Guvernarea intenţionează să reducă cheltuielile din educaţie

 Confruntată cu creşterea datoriilor publice şi amânarea asistenţei macrofinanciare din partea UE, Guvernarea de la Chişinău a elaborat un proiect de raţionalizare a cheltuielilor bugetare. După cum relatează mold-street.com, proiectul vizează în special domeniul educaţiei, unde în anii următori cheltuielile urmează a fi reduse cu 5-10 la sută, ceea ce ar însemna circa 200 milioane de lei anual.

Mold-street.com notează că în Planul de acţiuni al Guvernului şi Ministerului Educaţiei pentru anii 2016-2018 nu exista nicio menţiune despre o posibilă raţionalizare a cheltuielilor în sectorul educaţiei. Una din justificările principale ale acestei măsuri este frauda bancară care a dus la creşterea semnificativă a datoriei publice, dar şi la diminuarea sprijinului bugetar sub formă de granturi externe, inclusiv din partea UE.

Sursa citată mai notează că cheltuielile guvernamentale în R. Moldova sunt peste mediile din ţările în curs de dezvoltare şi din CSI, eficienţa acestora, mai ales în domeniile educaţie, sănătate, asigurări sociale este redusă comparativ cu alte state din regiune.

Foto simbol libertatea.ro

Distribuie

Lasă un răspuns