor a avut loc din cauza că ei l-ar fi propus pe Platon pe lista electorală?

— Personal, nu am văzut această lista, iar la partid nu s-a vorbit niciodată despre acest nume. Ştiu doar că s-a vehiculat, în mai 2014, că Voronin urma să aibă o întâlnire cu o înaltă persoană din Federaţia Rusă, cu care trebuia să fie coordonată campania pentru parlamentarele din toamnă. Persoana aceea o adusese Tkaciuk şi acea persoană nu era Platon.

Cu Vlad Plahotniuc vă cunoaşteţi?

— Da. 

Când v-aţi cunoscut?

Aş putea să nu răspund?… Ceea ce vă pot spune cu siguranţă este că, în Republica Moldova, toți ce care sunt implicați în politică – Guvern, Parlament, businesul mare – se cunosc foarte bine și asta nu trebuie să te temi să o spui, după cum o fac mulți alții care, astăzi, aspiră la mai mult, nu poți să fii fățarnic. Pe Vlad Plahotniuc l-am cunoscut în 2006,, în cadrul activității mele legate de Ministerul Economiei, de Agenţia Propretăţi Publice. În acea perioadă eram într-o echipă cu Igor Dodon.

Dvs. aţi avut o relaţie bună cu Vlad Plahotniuc?

— Destul de bună. Am o stimă faţă de acet om: este foarte bun organizator. 

Dar domnul Dodon avea o relaţie bună cu Vlad Plahotniuc?

— Dar Dvs. cum credeţi, dacă ambii făceam parte din aceeaşi echipă….

Aţi fi gata să faceţi parte din echipa lui, a PD?

— Liber, dar mi-aş dori să fie lichidată chestia asta legată de oligarhie.

Dar cu Veaceslav Platon vă cunoaşteţi?

— Da. Şi pe el îl respect – pentru abilităţile pe care le are. E băiat foare deştept. Tot timpul mi-a făcut plăcere să discut cu el.

Când v-aţi văzut ultima dată?

— În 2013, la nunta cumătrului Sergiu Sârbu. Platon m-a întrebat atunci dacă nu mă tem să fiu singurul comunist în acel anturaj.  

Şi dacă tot m-aţi întrebat de el, mi-am amintit o discuţie pe care o avusem la un moment dat cu Shor. El m-a întrebat de ce şi de când nu mai vorbesc cu Dodon, apoi mi-a spus că nici el nu mai vorbeşte. L-am întrebat: „De ce, doar i-ai finanţat campania în 2011?”. La care el mi-a răspuns: „Nu doar eu, noi i-am finanţat-o împreună cu Slava Platon”.

Cu domnul Dodon când şi de ce v-aţi certat?

— Am fost, foarte mulţi ani, prieteni foarte buni, prieteni de familie. Ne-am certat în 2011. Noi eram la odihnă cu familiile, într-un hotel de lux din Dubai, aproape de Burj Khalifa. Discutam despre campania pentru alegerile locale şi eu îi spuneam că el prea mult se impune şi este egoist din partea lui să lucreze doar pentru numele lui în partid. La un moment dat, discuţiile au degenerat în ceartă şi eu i-am jurat că politică alături de el nu mai fac. Îmi pare foarte rău că așa s-a întîmplat…


Privatizările

În contextul electoral au fost reactualizate subiectele legate de privatizarea mai multor bunuri de stat în perioada când Igor Dodon era la Ministerul Economiei: Hotelul Naţional, Hotelul Codru şi altele. Cât de legale au fost acele privatizări? Care era implicarea domnului Dodon în procesul de privatizare? 

— În ceea ce priveşte privatizările din perioada 2006 – 2009, cât am fost director al APP, ele au fost maximal de transparente. În 2008, noi am reuşit să aducem în bugetul de stat un miliard de lei din acele privatizări. Hotelul „Naţional” a fost privatizat în 2006 la suma de peste 2 mln de dolari, cu investiţii de 33 de milioane de dolari pe parcursul a trei ani, dacă nu greşesc. Lucrurile au început să tărăgăneze odată cu venirea lui Dorin Chirtoacă la Primărie: nu li se dădea terenul celor de la S.A. Moldova Tur, nici în folosinţă, nici în arendă, nicicum. Asta a pus investitorul în gardă, ca să nu înceapă investiţiile, după care au început un şir de procese de judecată. 

Cît despre privatizarea Hotelului „Codru”, proiectul de lege privind includerea acestuia in bunurile pasibile privatizarii a fost elaborat la Ministerul Economiei si Comerţului, doar, ca să fie mai operativ, a fost semnat de deputaţii PCRM A. Zagorodnii, V. Vitiuc, I. Vlah şi avizat paralel de Guvern. Aşa era atunci, echipa din Guvern lucra în unison cu tovarăşii din Parlament, care erau 56 deputaţi. E important sa menţionez că orice privatizare, ședințe de comiisii privind privatizarea erau coordonate cu dl Ig. Dodon, ministru MEC, e si normal un segment atât de sensibil trebuie verificat de-a firea păr…În cazul Hotelului „Codru” a fost concurs comercial la care au participat cinci companii. Preţul era cel de piaţă, stabilit de comisie în baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator licențiat în domeniu – 55 de milioane de lei.

Care era implicarea domnului Dodon în procesul de privatizare?  

— APP era agenţia subordonată Ministerului Economiei, deci şeful cel mare era Igor Dodon, dar segmentul de privatizare se subordona unui viceministru. O perioadă, acest viceministru a fost domnul Melnic şi, o altă perioadă, domnul Copaci.

Domnul Dodon spune acum că ar fi scris o scrisoare prin care ar fi cerut să nu fie privatizat acest hotel. Eu nu-mi aduc aminte de aşa scrisoare. Toate deciziile de privatizare se luau la Voronin în cabinet; sau încabinetul alb de la etajul trei… Noi transmiteam lista obiectelor scoase la privatizare, cu preţul evaluat de comisie, iar Voronin, personal, „mergea” cu tocul pe ea şi punea în dreptul fiecărui bun preţul pe care îl găsea el de cuviinţă; şi apoi se semna. Am acasă astfel de documente şi am să vă dau să vedeţi cum arată. [Notă: facsimilurile vor fi publicate mai jos].

Şi totuşi, Igor Dodon s-a împotrivit vreodată atunci când se elabora lista bunurilor despre care spuneţi că ajungea ulterior la Voronin?

— La şedinţele la care am participat eu, nu am auzit aşa ceva. Nu vreau să se supere Dodon pe mine, deşi el şi aşa e supărat. Cert este faptul că toate privatizările s-au făcut conform legii. Or, după 2009, când a venit cealaltă guvernare şi eu am plecat de la APP, pe parcursul a doi ani de zile, la iniţiativa PLDM, au fost iniţiate cel puţin vreo 10 dosare penale pe tema privatizărilor din perioada mea. În acei doi ani, umblam la CCCEC şi la Procuratura ca la lucru. Dimineaţa la 09:00 mă duceam la anticorupţie, după-amiază la Procuratură. Dar, luând în considerare că toate procedurile au fost conform legii, dosarele respective au fost clasate. 

Listele bunurilor scoase la privatizare şi notiţele lui Vladimir Voronin

 

A intervievat Svetlana Maftei, pentru Deschide.md

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns