Drumurile, ca şi în cazul meu, duc la Kiev…

Recent m-am întors de la Kiev unde, împreună cu foştii colegi, am celebrat a 75-a aniversare de la crearea Şcolii militare de suvorovişti. Vreau să vă relatez care este adevărata situaţie în Ucraina or, până la noi ajung în temei relatările propagandiştilor de la Kremlin şi cele ale comentatorilor ucraineni pro-ruşi despre agresiunea Federaţiei Ruse în ţara vecină – să le spunem lucrurilor pe nume.

În anii 1973-75 am făcut studii în această instituţie, transformată ulterior în Liceul militar, care poartă numele lui Ivan Bohun, colonel și hetman al Armatei Zaporojene. De fiecare dată când păşesc pe coridoarele școlii şi intru în clasa în care am învăţat, trec pe lângă patul și noptiera de care m-am folosit atunci, sunt cuprins de emoţii deosebite. Bărbaţii trecuţi prin cătănie înţeleg despre ce e vorba. În apropiere erau “gospodăriile” similare ale prietenilor Nicolai Pavlovich de la Rivne și Aleksandr Poberejnik din Cernăuţi. La sfârșitul zilei, dacă îmi mai rămâneau puteri, aşezam un tranzistor micuţ sub pernă şi ascultam radioul – uneori prindeam frecvenţele Chişinăului. Urechea pe pernă – și totul e OK. Ofițerul de serviciu trece, dar nu se opreşte – tipul de pe pat doarme.

Prietenii mei au fost minunați. Şi au rămas la fel. După pensionare Nicolai a devenit… croitor apreciat în orașul natal. Saşa a trecut Afganistanul, este deja colonel în rezervă, dar la ai săi 57 de ani a revenit în armata ucraineană, formând una dintre brigăzile de artilerie, a fost pe poziţii. La întrebarea dacă era necesar acest sacrificiu la vârsta sa, mi-a răspuns că nu doreşte să comenteze, a fost o opţiune personală. Apropo, în casa în care ne-am cazat am făcut cunoştinţă cu feciorul stăpânilor, Aleksandr, recent întors din armată. Ne-a spus doar că a servit la un pod pe râul Don, într-o zonă foarte fierbinte.

Nu cred în comentariile false şi otrăvitoare ale propagandiștilor ruși care ne tumănesc minţile cu minciuni despre statul vecin şi ale celor pro-ruşi din Ucraina – despre naţionaliştii și copilaşii răstigniți. Agresiunea Rusiei – să le spunem  lucrurilor pe   nume – înseamnă suferință, refugiați, mai mult de unsprezece mii de morți, prizonieri de război și persoane dispărute. O păţesc şi vecinii. Rușii de peste frontieră în mod constant întâmpină şi petrec automobile-frigider cu “încărcătura 200/300”, despre ce nu se obişnuieşte să se vorbească deschis.

Au urmat întâlniri emoţionante cu camarazii, inaugurarea unui monument pe mormântul profesoarei iubite, Nina Artamonovna Dyachenko, discuţii cu absolvenţi din alte generaţii,  generali și ofițeri, care au fost în lupte și continuă să fie prezenţi în estul țării, cu câţiva eroi ai Ucrainei.

Din toate acestea am înţeles că vaccinul anti-Putin şi-a făsut efectul, a consolidat majoritatea societăţii, armata, inclusiv tineretul. Cu toate că e război, tinerii de 15-18 ani sunt conștienți de cele ce se întâmplă și de viitorul lor. În liceu ţi se aruncă în ochi bannere și standuri cu fotografii și informații despre ofițerii care au trecut prin clasele şi cabinetele instituţiei. Mulţi şi-au pierdut viaţa în bătălii. Militarul nu-şi alege războiul. În 1992, la Nistru, împotriva combatanţilor moldoveni și, prin urmare, împotriva mea a luptat fostul coleg locotenent-colonelul Vink, ofiţer în armata rusă de la Tiraspol…

Un alt coleg, Aleksandr Krivenko, general cu două stele, care împreună cu subordonaţii săi, alţi militari şi voluntari a format Garda Naţională a Ucrainei şi în vara anului 2014 i-au stopat pe agresorii care îşi croiau calea spre Crimeea şi Odessa. Ofiţerul este inclus în lista ucrainenilor cărora li se interzice să intre  în Rusia.

Un alt militar, Igori Gordiychuk, general și erou al Ucrainei, a participat la numeroase operațiuni, a condus personal detașamentele forțelor speciale dincolo de linia frontului şi a apărat înălţimea Saur-Gora. În ciuda rănilor și contuziei, 12 zile a menţinut poziția. În august 2014, ieşind din Ilovaisk, din încercuire, a fost grav rănit. Din fericire a supraviețuit, este activ şi în prezent ocupă postul de șef al Liceului nostru. Igori Vladimirovici este un ofițer cultivat și bine instruit, vorbeşte engleza, germana, poloneza și rusa.

Am discutat despre alegerile din primăvară. Este clar că acum în Ucraina este exclus să vină la putere un președinte pro-Putin. Kremlinul a rămas cu buza umflată şi la  parlamentarele trecute, când partidele pro-ruse au obţinut mai puţin de zece procente. Probabil, Putin va încerca prin agresiune hibridă să pună la respect Kievul, ca să ajungă la frontiera UE de la gurile Dunării. Prietenii ucraineni au vorbit despre posibilitatea altor tulburări, de exemplu, bombardarea Doneţkului sau provocări militare la Azov.

Ucraina va rezista? Bineînţeles, ea deja rezistă. După provocările din Golful Kerch, în cele mai amenințate regiuni au fost probate detaliile planului de impunere a stării de război.  S-a văzut că majoritatea ofiţerilor au o reală experiență de luptă, trupele nu sunt mai inferioare decât cele ruseşti. Cu greu, însă se materializează viziunea strategică cu apărarea teritorială, există o rezervă impunătoare în ce priveşte procesul de mobilizare. Circa 200 mii de ostaşi, majoritatea cu experienţă de luptă,  sunt capabili în caz de necisitate într-un timp restrâns să completeze unitățile militare ucrainene, mi-au spus colegii. Iar ei ştiu ce spun…

Andrei Covrig, colonel (r)

andrei_covrig269@gmail.com

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns