Două maşini răsturnate, tineri răniţi şi decedaţi

Un băiat de 18 ani şi-a pierdut viaţa.

 

Pe 15 septembrie, la ora 00:30, la Inspectoratul de Poliţie Rezina a fost înregistrat anunțul telefonic de la o persoană anonimă, că aproximativ cinci minute în urmă, pe traseul de ocolire a or. Rezina, s-a produs un accident rutier.

Potrivit Irinei Burdujan, ofiţeră pentru relaţiile cu presa la IP Rezina, la fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 20 de ani, locuitor al or. Rezina, conducând autoturismul de model Volkswagen Passat, pe una din străzile orașului Rezina, nu a ținut cont de limita de viteză în curbă și de pietrişul cu care era acoperit drumul pe partea carosabilă, a pierdut controlul asupra volanului. Derapând de pe traseu, a ieșit pe acostamentul din partea dreaptă de deplasare a autoturismului şi s-a tamponat într-un mal de pământ, după ce automobilul a fost proiectat într-un copac.

În autoturism se aflau conducătorul auto și trei pasageri.

În urma impactului, la scurt timp, un tânăr de 18 ani a decedat la fața locului, iar conducătorul automobilului, împreună cu alți doi tineri, au fost transportați la Spitalul raional Rezina. Conducătorul auto de 20 de ani a fost internat în Secția reanimare în stare gravă. Un pasager de 19 ani şi altul de 18 ani au fost internaţi în Secția chirurgie.

Alte circumstanțe ale acestui accident se stabilesc.

*     *     *

Sâmbăta şi duminica trecută, pe drumul de intrare în Orhei dinspre Chişinău, s-au răsturnat două unităţi de transport. În ambele cazuri, imaginile răsturnărilor rutiere au ajuns pe reţelele de socializare.

Astfel, un microbuz de model Mercedes Sprinter s-a răsturnat pe strada 31 August, nu departe de podul dintre cartierele Slobozia Doamnei şi Centru. Potrivit poliției, citată de realitatea.md, la volanul microbuzului se afla un tânăr de 20 de ani. Făcând exces de viteză, tânărul a pierdut controlul și a tamponat în spate un automobil de model Nissan Almera.

Cel de-al doilea automobil aparține unui bărbat de 63 de ani și era parcat pe partea dreaptă a străzii. În urma impactului nimeni nu a avut de suferit, dar automobilele au fost avariate. Șoferul de 20 de ani a fost supus testării alcoolscopice, care a demonstrat că nu era în stare de ebrietate. Alte circumstanțe se stabilesc.

A doua răsturnare a avut loc nu departe de cartierul Nistreană. Potrivit martorilor, la care face trimitere unimedia.info, o maşină s-a răsturnat pe drumul de la intrarea în Orhei. Şoferul nu a adoptat viteza necesară parcurgerii curbei şi a pierdut controlul volanului, ajungând într-un şanţ betonat de pe marginea drumului, pentru ape pluviale. Din fericire, nici în acest caz nimeni nu a avut de suferit.

 

Distribuie

Lasă un răspuns