„Doare, mă doare măicuţă istorie, Neadevărul prin care trecum…”

Despre foamea organizată de administraţia sovietică în satele raionului Cotiujeni în anii 1946-47.

În anul 1940, după „anexarea” şi „răşluirea” Basarabiei de cele trei judeţe Hotin, Ismail şi Cetatea Albă, transmise abuziv Ucrainei, din cele 6 judeţe rămase şi 6 raioane din fosta RASS Moldovenească, la 02 august 1940, Sovietul Suprem al URSS a format RSS Moldovenească.

(fondul 51, inventarul 1, dosarul 3, fila 16-17A)în continuare a se citi (f. 51, i.1, d. 3, f. 16-17A.) Astfel, pentru populaţiile conlocuitoare în acest teritoriu s-a început un adevărat calvar: execuţii în masă; exproprieri; deportări; achiziţii insuportabile de produse („postavca”). Detaşamente de colectare, formate de noile autorităţi, strângeau de la populaţia sătească, indiferent de etnie, rezervele de produse alimentare. Foametea organizată de regimul de ocupaţie sovietic a fost un preludiu al colectivizării, alt experiment bolşevic asupra populaţiei Basarabiei.

Un timp au fost păstrate cele 6 judeţe, iar plasele au fost transformate în raioane, după modelul celor din fosta RASSM. La conducerea RSSM, judeţelor, raioanelor, sovietelor săteşti au fost aduse cadre de conducere din alte regiuni ale URSS. Majoritatea comunişti în generaţia a doua, ateişti, care vedeau în ţăranul basarabean un duşman de clasă. Toată Basarabia a fost împânzită de aşa numiţi „upolnomocennâe” (împuterniciţi) din rândul comuniştilor, securiştilor, militarilor.

Plasa Cotiugenii Mari din judeţul Soroca a fost transformată în raionul Cotiujeni (Cotiujanî) cu satele Prodăneşti, Climăuţii de Jos, Rogojeni, Staţia Rogojeni, Căpreşti, Ştefăneşti, Domulgeni, Pohoarna, Cuşmirca, Cobâlea, Sţaţia Cobâlea, Cot, Cunicea, Vadul-Raşcov, Salcia, Poiana, Zahorna, Receşti, Dobruşa, Cuşelăuca, Cuhureştii de Sus, Cuhureştii de Jos, Unchiteşti, Ţepordei, Socol, Şestaci. (f. 114, i.1, d.37, f.3) La conducerea raionului Cotiujeni au fost trimişi de peste Nistru tovarăşii: Colivah Alexandru Procofievici –  prim-secretar, anul naşterii 1905, de naţionalitate rus, studii medii, venit din or Stalin (Doneţc); (f.114, i.1, d.91, f.3-4) Evreischii Vasilii Platonovici – secretarul II; Sivaţchii Iacov Alexeievici, secretarul III; Cernoivanov Ivan Terentievici – procuror; Romanenco Cuzima Vasilievici – judecător; Starovoit Alexandru Pavlovici – şeful NKVD(miliţia); Ciornâi Mefodii Evgenievici –  preşedinte al comitetului executiv raional; Doţenco Nicolai Vasilievici – şeful secţiei învăţământ; Samohvalov Anatolii Ivanovici – şeful secţiei cultură, Din nomenclatura raională mai făceau parte Volcov F.S.; Rubanovici V.I.; Jevirinov I.I; Tişcov I.D.; Trusov A.N.; Ermolaev T.T.; Vasalatii V.A.; Cilii M.P.; Ţugrii I.A. şi alţii, toţi aduşi din alte părţi.. (f.114, i.1, d.37, f.3-4).

Fostul primar al comunei Cotiugenii Mari, Toader Surugiu care în anii 1935-37 a organizat construcţia căminului cultural din sat cu 300 de locuri, bibliotecă, sală de festivităţi de fapt primul cămin cultural deschis într-un sat din România Mare, împreună cu deputaţii din Parlamentul României Ilie Varzari, Anatolie Scaleţchii şi alte câteva zeci de cotiujeneni au fost deportaţi în Siberia, de unde nu s-au mai întors. În Cotiujeni s-a format sovietul sătesc, condus de Ţugrii Iosif Anatolievici adus din regiunea Jitomir (f.114, i.1, d.37, f.4). Anterior, acesta s-a proslăvit prin beţii şi confiscări ale bunurilor de la Mănăstirea Cuşelăuca (f.114, i.1, d.37, f.4.). Preşedintele selsovetului, împreună cu activul de partid, comitetul sărăcimii îndeplineau şi supraîmplimeau toate ordinele, planurile venite de la Centru.         Localităţile raionului Cotiujeni au fost lovite şi ele de toate urgiile aduse de regimul sovietic de ocupaţie. După exproprierile, deportările, execuţiile care aveau scopul să bage frica în populaţie, a urmat foamea organizată. În anii 1944-1946 situaţia în RSSM era dezastruoasă, satele şi oraşele, căile de comunicaţii, ruinate de războiul care a văduvit Moldova de zeci de mii de oameni,  erau bântuite de epidemii de tifosu exantematic, holera, pelagra. Apoi s-a mai adăugat seceta catastrofală mai alesîn zona de sud a RSSM, unde s-au înregistrat zeci de cazuri de canibalism, iar în zona centrală şi cea de nord au fost înregistrate  mii de cazuri de distrofie, pelagră, boli cauzate de malnutriţie. Documentele de arhivă demonstrează că în satele raionului Cotiujeni seceta a fost mai severă în satele de pe malurile râului Răut: Domulgeni; Ştefăneşti; Căpreşti; Prodăneştii Noi; Prodăneştii Vechi; Rogojeni; staţia Rogojeni.

Seceta a lovit puternic şi satele de pe malul drept al râului Nistru: Vadul-Raşcov; Cot; Salcia; Socola; Climăuţii de Jos (f.114, i.1, d.63, f.3) cu sol pietros, argilos, nisipos. În satele înconjurate de păduri seceta a fost mai slabă, au mai fost câteva ploiţe, s-a strâns puţină roadă, sătenii erau mai solidari, au ştiut să păstreze rezervele. (f.114, i.1, d.37, f.3-4) Dar autorităţile sovietice au impus populaţiei impozite imposibile de acitat. Se colectau toate cerealele, inclusiv porumbul şi fasolea care puteau fi folosite mai mulţi ani la rând. La şedinţele secrete ale comitetului raional de partid erau permanent chemaţi preşedinţii sovietelor săteşti să raporteze în privinţa îndeplinirii planului de stat. (f.114, i.1, d.63, f.3) Preşedinţii sovietelor săteşti Vadul-Raşcov, Cunicea, Prodăneştii Noi au primit mustrări pe linie de partid fiindcă reuşiseră să colecteze numai 5% din sarcina impusă.

Poetul Dumitru Matcovschi, originar din satul Vadul-Raşcov, martor ocular al acestor evenimente, ulterior a scris poezia „Îngerii Roşii” sau „Fărâma de pâine” în care descrie cu durere şi amărăciune tragedia poporului basarabean. „În patruzeci şi şase, În patruzeci şi şapte, Fărâma cea de pâine şi stropul cel de lapte, Se măsura cu viaţa, ce însemna o viaţă? Era cusută viaţa, cu aţă.’’

La şedinţele secrete ale comitetului raional de partid era examinat numărul persoanelor din raion bolnave de distrofie. Rapoartele preşedinţilor de soviete săteşti, luările de cuvânt ale responsabililor de la comitetul raional de partid arată că în fiecare sat mureau de distrofie, malnutriţie, pelagră zeci de oameni. (f.114, i.1, d.37, f.3-4.) În această ordine de idei Dumitru Matcovschi scria: „În mahala vecinii, nu o duceau mai bine. Murea un moş, un bade ori un copil ca mine. Murea o bătrânică, murea o fată mare. Eu n-am mâncat colivă, la nici o-nmormântare’’.

Populaţia supravieţuia cum putea, se alimenta cu ghinda adusă din pădure, care era urluită, opărită de vre-o şapte ori, ca să i se diminueze substanţele otrăvitoare apoi din ea se coceau turte comestibile. Mulţi au murit din cauza că preparau ghinda în mod greşit, „se umflau şi mureau”, povestesc martorii oculari. Se mai alimentau cu urzică, lobodă, stege, nalbă. Populaţia murea de foame, iar în vagoanele din gări, cerealele colectate de la populaţie mucegăiau, autorităţile republicane raportau la Moscova despre supraîndemplinirea planului la indicii industriei alimentare. (f.114, i.1, d.63, f.3). Curios este faptul că conducerea raionului nu a cerut deloc ajutor alimentar de la conducerea republicii, o atitudine cu adevărat criminală.

Numai după vizita în RSSM a lui A.N. Cosâghin, urmare a raportul lui la Kremlin în populaţia înfometată din RSSM a început să primească ajutor alimentar. Cerealele repartizate ca ajutor erau tot din „postavca” strânsă în RSSM, dar prezentată déjà ca “ajutor frăţesc”. În satele raionului Cotiujeni au început să primească cartele alimentare medicii, activiştii sovietici (f.114, i.1, d.88, f.43.) Pentru a lupta cu seceta s-a pus problema să se sape iazuri, să se construiască dambe, să se dezvolte agricultura prin irigaţie. (f.114, i.1, d.88, f.43.)

După ploile din toamna anului 1947, anii 1948-49 au fost roditori şi situaţia s-a ameliorat. Nu se știe cifra precisă câte persoane au decedat din cauza foamei în republic şi nici în particular, pe raioane. Regimul communist nu avea nevoie de asemenea informaţii, care la o Adică putau servi drept probe de tragere la răspundere.. Încă în anul 1947 comitetul raional de partid Cotiujeni îi obliga pe agitatori, propagandiști să explice populaţiei că de vină este numai seceta din anii 1945-46, dar şi fostul regimul burghezo-moşieresc al României regale, (f.114, i.1, d.88, f.44)

Tema foamei organizate de regimul comunist până în 1990 a fost o „pată albă” în istoria românilor basarabeni. Ca şi deportările din 1941, 1949, care au pregătit terenul pentru colectivizarea compactă a agriculturii.

Mobilizarea populaţiei bărbăteşti de către autorităţile sovietice pe fronturile Războiului al Doilea Mondial, foamea organizată, deportările şi neodeportările au văduvit Basarabia de peste un milion de oameni. Misiunea istoricienilor este de a trata evenimentele obiectiv, fără părtinire, de a scoată la iveală adevărul istoric, chiar dacă pentru cineva acesta este incomod. Această misiune poate fi realizată în baza documentelor de arhivă. Adevărate depozite ale memoriei. ”Memoria nu minte Şi timpul e s-o credem, Să-i facem loc la masă cu tomuri înţelepte, Să spunem, dacă spunem Doar adevăruri drepte. În patruzeci şi şase, În patruzeci şi şapte, fărâma cea de pâine şi stropul cel de lapte, se măsura cu viaţa, ce însemna o viaţă? Istoria nu poate să-i fie precupeaţă…afirma Dimitru Matcovschi ăn poema „Îngerii Roşii”).

Ion Lazăr, specialist principal,

Direcţia Arhiva organizaţiilor social-politice,

Agenţia Naţională a Arhivelor

 

Distribuie

Lasă un răspuns