Festivaluri, prin care promovăm ce avem mai bun: covorul basarabean

Duminica trecută, Complexul de Meșteșuguri ”Rustic Art” din Clișova Nouă, raionul Orhei, a găzduit Festivalul ”Frumos covor basarabean”, care a întrunit peste 100 de participanţi – meșteri populari, colective de activitate artistică, oaspeți din țară și de peste hotare. Ediția din anul curent, a V-a la număr, a avut genericul ”De la mic la mare, haideți la țesut covoare!”.

Ecaterina Popescu, directoarea compexului și organizatoarea festivalului ne-a relatat că ediția curentă s-a axat pe covorul autentic, care se țesea în secolele XVII-XIX:  ”Am prezentat șase covoare care poartă motivele acestor epoci. Ne-am dorit să renaștem tehnicile vechi de confecționare a covoarelor, ca să le transmitem și celor tineri. Am instruit şi o clasă de fete și femei tinere de la Căzănești și Vadul-Leca din raionul vecin Telenești. Deci, covorul basarabean renaște”, a precizat Ecaterina Popescu.

Corina Răzneac, colaboratoare la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, ne spune că instituţia a prezentat la festival covoare din fondul muzeistic pentru a fi admirate de amatorii de frumos, dar și de specialiști în domeniu:  ”Am venit pentru prima oară la Clişova Nouă în 2014. Îi datorăm mult dnei Ecaterina Popescu pentru efortul de renaştere şi păstrare a tradiției covorului basarabean. Dumneaei a conceput acest festival când încă nici Ministerul Culturii nu sesizase pe deplin importanța acestor scoarțe. Aici se ţese covorul neted, în cele mai complicate tehnici. Dna Ecaterina cu elevele ei face un lucru pe care statul l-a neglijat zeci de ani. Ea salvează tehnicile și ornamentele, având și o întreprindere meșteșugărească unde lucrează 15 angajate. Este o mare reușită să aduci Capitala și oaspeții de peste hotare la un festival de aşa nivel, care are loc la sat. Este un prilej de a ne scoate zestrea materială şi spirituală în lume, meşteşugul întotdeauna fiind însoţit şi de cântec”, a remarcat dna Răzneac.

Curtea Complexului de Meșteșuguri ”Rustic Art” a găzduit un muzeu ”viu”, cu demonstrarea unor șezători, clăci, expoziţii de articole țesute sau brodate, articole din lemn și fibră vegetală, ceramică, etc. Meşterii au oferit tuturor doritorilor master class-uri. Vreo 200 de persoane, în mare parte copii, au încercat în acea zi roata vestitului olar Vasile Goncear de la Goginești, raionul Călărași.

Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a spus cu mândrie despre covorul moldovenesc, că acesta trezește interes ca valoare spirituală a poporului nostru:
„În 2016 am reușit să includem covorul nostru în Lista patrimoniului mondial UNESCO, aceasta datorându-se faptului că dna Ecaterina Popescu, alături de alte trei meșterițe populare de la Tabăra, același raion au păstrat și valorificat motive, ornamente care au fost dezvoltate secole de-a rândul. Trebuie să-i mulțumesc dnei Ecaterina, care în acest an a expus la Strasbourg, într-o sală extraordinară, covoarele de la Clişova Nouă”, a mai relatat Andrei Chistol.

Festivalul “Frumos covor basarabean” este organizat de AO “Femeia Rurală” în comun cu Secția Cultură Orhei, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Patrimoniului Cultural Imaterial și primăria Ciocâlteni, entitate teritorial-administrativă de care aparține Clișova Nouă, cu suportul partenerului strategic ”Proiectul de Competitivitate din Moldova” finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare.

Ion Cernei

Distribuie

Lasă un răspuns