Dr.hab. Victor Ghilaș – 60 de ani de vibrații, reflecții și energie

Deosebită revelație de a fi plăcut surprins și  apreciat, fie pentru contribuția adusă domeniului, fie pentru calitatea de a fi Om, prieten sau coleg. Cam acestea au fost trăirile directorului Patrimoniului Cultural al Academiei de Știinţe a Moldovei (AŞM), doctorul habilitat Victor Ghilaș, care a fost surprins de ziua sa, în lumina celor 60 de ani de vibrații, reflecții și energie, de către cei care îi poartă respectul și considerația.

O zi în care, pe lângă tradiționalul “La mulți ani!”, „a plouat” pentru sărbătorit cu flori, diplome și medalii. La omagierea managerului și temerarului cercetător în domeniul studiului artelor a fost prezentă conducerea Academiei de Științe a Moldovei. Și pentru că cercetarea sa este legată de muzica lui Dimitrie Cantemir și prof. Ghilaș fiind atât de aproape de gândurile, de creația, filosofia muzicală a savantului gânditor, AŞM a decis să-i confere omagiatului distincția academică, Medalia „Dimitrie Cantemir”.

Felicitări cu urări de sănătate și reușite i-a adresat coordonatorul Secției Ştiințe Umanistice și Arte a AȘM, dr.hab., prof. Victor Țvircun. Un viitor prosper, sănătate, inspirație, ascensiuni și realizări frumoase în cercetare i-a urat și rectorul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, prof. Nicolae Chicuș, evocându-i meritele, dar și subliniind marea contribuție adusă în domeniul studiului artelor. În contextul celor menționate, rectorul i-a conferit Medalia „Ion Creangă”.          

Dovada înaltei aprecieri pentru contribuția meritorie de edificare și promovare a valorilor culturale veritabile a fost prezentată, în numele Uniunii Muzicienilor din Moldova, de către dr.hab., prof. Aurelian Dănilă. Sincere felicitări i-au fost adresate protagonistului din partea Consiliului pentru Acreditare și Atestare, Academiei de Muzică și Teatru, Institutului de Istorie al AȘM și Consiliului Sindical al AȘM. Cu urări de sănătate s-a adresat protoiereul mitrofor, Manole Brihuneț, iar bucuria de a-l avea prieten și coleg a fost exprimată de către acad. Gheorghe Mustea și dr.hab. Valentin Dergaciov.

Felicitări au venit şi din partea colectivului Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM, pe care dl Ghilaș cu cinste îl conduce. Pentru activitatea prodigioasă în domeniul valorificării științifice a patrimoniului național, implicare în viața științifică, atitudine managerială responsabilă, contribuții substanțiale la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, publicații în domeniul muzicii naționale, etnomuzicologiei, organologiei, dr.hab. Victor Ghilaș a fost distins cu Diploma de Gratitudine a Institutului.

Victor Ghilaş s-a născut în satul Lalova, raionul Rezina.

Eugenia Tofan, Centrul Media al AȘM

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns