Ediția a 4-a a Simpozionului Cucuteni International Art Camp 2018. Organizatorii invită jurnalștii

În perioada 4 – 25 august, la Centrul de Instruire și Agrement Moldtelecom de lângă satul Ivancea, se desfășoară cea de-a IV ediție a Simpozionul Cucuteni International Art Camp 2018.

În cadrul simpozionului participă 20 de ceramiști și pictori din 10 țări ale lumii: Brazilia, SUA, Franța, Olanda, Turcia, Polonia, Lituania, Norvegia, Ucraina și Moldova.

Mentorul simpozionului este ceramistul lituanian, Rytis Konstantinavičius, renumit pentru o lucrare de-a sa, înscrisă în Cartea Recordurilor Guinness în 2014 și anume – cel mai mare vas din ceramică din lume, amplasat în prezent în Babimost, Polonia.

În acest context, vă invităm să faceți cunoștintă cu participanții simpozionului, să urmăriți procesul de lucru sau chiar arderea lucrărilor de ceramică.

Lucrările finale vor fi expuse în cadrul Festivalului Cucuteni: Flacăra Măiestriei, care se va desfășura la data de 25 august, începând cu ora 14:00.

Reprezentații mass-media sunt așteptați în fiecare zi până la data de 25, la Centrul de Instruire și Agrement Moldtelecom, de lângă satul Ivancea.

 

radioorhei.info

Distribuie

Lasă un răspuns