Fiicei mele, Doina

Tu pleci o floare dintre flori

Şi sufletul mă doare.

Oriunde-i fi, nu vei uita

Pământul Ţării tale.

Să-ţi scoată domnu-n calea ta

Tot oameni de-omenie.

Şi tu cu ei să fii aşa,

doar cum îţi şade bine.

Vor trece anii în galop,

Cum dat li-i lor să treacă

Şi dorul pace nu-ţi va da

De casă şi-a ta vatră.

Te vei visa în câmp deschis,

Pe-un lan mănos de grâne,

cum te întorci de la cişmea

cu apa cristalină.

Să faci popas de-amiază-ai vrea,

Dar nici să calci tu spice –

Cu ochii umbra-i căută

A unei pădurice.

Şi-n visul cela vei vedea

Frumoasa ta Moldovă,

Cu dealuri mari, cu văi adânci

Şi Codrul tot în rouă.

Zinaida Cebotari-Cernalev, s. Gordineşti

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns