”Draghiștea” în ospeție la elevii din Țânțăreni

Patru jurnalişti şi scriitori: Tudor Țopa, Constantin Dragomir, Grigore Dragan și Ion Popa-Pădure, reprezentând Fundația ”Draghiștea”, au fost săptămâna trecută în vizită la elevii Gimnaziului Țânțăreni. Eu le-au adus multe cărți şi şi-au împărtăşit cu profesorii şi elevii planurile de creație.

Copiii s-au distrat, au învăţat noipoezioare şi ghicitori, în cadrul unor activităţi interactive dirijate de către poetul Costantin Dragomir. Ion Popa–Pădure a vorbit despre activitatea fructuoasă a Fundației ”Draghiștea”, care prevede să scoată în anul curent de sub tipar al XV-lea volum al enciclopediei ”Localitățile Moldovei”.

Iar patriarhul jurnalisticii moldoveneşti, scriitorul Tudor Țopa, autor al 70 de cărți de publicistică şi proză documentară, inclusiv al eseului despre satul Țânțăreni din volumul XV al enciclopediei, a relatat: ”Acum 70 de ani am scris primul articol la revista ”Scânteia leninistă”. Atunci învăţam la școala medie din Telenești. Directorul Ivan Canicovschi, un pedagog extraordinar, care ulterior a devenit Erou al Muncii Socialiste, a citit articolul în fața careului elevilor, îndemnându-mă să mai scriu. Fac acest lucru de șapte decenii, am vizitat 26 de țări, am scris cronica acestei palme de pământ și, cât mă va ține pe pământ Cel de Sus, voi continua să scriu”.

Ludmila Stoica, directoarea gimnaziului afirmă că a fost impresionată de faptul cum elevii sorbeau fiecare cuvânt al oaspeţilor. “În situația când trebuie să demarăm un al doilea proces de Renaștere  Națională, cred că tonul trebuie să-l dea tot scriitorii, jurnaliștii, oamenii de cultură, care întotdeauna au fost primii și cei mai consecvenţi militanți pentru cauza națională”, a remarcat directoarea.

Evenimentul a culminat cu o memorabilă şedinţă de autografe, care le va aminti copiilor şi peste ani de această întâlnire interesantă.

 

Ion Cernei

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns