Fotbaliștii rezineni participă mâine la finala competiției pentru Cupa de iarnă a RM

Cum vă informam în numărul precedent, după un șir de evoluări reușite la competițiile zonale, fotbaliștii rezineni s-au deplasat sâmbăta trecută în orașul Drochia, unde au participat în semifinala Cupei de iarnă a Republicii Moldova la fotbal, ediția 2018 U-12.

Vasile Gobjilă, președintele Asociației Raionale de Fotbal, ne-a relatat că la Drochia fotbaliștii rezineni au jucat cu semenii lor din raionul dat, din Glodeni și Briceni. Meciul cu fotbaliștii din Glodeni a fost câștigat cu scorul categoric 6:3, cel cu echipa din Briceni s-a încheiat la egalitate (1:1), iar în întâlnirea cu gazdele rezinenii au suferit  înfrângere.

Astfel, echipa din Rezina s-a clasat pe locul II, primul loc revenind formației gazdă.

Autorii golurilor marcate de fotbaliștii rezineni sunt Nichita Popa din Rezina (5 goluri);  Vlad Ursachi (3 goluri), Adelin Nistrean (2 goluri) – ambii din Mateuți și Mario Carpovici (1 gol) din Rezina.

Mâine, 3 februarie, fotbaliștii rezineni vor participa la finala competiției pentru Cupa de iarnă a RM la fotbal, ediția 2018 (U-12), care se va desfășura în municipiul Bălți, a mai relatat dl Gobjilă. Le dorim succese!

Ion Perciun  

Source: cuvintul.md

Distribuie

Facebook Comentariu

Leave a Comment