Dosarul omorului de acum 6 ani din Codrii Orheiului, amânat de mai multe ori la Curtea de Apel

Dosarul omorului lui Alexei Veretcă, care a avut loc încă în anul 2012, se află în continuare pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Chișinău. Examinarea dosarului în care deputatul PD, Constantin Țuțu, este judecat pentru huliganism, a fost amânată de mai multe ori, scrie Ziarul de Gardă citat de www.radioorhei.info

La ultima  ședință de judecată pe dosar, care a avut loc pe 23 mai c., unul dintre inculpați a refuzat să se prezinte. Ședința anterioară, din data de 2 mai c., a fost amânată pentru „neescortarea inculpațior”. De fapt, toate ședințele din lunile februarie și martie, conform informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată, au fost amânate pentru că unii dintre inculpați au refuzat escortarea ori au invocat probleme de sănătate.

Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Chișinău în luna noiembrie 2016. Cu o jumătate de an mai înainte, în mai 2016, Judecătoria Orhei l-a achitat pe deputatul Constantin Țuțu, după ce procurorii l-au învinuit de huliganism în dosarul omorului lui Alexei Veretcă, din Codrii Orheiului”. Singurul care a fost condamnat de prima instanță în acest dosar a fost Ion Corcodel, cel care și-a asumat vina. Însă nici acesta, care este cercetat în libertate, nu a ajuns după gratii. Judecătorii au anunțat că lui Corcodel i se va reține pașaportul, pentru ca să nu poată părăsi țara. Doar că, amintește publicația, la pronunțarea sentinței de la Orhei, nu a fost prezent niciun inculpat.

În seara de 28 aprilie 2012, Constantin Ţuţu, care pe atunci era un sportiv,  luptător K1, a fost implicat într-un schimb de focuri lângă restaurantul “Doi Haiduci, din Codrii Orheiului.  Alexei Veretcă, de 42 de ani, a fost împuscat mortal, iar un prieten al acestuia, fostul polițist Iurie Matcovschi, a fost rănit. Cele două victime s-au confruntat cu un grup din peste 12 persoane, din care, în afară de Constantin Țuțu, mai făceau parte Ion Corcodel, Vasile Cojocaru, Oleg Pruteanu, Radu Andriţco, Dumitru Colomeiciuc, Alexandru Onişciuc. Toți aceștia au fugit de la fața locului, mai notează Ziarul de Gardă

Distribuie

Lasă un răspuns