“File din istoria satului Ţareuca”

Aşa se numeşte lucrarea asupra căreia a muncit dna Eugenia Margină, ex-profesoară şi directoare de şcoală timp de 35 de ani în acest sat, în colaborare cu Raisa Andronic, Elena Burlacu, ana Burduja şi Tatiana Macovei. Pe 30 noiembrie c., în ajunul centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, într-o atmosferă de suflet, cartea a fost lansată întru eternizarea istoriei satului Ţareuca, parte a istoriei care a fost scrisă de către părinții, buneii și străbuneii noștri, fiindcă este bazată pe istoriile de viață ale țareucenilor.

Prin apariția acestei cărți, Eugenia Margină şi-a realizat un vis – de a așterne pe hârtie istoria satului, care cu ani în urmă a primit-o ca pe un copil al său…

Am contribuit la realizarea acestui vis în cadrul proiectului „Comunități care învață”, implementat de AO „Nufărul”. Datorită muncii depuse de autoare, eforturilor participanților la proiect și sătenilor, a fost posibilă colectarea materialului, iar datorită sponsorilor am editat cartea. Sunt sigură, că fiecare din locuitorii satelor Ţareuca şi Ţahnăuţi își regăsește în această carte părinții, buneii, rudele, profesorii și, desigur, copilăria care și acum mai aleargă zveltă și neastâmpărată pe toate dealurile localității.

“Este un eveniment remarcabil pentru comunitate faptul apariției cărții ”File din istoria satului Țareuca”. În veacul emigrației masive a populației, generațiile viitoare vor avea o sursă de inspirație și cunoaștere a istoriei locale. Studiază trecutul pentru a înțelege viitorul”, ne-a amintit spusele lui Confucius dna Alexandra Socol, șefa Bibliotecii Publice ”Afanasie Talpă” din s. Țahnăuți, parte a comunei Ţareuca.

Felicitări doamnei Eugenia Margină și echipei pentru apariția cărții „File din istoria satului Țareuca”, un  exemplu demn de urmat! Lucrarea se va păstra în bibliotecile din satele Ţareuca şi Ţahnăuţi.

Liuba Stavinschi, directoarea Asociaţiei Obşteşti „Nufărul”

 

Distribuie

Lasă un răspuns