Eroul Grigore Căldărari, comemorat la Cotiujenii Mari

În cinstea lui Grigore Căldărari la Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti, a fost dezvelită o Piatră Comemorativă. Textul inscripţionat pe placa de pe postament descrie pe scurt fapta eroului.

 

Grigore Căldărari a fost un simplu tânăr din Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti, care într-un moment critic a dat dovadă de cele mai nobile calităţi: la numai 26 de ani şi-a sacrificat viaţa, salvând de la înec trei copii într-o localitate din nordul Uralului. Dar generaţiile mai tinere de la baştina sa nu prea cunoşteau  despre fapta lui eroică.

 

Asociaţia Obştească “Plai Natal” a fost iniţiatoarea “aducerii la baştină” a eroului or, satul Cotiujenii Mari ştie să-şi cinstească personalităţile, să le perpetueze meritele ca exemplu demn de urmat, prin aceasta educând patriotismul local, dragostea şi mândria pentru baştină.

Astfel, Consiliul Comunal a declarat anul 2018 – “Anul memoriei lui Grigore Căldărari”. Apoi au urmat un şir de activități. La Liceul Teoretic Cotiujenii Mari, la orele de clasă, s-a discutat despre fapta eroică săvârșită de Grigore; au fost organizate competiții sportive în memoria eroului.

AO “Plai Natal” a elaborat un Regulament privind concursul de eseuri pentru elevii din școlile raionului, aprobat de Direcția Învățământ Șoldănești. Ceva mai dificil a fost să identificăm potențialii finanțatori ai Pro-iectului, dar ne-a reuşit. La fel, am desfăşurat şi o campanie amplă de informare a publicului despre intențiile noastre.

Azi putem spune că Proiectul “Grigore Căldărari”, elaborat de Organizația Obștească “Plai Natal”, s-a încheiat cu succes.

La 7 octombrie, la Cotiujenii Mari, s-a desfășurat ceremonia de omagiere a eroului Grigore Căldărari, care și-a sacrificat viața salvând de la înec în apele râului  Kama din nordul Uralului trei fetițe. Anul acesta Grigore ar fi împlinit 60 de ani.

La ceremonie au participat Anatolie Lusakov, secretarul Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, Nicolae Dorogan, primarul comunei Cotiujenii Mari, rudele eroului, conducători de organizații și agenți economici din teritoriu, delegații din satele Cușmirca (Şoldăneşti) și Slobozia-Horodiște (Rezina), participanţi la concursul de eseuri, foşti colegi de clasă ai lui Grigore, numeroși săteni. O delegație impunătoare condusă de dna Inga Luca, directoarea gimnaziului, a sosit din satul Sămășcani, baştina tatălui lui Grigore, Trofim Căldărari.

Cel mai impresionant moment a fost inaugurarea Pietrei Comemorative în memoria lui Grigore Căldărari, la dezvelirea căreia au participat Anatolie Căldărari și Galina Budurin – frații lui Grigore, Nina Tocarciuc – colegă de clasă și subsemnatul, în calitate de autor al Proiectului. Prezentatoarele Ana-Maria Borș și Laura Belous ne-au oferit ample relatări privind viața lui Grigore și fapta sa eroică, săvârșită acum 34 de ani. Consăteanul nostru este înmormântat în orășelul Kercevskoe din regiunea Permi.

Cu mare durere în suflet, compasiune, dar și mândrie au vorbit despre fapta eroică a lui Grigore Căldărari dna Zinaida Banari, profesoară de istorie la gimnaziul Sămășcani,  nepoată a eroului nostru, eleva Alina Dascăl, primarul Nicolae Dorogan, consilierii raio-nali Leonid Paierele și Veceslav Croitoru, consăteanca Ina Scurtu. Secretarul Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova Anatolie Losakov a bucurat audienţa cu un discurs în limba română, declarându-se impresionat de fapta eroică a consăteanului nostru. Dumnealui a transmis cuvinte sincere de compasiune familiei Căldărari în numele poporului rus.

Ion Ghilaşcu, preşedintele Asociaţiei Obşteşti “Plai Natal” din Cotiujenii Mari, Şoldăneşti

Distribuie

Lasă un răspuns