Frumos, curat şi cald

Exteriorul Spitalului Raional Şoldăneşti este de nerecunoscut. Graţie unui proiect investiţional, administraţia instituţiei medico-sanitare a reuşit să schimbe toate uşile, ferestrele şi să izoleze termic imobilul.

Veceaslav Palii, directorul spitalului, susține că de la darea în folosinţă la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut, clădirea pe exterior a spitalului nu a fost reparată capital. Din lipsa surselor financiare, aici se făceau numai reparaţii cosmetice, exteriorul fiind doar cârpit.

Directorul recunoaşte că fără ajutorul Fondului pentru Eficienţă Energetică era imposibilă reparaţia şi izolarea termică a clădirii. Suportul acordat se cifrează la 3 milioane de lei, sumă echivalentă cu un sfert din bugetul anual al instituţiei. Veceaslav Palii susţine că în cazul în care ar fi fost nevoiţi să facă reparaţia din surse proprii, angajaţii ar fi trebuit să renunţe chiar şi la salarii.

Lucrătorii firmei care execută lucrările de reparaţie dau asigurări că în câteva săptămâni vor duce la capăt proiectul.

Potrivit lui Veceaslav Palii, în ultimii cinci ani, la spitalul raional au fost implementate proiecte în valoare de 20 mln de lei. Banii au fost direcţionaţi la reparaţia capitală a câtorva secţii, dotarea saloanelor şi cabinetelor medicilor cu echipament performant. În urma acestora s-a redus considerabil consumul de energie. Directorul a mai precizat că acum, la spital, sunt în aşteptarea unui alt proiect ce vizează schimbarea acoperişului clădirii.

Natalia Rotari

 

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns