Eleonora Graur: Consiliul Raional s-a condus de cele mai nobile intenţii

Decizia Consiliului Raional de a conferi pentru prima dată titlul „Cetăţean de Onoare al raionului Rezina” unui număr de cinci persoane, decizie adoptată fără a informa/consulta populaţia, a stârnit nemulţumirea mai multor orăşeni, care s-au expus pe reţelele de socializare şi în paginile CUVÂNTUL-ui. La învinuirile lor a reacţionat preşedinta raionului, Eleonora Graur, remiţându-ne textul de mai jos.  

 

În acţiunea sa privind conferirea titlului „Cetăţean de Onoare al raionului Rezina” Consiliul Raional s-a condus de cele mai nobile intenţii – să aprecieze faptele  personalităţilor născute la noi, care, prin activitatea lor, duc faima raionului în ţară şi peste hotare. La fel există persoane, care, dezinteresat, au contribuit pe anumite segmente la dezvoltarea raionului, la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor. Astfel, în şedinţa din 15 decembrie 2015 CR Rezina a adoptat Regulamentul de conferire a titlului „Cetăţean de Onoare al raionului Rezina”.

La un an de la acea dată, preşedinta raionului, fracţiunile PDM şi PCRM din CR au venit cu iniţiativa de a conferi acest titlu domnilor Lavrentii Cuşnir, Vasile Botnari, Anatolie Ghilaş, Piotr Cojuhari şi Panteleimon Gavriliţă. Or, în Regulamentul de conferire a acestui titlu, art. 1, citim: „Titlul se acordă, după caz, din iniţiativa: a)preşedintelui raionului, b) consili-erilor raionali, c) persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul/domeniile în care s-a afirmat cel propus;  d) unui număr de cel puţin 10% din populaţia cu drept de vot a raionului Rezina, pe baza unui tabel semnat de aceştea, care va sta la baza unui proiect de decizie promovat de un consilier, sau un grup de consilieri raionali”. Până acum alte iniţiative în acest sens nu au parvenit.

Rolul dlor L.Cuşnir (între anii 1972-1978 prim-secretar al CR Rezina al PCM), P. Cojuhari (prim-secretar al CR Rezina al PCM în perioada 1978-1986) şi P.Gavriliţă (preşedinte al Comitetului Executiv Rezina în anii 1977-1990) în dezvoltarea şi afirmarea raionului Rezina ca unitate teritorial-administrativă, în sporirea nivelului de trai, calităţii vieţii locuitorilor oraşului şi satelor este bine cunoscut de toţi oamenii oneşti, sinceri, capabili să recunoască meritele celui care le are. Apropo, chiar şi dumneavoastră, dle Tudor Iaşcenco, puteţi să vorbiţi cu lux de amănunte la acest capitol, în perioada activităţii persoanelor nominalizate aţi fost redactor-şef al organului de presă al CR de partid Rezina, dar şi membru al biroului CR al PCM.

Conform datelor statistice, la sfârşitul anilor ’80 ai s.t. investiţiile capitale de stat, colhoznice şi intergospodăreşti în localităţile din raion constituiau 32,500 mln ruble, de patru ori şi ceva mai mult decât la sfârşitul anilor ’70. Faptul a fost posibil şi graţie unei conlucrări bune între CR de partid şi Executivul raional, la cârma cărora s-au aflat persoanele vizate mai sus.

În perioada 1977-1990 în raion au fost construite câteva complexe de creştere a porcilor şi vitelor mari cornute, 13 şcoli-tip, 9 case de cultură, 15 librării, 11 instituţii medicale, au fost asfaltate drumurile centrale în 12 localităţi, finisată şi pusă în funcţiune uzina de ciment.

Cele menţionate sunt doar o mică parte din meritele acestor trei oameni, cărora li s-a conferit acest titlu onorific.

Din grupul persoanelor cărora la şedinţa din 23 decembrie 2016 le-a fost conferit titlul „Cetăţean de Onoare al raionului Rezina” fac parte şi dnii Vasile Botnari, ex-ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi Anatolie Gilaş, directorul general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru. Cel mai mare merit pe care Vasile Botnari îl are în modernizarea infrastructurii raionului Rezina este reparaţia capitală a traseului naţional Orhei-Rezina, segmentul din raionul nostru, în perioada cât a deţinut funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor…

Originar din s. Pereni, dl Anatolie Ghilaş, pe parcursul activităţii sale a deţinut posturi importante, precum şef al Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău, membru al Curţii de Conturi a RM, deputat în Parlamentul RM, director general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru. În aceste posturi dumnealui a contribuit considerabil la dezvoltarea domeniului cadastral al ţării. Locuitorii satului Pereni se mândresc că au un asemenea consătean, care nu uită de unde îşi trage obârşia şi care nu întârzie să acorde suportul necesar localităţii de baştină şi raionului în care s-a născut şi a crescut. La fel şi noi, cetăţenii raionului Rezina, ne mândrim cu aşa personalităţi băştinaşe.

Ţinem să mai menţionăm şi următorul aspect: conferirea titlului „Cetăţean de Onoare al raionului Rezina” nu implică cheltuieli considerabile de bani publici. Este vorba doar de o indemnizaţie anuală, mărimea căreia va fi stabilită şi alocată prin decizia Consiliului Raional.

Decizia privind conferirea acestui titlu onorific celor cinci persoane este  doar primul pas într-o  acţiune nobilă. Vor urma alte conferiri or, avem destule personalităţi care îl merită.

 

Eleonora Graur, preşedinta raionului Rezina

 

     Din partea redacţiei:

CUVÂNTUL a solicitat opinia dnei preşedintă imediat după şedinţa de pomină a Consiliului Raional Rezina. Dar am primit răspunsul exact peste o lună, la 26 ianuarie 2017.

Ecourile la decizia CR privitor la conferirea titlului „Cetăţean de Onoare al raionului  Rezina”, publicate în ziar, aparţin semnatarilor şi credem că administraţia raionului, Consiliul Raional ar trebui să le analizeze minuţios şi să tragă învăţămintele de rigoare. Dacă, desigur, ţin la onoarea şi reputaţia lor, dar şi a persoanelor implicate în această acţiunie. Cât mă priveşte, (pentru că sunt vizat în răspunsul dnei  Graur), cu adevărat aş avea ce spune despre fiecare din persoanele vizate, dar nimeni nici nu a încercat să afle şi alte opinii. Eu consider că dreptul de a înainta candidaturi la acest titlu nu eliberează pe nimeni de obligaţia de a supune propunerile unor consultări largi cu APL-urile, societatea civilă, cetăţenii din raion. Or, este vorba de persoane ce trebuie să reprezinte onoarea întregului raion şi nu a unui partid sau fracţiuni de partid. Personal nu am nimic împotriva dnilor L.Cuşnir, P.Cojuhari şi, mai ales, P. Gavriliţă, pe care îi cunosc foarte bine ca, dealtfel, şi meritele dumnealor faţă de raionul Rezina. Asta însă nu înseamnă că poziţia mea (sau a oricărei alte persoane) poate fi luată ca adevărul în ultima instanţă, neglijând alte sute de mii de opinii posibile.

Cât priveşte celelalte două candidaturi, consider că cei care au susţinut propunerea fracţiunilor PDM şi PCRM au comis o greşeală prin care au compromis chiar de la început esenţa şi importanţa titlului „Cetăţean de Onoare al raionului Rezina”. Dnii V.Botnari şi A.Ghilaş poate şi au careva merite faţă de Partidul Democrat, dar nu şi faţă de raionul Rezina. Construcţia drumului Rezina-Orhei a durat 8 ani şi, potrivit Curţii de Conturi, acest obiect ar fi mai degrabă un subiect pentru dosare penale şi nu motiv pentru decoraţii. Dealtfel, construcţia a fost gestionată de ÎS ”Administraţia de Stat a Drumurilor”, iar unele vizite la şantier ale ministrului V.Botnari (şi Vlad Filat în funcţia de prim-ministru a ţinut acest şantier sub control personal) nu cred că au avut mare importanţă. Ca şi multiplele promisiuni ale dumnealui privind construcţia drumului de ocolire a s. Ciorna şi or. Rezina, care aşa şi au rămas doar vorbe goale.

Am discutat şi cu locuitori ai s. Pereni care, potrivit dnei Graur, se mândresc cu băştinaşul lor. Unul dintre aceştea şi-a amintit că A.Ghilaş a fost în sat prin 2010, când era candidat pentru alegerile de deputaţi în Parlament din partea PDM. Altul mi-a spus că ştie doar că în clasele primare A.Ghilaş a învăţat în sat, apoi a fost transferat la altă şcoală, părinţii demult au decedat, iar el mai vine de Paştile Blajinilor la cimitir, uimind lumea cu automobilele sale de lux. Niciunul din perenenii interlocutori nu mi-au putut numi vreo contribuţie deosebită făcută satului de A.Ghilaş, de care consătenii ar fi mândri.

 Dna Graur susţine că A.Ghilaş ar avea merite deosebite faţă de ţară în domeniul dezvoltării serviciului cadastral. Conform unor documente pe care le deţine redacţia noastră, aceste merite nicidecum nu se extind şi asupra raionului Rezina, mai degrabă acestea dezvăluie anumite încălcări, aflate acum în vizorul Centrului Naţional Anticorupţie.

 

 

Tudor Iaşcenco

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns