Educație Media: Adolescență fără violență…

În scopul sensibilizării adolescenților în ce priveşte fenomenul violenţei în societate, colectivul BPR M. Eminescu din Rezina, în colaborare cu Inspectoratul Raional de Poliție, a organizat o lecţie – instruire a elevilor clasei a VI-a B de la LT Alexandru cel Bun din oraș cu tema Adolescenţă fără violenţă.

În rol de formator a fost Vladimir Mânzat, ofițer, maior de poliție, șeful Departamentului Prevenție, investigare şi descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor.

La instruire au participat 23 de elevi, însoțiți de profesorul Ion Rusu. În cadrul activității s-a vorbit despre fenomenul violenţei, caracteristicile violenţei fizice, emoţionale şi sexuale, măsurile de evitare şi protejare de aceste aspecte negative. Elevii au menţionat că persoanele de încredere cu care ar putea să discute despre fenomenul dat sunt: părinţii, fraţii, verişorii, buneii, mătuşa, unchiul, polițiștii, psihologul şcolar, diriginta, preotul, asistentul social. Copiii au fost atenţionaţi despre impactul negativ şi excesul de violenţă din internet, precum şi impactul telefoniei mobile, tabletelor etc. în promovarea comportamentului violent. În cadrul discuţiilor s-a atras atenţia la posibilităţile de evitare de către copii a violenţei.

Evenimentul a avut ca scop prevenirea actelor de violenţă în şcoli, familii, creşterea gradului de conştientizare a importanţei soluţionării posibilelor conflicte prin mijloace nonviolente, promovarea ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect.

În rol de moderatoare și co-organizatoare s-a produs Liuba Popovici, șefă serviciu al bibliotecii.

Galina Davâdic, directoarea BPR M.Eminescu

 

Distribuie

Lasă un răspuns