Doar câteva zeci de rezineni au marcat Ziua Limbii Române

Manifestația de la Rezina dedicată Sărbătorii Naţionale “Limba Noastră cea Română” din anul curent a fost probabil cea mai modestă din ultimii ani. Pe 31 august, la ora 10, lângă bustul poetului Mihai Eminescu, locul tradițional de marcare a acestei sărbători, erau doar câteva zeci de rezineni, majoritatea participanți la programul festivității.

Primarul comunei Rezina, Simion Tatarov, a adresat audienţei un mesaj de felicitare și un îndemn de a cinsti limba pe care o vorbim, ”ea fiind tezaurul cel mai de preț pe care–l moștenesc copiii de la părinți”. limba stă la fundamentul unei culturi. Pe ea se clădesc valorile unui neam. Nu există cultură, civilizație, istorie, literatură, știință fără limbă. Avem o limbă frumoasă, melodioasă, dulce, cântată și glorificată de marii poeți ai neamului nostru.

Ar fi bine ca sărbătorile naționale, inclusiv “Limba Noastră cea Română”, să trezească în sufletele fiecăruia din noi sentimentul de solidaritate, demnitate și respect față de trecutul istoric, valorile naționale, țară și neam, a mai adăugat Simion Tatarov în mesajul său la festivitatea din 31 august.

În continuare Corala ”Doina Nistrulu”, ansamblul ”Rapsodia” de la Palatul raional de Cultură, un grup de declamatori au prezentat un program literar-muzical dedicat limbii române.

Reporter ”C”

Distribuie

Lasă un răspuns