Gheorghe Petic rămâne în arest până pe 21 martie. Ce declarații a făcut în sala de judecată

Curtea de Apel a respins astăzi, 27 februarie, recursul avocaților lui Gheorghe Petic. Astfel, acesta va rămâne în arest pentru încă 30 de zile, până pe 21 martie, curent. Înconjurat de polițiști, Petic a reușit să facă declarații, inclusiv despre „condițiile dezastruoase de detenție de la Penitenciarul Rezina ”, scrie zdg.md.

Petic și-a felicitat colegii din Blocul ACUM cu victoria obținută la scrutinul din 24 februarie și a mai declarat că, întrucât penitenciarul în care este deținut se află pe malul Nistrului, „grănicerii vorbesc deschis despre faptul că rudele acestora din stânga Nistrului au fost plătite și aduse în mod organizat să voteze pentru Șor și Plahotniuc”.

Liderul partidului Platforma DA de la Ungheni s-a plâns pe faptul că nu i-a fost permisă participarea în campania electorală, i-ar fi fost ștearsă informația de pe un stick de memorie de 32 de GB pe care se conțineau probe pe dosarul în care este învinuit, dar și pe condițiile dezastruoase din închisoare. „Penitenciarul din Rezina este un focar de viruși, de tuberculoză, de boli cronice, de boli infecțioase. Este mucegai, păduchi, viruși, mizerie și tot ce doriți. Este oribil”, susține Petic.

Pe 7 februarie, curent, Curtea de Apel a respins recursul avocaților lui Gheorghe Petic prin care s-a cerut eliberarea acestuia din arest sub garanție personală, pentru a putea participa în campania electorală. Avocata Angela Istrate declara atunci pentru ZdG că „modul în care este examinată cauza penală denotă cu certitudine că este vorba de o comandă politică”.

Distribuie

Lasă un răspuns