Ecouri periculoase ale războaielor

Recent, în pădurea de la Hârbovăţ, raionul Anenii Noi, într-o groapă, pădurarul a găsit 69 de obuze acoperite cu crengi. Cine a avut grijă ca aceste muniţii să fie dosite? La această întrebare sper că vor da răspuns organele abilitate. Nu este exclus că puteau face acest lucru persoanele care caută pe cont propriu artefacte: rămăşiţe de armament, echipament, jetoane cu numerele militarilor căzuţi în lupte, etc. Eu însă m-am prins cu gândul că un asemenea scenariu era posibil şi în primăvara-vara anului 1992.

Cu siguranţă obuzele depistate la Hârbovăţ sunt un “salut sinistru” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Asemenea surprize au fost în mai multe raioane: Şoldăneşti, Orhei, Străşeni, Cimişlia, mai frecvent în rai-oanele Anenii Noi, Căuşeni, Ştefan Vodă, unde cu 72 de ani în urmă s-au dus lupte grele între trupele sovietice şi cele româno-germane. În aprilie-august 1944 aliaţii cu greu ţineau piept ofensivei trupelor sovietice. Dar şi Armata Roşie avea nevoie să se recupereze după istovitoarea operaţiune “Umani-Botoşani”, unităţile militare se aflau la nord-estul României, ocupate erau Crimeea şi Odessa, precum şi o fâşie din teritoriul actualei Republici Moldova. Linia frontului trecea spre nord de Orhei, iar o deplasare spre Rezina şi invers era soldată cu pericol. Aşa cel puţin îmi povestea bunelul meu Feodor. 

Cinci luni au fost suficiente ca logistica sovietică rămasă cu mult în urmă să ajungă trupele, unităţile să fie completate cu efectiv, tehnică şi muniţii.

Se consolidau şi unităţile româno-germane, au fost amenajate poziţii pentru infanterie şi artilerie. Locul din pădure unde au fost găsite obuzele dă de înţeles că este vorba de ceea ce a rămas de la poziţiile de luptă amenajate în spatele aliaţilor pentru a susţine trupele proprii şi a zădărnici înaintarea sovieticilor spre Chişinău.

Analizând ştirea despre obuzele de la Anenii Noi, m-am prins cu gândul că un asemenea scenariu era posibil şi în primăvara-vara anului 1992. Separatiştii (de fapt, aceeaşi armată a 14-a a Federaţiei Ruse) au primit un lot impunător de tancuri, blindate şi artilerie. Trupele rebele ale lui Smirnov fuseseră suplinite cu mercenari, cazaci, militarii profesionişti cazaţi la Tiraspol, Râbniţa şi Tighina. Ultimii se aflau, chipurile, în “concediu”, iar Tiraspolul aşa-zisa “mobilizare” o făcea după scenariile şi planurile care prindeau colb în safeurile lui Lebedi şi Netkaciov.

Obuzele găsite la Hârbovăţ sunt de diferite categorii. Prezintă oare acestea o ameninţare? Desigur.  “Ecourile sinistre” au provocat zeci, sute de tragedii omeneşti.  Suferă în cele mai mute cazuri copii, tineri stăpâniţi de curiozitate şi aventură.

Există posibilităţi tehnice de a anihila acest pericol? Da. În batalionul “Codru” sunt genişti cu stagiu, mulţi au experienţa operaţiunilor de menţinere a păcii în Kosovo şi Irac. De la momentul formării pe teritoriul Republicii Moldova au fost dezamorsate zeci de mii de obiecte explozive. În perioada 2009-2010, detaşamentul de distrugeri al Armatei Naţionale a dezamorsat şi nimicit toate bombele de aviaţie având şi casete şi submuniţii depistate de populaţie şi 822 de proiectile de artilerie având casete-compuse.

Nu poate fi trecut cu vederea anul 2000, cu deminarea terenului de lângă Pohrebea, Dubăsari.O responsabilitate enormă pentru această activitate şi-a asumat-o ex-ministrul Boris Gamurari. În stânga Nistrului, în anii 91-92 ai secolului trecut, separatiştii proruşi au instalat mine antipersonal. Mai mult timp au avut de suferit băştinaşii: răniri, incomodităţi, animale aruncate-n aer. O mină antipersonal nu face diferenţă între militari şi civili, copii şi bătrâni, femei 

şi bărbaţi înarmaţi, o vacă sau o capră rătăcite. În vara anului 1993 geniştii, sub comanda colonelului Vladimir Muntean au deminat ultimul sector, aproximativ 80 ha. 345 de mine antipersonal şi alte obiecte explozibile au fost nimicite.

În 2000 mai mult de 13 mii de mine antipersonal din do-tarea armatei, conform unor angajamente internaţionale, au fost nimicite. Militarii batalionului de geniu “Codru” au fost apreciaţi în modul cuvenit, în 2010 unitatea a fost decorată cu Ordinul “Credinţă Patriei”, gradul III. Este meritul militarilor de carieră Igor  Cutie, băştinaşilor noştri Vitalie Stoian, Alexandru Galaşan, ultimul trecut în rezervă, şi altora. Un caz ieşit din comun şi demn de un respect deosebit:  în 1994 cu Ordinul “Ştefan cel Mare” a fost decorat colonelul Igor Sniţco. Cu un an în urmă, la Pohrebea, după o explozie a unei mine, ofiţerul a rămas fără ambele picioare. Se deplasează cu proteze, dar şi  după acest caz tragic şi-a continuat slujba în calitate de şef al serviciului geniu în unitatea “Dacia”,  Cahul.

Care ar fi unele concluzii şi recomandări? Se mai cer eforturi din partea militarilor şi autorităţilor locale. Cu regret, cazul de la Hârbovăţ, posibil, nu este ultimul. În Ministerul Apărării există un regulament care specifică veriga de înştiinţare şi reacţie rapidă. Cetăţenii, indiferent de vârstă, trebuie să fie conştienţi de pericolul care provine de la asemenea “cadouri sinistre”. Despre descoperirea unui obiect periculos trebuie să anunţe imediat primarul localităţii sau poliţistul de sector, care vor transmite informaţia la secţia de poliţie şi comisariatul militar, iar la locul cu pricina se va deplasa grupul de genişti cu echipamentul necesar.

Andrei Covrig, colonel în rezervă

 andrei_covrig@mail.ru

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns